Directorii de la Spitalul Clinic Județean (SCJU) de Urgență Brașov, Călin Cobelschi şi Cătălin Mişarcă,   îl fac praf pe primarul Făgăraşului într-un comunicat  drept răspuns la acuzaţiile nefondate făcute de acesta în presă. Asta după ce au aflat  că primarul  a spus că ar fi  „încercat noaptea ca hoții” să trimită o pacientă COVID pozitivă la Spitalul Municipal Făgăraș şi  în acelaşi timp a acuzat conducerea spitalului braovean de incompetenţă.  Cei doi directori  au demontat pas cu pas acuzaţiile primarului Făgăraşului, care a transformat situaţia în campanie electorală.

  • Am aflat cu surprindere că în mass-media a apărut o știre potrivit căreia Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a „încercat noaptea ca hoții” să trimită o pacientă COVID pozitivă la Spitalul Municipal Făgăraș. Mai mult, este acuzată de incompetență conducerea SCJU Brașov, fără a cunoaște ce am făcut și ce facem împreună cu întregul personal medical pentru a trata pacienții care se prezintă în stare gravă în spitalul nostru”, se arată în comunicatul semnat de managerul Spitalului Clinic de Urgență Brașov, Călin Cobelschi, și de directorul medical al spitalului, Cătălin Mișarcă.

 Făgăraşul era spital suport COVID-19

  • ,,În contextul epidemiologic actual, al infecțiilor cu virusul SARS-CoV2 și al instituirii stării de urgență pe teritoriul României, a apărut Ordinul MS nr.555/03.04.2020 pentru aprobarea Planului de măsuri pentru pregătirea  spitalelor în contextul epidemiei de coronavirus COVID-19 și a listei spitalelor de suport pentru pacienții testate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2, și, același plan publicat în MO nr. 263/31.03.2020. În acest plan se prevede (pagina 14 din Monitorul Oficial), pentru județul Brașov: „Spital suport COVID -19 pozitivi: Spitalul Municipal Făgăraș, maternitate COVID -19 pozitivi; Spitalul Municipal Făgăraș, unitate dializa pacienți COVID -19 pozitivi; Centrul dializa Spitalul Municipal Făgăraș, toate centrele – tură suplimentară, SCJU Brașov – centrul de dializă – pentru pacienți gravi și critici” se mai arată în comunicat.

Decizia a aparţinut Grupului de lucru din Ministerul Sănătăţii

  • „Aceste decizii au fost luate de către Grupul de Lucru din Ministerul Sănătății, în conlucrare cu DSP, la nivel național, printr-o gândire unitară care să permită în continuare funcționarea normală a serviciilor de urgență pentru deservirea populației non-COVID. Astfel se protejează atât populația ce necesită asistenţa medicală de urgență (medicale sau chirurgicale), cât și cadrele medicale care sunt implicate în aceasta activitate”.

,,Implicările politice nu-şi au locul în lupta cu moartea”

 Se ştie că Urgențele de la Făgăraş sunt preluate  de Spitalul Județean Brașov, mai spun reprezentanţii spitalului braşovean care acuză conducerea de la Făgăraş că transformă pandemia într-o implicare politică.

  • ,,La serviciile spitalelor suport COVID, sunt direcționați doar pacienții pozitivi care prezintă o patologie de urgență medie asociată. Urgențele Spitalului Municipal Făgăraș vor fi asigurate, ca și până acum de altfel, de către SCJU Brașov. Spitalul Municipal Făgăraș trebuie să înțeleagă că are obligația să participe alături de noi la lupta împotriva acestei pandemii, care afectează populația întregului județ și implicările politice nu-și au locul în lupta cu moartea. Necunoașterea sau ignorarea acestor Ordine ale MS nu face decât să producă derută și agitație în rândul populației și să aducă acuzații nefondate personalului medical din SCJU Brașov, care de foarte multă vreme preia cazurile care ar trebui rezolvate în Spitalul Municipal Făgăraș”, se mai arată în comunicat.

 

„Dacă cineva crede că poate ocoli aceasta pandemie, se înșeală”

Directorii unităţii spitaliceşti braşovene spun că şi-au asumat internarea şi tratarea pacienţilor COVID-19 gravi pentru că s-au pregătit din timp, ceea ce nu s-a întâmplat la spitalul din Făgăraş.

  •  ,,SCJU Brașov   a preluat și tratat toate cazurile grave COVID pozitive în secția ATI dedicată. Deși SCJU Brașov nu este nominalizat să trateze cazuri COVID pozitive, având în vedere că Spitalul de Boli infecțioase, Spitalul de Pneumologie, Spitalul de Neurologie Brașov nu au secții ATI, ne-am pregătit creând zone izolate și circuite și ne-am asumat internarea și tratarea acestor pacienți gravi. Subliniem, ne-am pregătit din timp și când a apărut primul pacient grav COVID l-am preluat și tratat fără  apariții televizate. Nu se poate ascunde lipsa de acțiune și decizie în pregătirea spitalului prin acuzații nefondate, cum este cazul Făgărașului. Dacă cineva crede că poate ocoli aceasta pandemie, se înșeală”, mai transmis managerii.

SCJU Braşov tratează şi Urgenţele Făgăraşului

  • Până în acest moment nu avem nici un deces și un pacient a fost detubat cu evoluție favorabilă. Menționam încă o dată că SCJU Brașov nu are nici un cadru medical pozitiv, deși lucram efectiv de 2 săptămâni cu pacienți COVID pozitiv gravi, intubați, și numeroase cazuri suspecte. SCJU Brașov își asuma să trateze în continuare toate urgentele majore (chirurgicale, neurologice, cardiace, medicale, etc.) pe care oricum Spitalul Municipal Făgăraș nu le asigura” se încheie comunicatul directorilor de la SCJU Braşov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here