Judeţul BRAȘOV. BULETIN DE PRESĂ, 13.04.2020

■ COVID-19. În județul Brașov, potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică, 416 persoane se află în carantină, iar 5.226 de persoane sunt autoizolate și monitorizate la domiciliu.
■ Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul de Jandarmi Județean, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Burebista” și Poliția Locală au continuat misiunile impuse de starea de urgență și de ordonanțele militare aflate în vigoare, efectuând controale și verificări, escortând convoaie auto și asigurând paza locațiilor de carantinare.
■ S-au efectuat 886 de verificări ale respectării condițiilor autoizolării la domiciliu.
■ Pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare, precum și pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 1/1999, privind regimul stării de urgență și stării de asediu, polițiștii și jandarmii au aplicat 417 sancțiuni, în valoare de aproximativ 782.000 lei.
■ Efective de polițiști și jandarmi au însoțit 14 convoaie auto care au tranzitat județul sau spre locațiile de carantină.
■ Polițiștii brașoveni au verificat un număr de 34 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate, sub aspectul respectării prevederilor ordonanțelor militare emise după declararea stării de urgență.
■ În completarea misiunilor specifice executate de către polițiști, în data de 12 aprilie 2020, pe raza județului Brașov, au fost organizate și desfășurate 10 acțiuni punctuale, în care s-au constituit filtre rutiere cu scopul verificării respectării măsurilor dispuse prin ordonanțele militare în vigoare, îndeosebi cele privind restricțiile de circulație auto. În acțiuni au fost angrenate peste 150 de forțe de ordine și siguranță publică, constituite în echipaje mixte, formate din polițiști, jandarmi, polițiști locali și lucrători MapN.
Au fost verificate peste 1.200 de autovehicule și au fost aplicate aproximativ 1.000 de sancțiuni.
■ Instituția Prefectului județului Brașov face în continuare apel la cetățeni să respecte normele de igienă și distanțare socială, precum și prevederile ordonanțelor militare. De asemenea, solicităm să se urmeze Recomandarea din 6.04.2020 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, privind purtarea măștilor sau a altor mijloace de protecție a gurii și a nasului în toate spațiile publice. Reducerea la minimum a riscului de expunere la noul coronavirus este singura cale de a ține sub control răspândirea epidemiei.

■ Reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile din surse oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, ci o linie telefonică alocată strict pentru informarea populației cu privire la COVID-19.

Instituția Prefectului județului Brașov

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here