Românii care nu sunt fermieri, dar au o casă cu grădină la țară sau o livadă pentru consumul propriu, nu beneficiază de aceleași prevederi ca producătorii agricoli. Doar fermierii și cei care își câștigă traiul din agricultură se pot deplasa pentru efectuarea lucrărilor agricole de sezon, în timp ce românii care dețin case, grădini sau livezi la țară sunt sancționați dacă părăsesc locuința pentru a se îngriji de acestea, având în vedere că astfel de deplasări nu reprezintă o urgență, potrivit MAI.

Conform Ordonanțelor Militare nr. 3 și nr. 4 este permisă deplasarea persoanelor, fără a fi specificată o distanță anume, pentru activități agricole. Această excepție a fost introdusă, în principal, pentru a veni în sprijinul producătorilor agricoli și al persoanelor care obțin din activitățile agricole unicul sau principalul venit și nu pentru a fi folosită ca pretext pentru a efectua deplasări de către orice persoană care are în proprietate un teren. Reamintim că nerespectarea prevederilor Ordonanțelor Militare se sancționează contravențional.Măsura de a interzice deplasările care nu sunt urgente sau absolut necesare a fost dispusă pentru a preveni răspândirea infecției cu noul coronavirus prin limitarea contactelor cu persoane care ar putea fi infectate, unele fiind asimptomatice. Deplasările în scopul efectuării lucrărilor agricole se pot face fără restricții, în baza declarației pe proprie răspundere sau a adeverinței eliberate de către angajator.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here