Motto:

,,De două mii de ani, o Hristoase, picioarele tale sîngerează pe cărările lumii…” (Pierre Emmanuel, poet francez)

 Mergând pe urmele Mântuitorului Iisus trăieşti evangheliile Noului Testament, afli izvoarele romano-iudaice din epocă, dar ai şansa să faci şi un bilanţ al imensei biografii care s-a creionat în jurul creştinismului.  Poţi astfel să-ţi revelezi întregul orizont al lui Iisus şi al epocii sale pusă la picioarele lumii. Creştinii au crezut în Iisus şi au vestit prin El prezenţa supremă a lui Dumnezeu în istorie. Milioane şi milioane de oameni şi-au consacrat viaţa şi existenţa credinţei în Iisus. Cum spunea un teolog german, Dorotea Solle: ,,Confruntă-l pe Hristos cu alţi mari oameni, Socrate, Rosa Luxemburg, Gandhi: el rezistă la această confruntare. Însă ar fi mai bine să-l confrunţi cu tine însuţi”. Pelerinii din orice colţ de lume ar fi încearcă să facă asta, mergând pe urmele Mântuitorului.

Oraşul Sfânt

,,De trei ori pe an”, le spuse Moise copiilor lui Israel, ,,să se înfăţişeze toţi cei de parte bărbătească înaintea Domnului Dumnezeu”. Astfel, un mare număr de evrei veneau la Templul din Ierusalim de Paşti, de Şavuot şi Sukot. Veneau din toată Palestina şi chiar din regiuni îndepărtate ale Imperiului Roman. În vremea lui Iisus, Paştele era cea mai populară sărbătoare (comemora eliberarea evreilor din sclavie), iar pelerinii veneau în grup sau în caravană la Ierusalim, călare pe măgari, pe cămile sau pe jos. Sărbătoarea începea seara dinaintea celei a 15-a zile din luna lui Nissan, după calendarul iudaic, cînd se sacrificau miei în Templu. Familia Sfântă venea în fiecare an, iar Iisus i-a însoţit de la vârsta de 12 ani. După moartea lui Irod, Ierusalimul s-a schimbat, fiul acestuia favorizând tendinţele de rebeliune, dar numirea unui procurator roman a dus din nou la dominaţia directă a puterii străine peste centrul lumii evreieşti. Ierusalimul era o minune arhitecturală, palate strălucitoare, edificii cu o arhitectură îndrăzneaţă, ziduri impresionante ce înconjurau cetatea, esplanade, doar străzile înguste mai aminteau de istoria veche a locului. Templul domina oraşul, dar producea şi o teamă sacră. Conform lui Flavius Josephus, era separat de oraş de o esplanadă imensă, iar zidurile sclipeau ca zăpada şi era acoperit cu atât de mult aur încâ nu se puteau uita la el când soarele strălucea.

Zidurile Vechii Cetăţi

Zidurile cetăţii au fost construite din blocuri mari de piatră. Pe fundaţiile romane, sultanul turc Suleiman a construit, între 1539 şi 1542, noi ziduri, pe un perimetru de 4 km de diferite înălţimi. Pentru a pătrunde în Cetate, se trecea prin mai multe porţi. Poarta Jaffa, aproape de citadelă, Poarta Leului, numită şi Poarta Sfântului Ştefan, în partea de est a incintei. Poarta de Aur se afla în faţa Muntelui Măslinilor şi asigura intrarea dinspre răsărit. Poarta a fost zidită încă din secolul IX, iar musulmanii au făcut aici un cimitir, ca să împiedice venirea lui Mesia, care, se spune, fiind din rândul preoţimii n-ar avea voie să intre într-un cimitir. Acest cimitir există şi astăzi şi este folosit. Poarta Damascului este în partea nordică şi a fost construită tot de sultanul Suleiman Magnificul pe urmele vechilor porţi. Este cea mai impresionantă din zidurile Vechii Cetăţi. Se mai folosesc Poarta Nouă, Poarta Sionului şi Poarta lui Irod. Am trecut prin câteva porţi în funcţie de obiectivele vizitate. Cu 1000 ani i.Hr., David, cel mai iubit rege al evreilor, a cucerit locul din mâinile iebuseilor. ,,Atunci David s-a mutat în cetate şi a numit-o cetatea lui David” (IIRegi, 5:9). David a păstrat chivolul cu tablele legilor lui Moise pe care le-a dat preoţilor Sadoc şi Abiatar să le vegheze, dar a intenţionat să construiască şi un Templu pe locul Ierusalimului. Abia fiul său, Solomon, s-a apucat de construcţii în 960 i.Hr., folosind cele mai bune şi scumpe materiale. Măreţul templu a fost însă distrus de Nabucodonosor, regele Babilonului, în 587 î.Hr., iar pe evrei i-a dus în captivitate în Babilon. Cirus cel Mare, regele perşilor, a reconstruit Templu la 538 î.Hr. şi a permis evreilor să se întoarcă în ţara lor. Irod cel Mare l-a demolat şi a construit un Templu nou, mult mai impunător, în 20 î.Hr, lucrările durând doar un an şi jumătate. În anul 26 dHr. a fost numit procurator al Iudeii Pilat din Pont, cel care l-a judecat pe Iisus şi l-a răstignit. În anul 70 d.Hr., Templul lui Irod a fost distrus.

Grădina Ghetsimani

Pe Muntele Măslinilor, aproape de poale, se află o zonă cu măslini seculari, opt la număr, care se numeşte Ghetsimani, gat-şamna înseamnă presă de măsline în aramaică. Grădina este întreţinută de călugării franciscani. Aici, a venit Mântuitorul să se roage împreună cu ucenicii săi. În apropierea Grădinii Ghetsimani a fost ridicată o basilică numită Biserica Tuturor Neamurilor, finanţată de 12 naţiuni, pe locul unde s-a rugat Mântuitorul înainte de patimi. Mai există şi astăzi stânca unde s-a rugat Iisus, iar pelerinii se închină aici. Stânca este înconjurată de o coroană de spini din fier forjat. Tot aici,  Iisus le-a reamintit ucenicilor rugăciunea Tatăl Nostru. În biserica Tuturor Neamurilor este scris Tatăl Nostru în 35 de limbi, iar în dreapta altarului se află tabla scrisă în Limba română, drept recunoştinţă că regele a donat bani pentru construcţia bisericii. Biserica Naţiunilor a fost construită la iniţiativa călugărilor franciscani, între 1919 şi 1924, după proiectul arhitectului italian Antonio Barluzzi. Peste locul în care Iisus s-a rugat cu sudori de sânge exista încă din secolul al IV-lea o frumoasă basilică, după cum consemnează în jurnalul ei pelerina Egeria. Această biserică a fost distrusă de un cutremur, în locul ei, cruciaţii ridicând o capelă, părăsită însă după anul 1345.

Cina Cea de Taină

Joi seară. Iisus era din nou cu cei 12 apostoli, la Cina Cea de Taină când a spălat picioarele acestora. ,,Cel ce vrea să fie mai mare între voi să fie slujitorul tuturor”.   Momentul Cinei a devenit cel mai important pentru credinţa creştină.

  • ,,Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu”,
  • ,,Acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor”

Zicerile Mântuitorului stau la baza sfintei împărtăşanii.  Locul Cinei se numeşte Coenaculum sau Foişorul şi se află pe vârful Muntelui Sion, lângă Biserica Adormirii Maicii Domnului, la etajul al doilea al unei case, deasupra locului unde s-ar afla mormîntul regelui David. Conform tradiției creștine, tot aici s-ar fi aflat apostolii la Pogorârea Sfântului Duh în ziua Cincizecimii. Foişorul este gol, cu ferestre gotice şi arcade.

Biserica Pater Noster
P
e locul unde Mântuitorul i-a învăţat pe ucenici rugăciunea Tatăl Nostru a fost construită o biserică de împărăteasa Elena, mama împăratului Constantin, în sec. IV. Astăzi funcţionează, aici, o mănăstire catolică. Pe pereţii edificiului sunt înşiruite plăci smălţuite purtând textul rugăciunii în peste 64 de limbi. În grota veche au fost înmormântaţi, în primele 6 secole, patriarhii Ierusalimului.

 Muntele Măslinilor

Cel mai mult timp din Ierusalim, l-a petrecut Mântuitorul pe Muntele Măslinilor. Este ,,păzit” la bază de Valea Cedrilor – Chedron, identificată cu aceea numită în Biblie Valea lui Iosafat, unde, după tradiţie, va avea loc Judecata tuturor neamurilor. Pe Muntele Măslinilor se urca cu ajutorul mai multor serii de trepte, săpate în piatră. Podul zidit peste Valea lui Iosafat, care trecea peste Pârâul Cedrilor, se află şi astăzi tot în acelaşi loc ca acum două milenii. Grădina şi peştera Ghetsimani se află în partea de răsărit a Ierusalimului, lângă Muntele Templului, şi pe partea de vest a Muntelui Măslinilor. Prin mijlocul grădinii trece şoseaua asfaltată ce duce la Betania, Ierihon, Marea Moartă şi la Marea Tiberiadei. Aici, Iisus şi-a povăţuit ucenicii, a prooroocit distrugerea Ierusalimului şi a deplâns soarta cetăţii, a fost luat prizonier şi tot de aici s-a Înălţat la cer. Muntele este pomenit pentru prima dată în Biblie cînd Regele David, fugind spre Abesalom, ,,s-a dus în Muntele Eleonului” (IIRegi 15:30). Tot aici, pelerinii evrei îşi aduceau junincile să le ardă pentru curăţire. Aici a văzut Iezechel carul ceresc, iar Zaharia a proorocit Sfârşitul Zilelor vestind sosirea păcii eterne. Aici,  într-o incintă în formă octogonală cu o curte cu măslini, e află  Mănăstirea Înălţării, administrată de ruşi.   Chiar în spatele bisericii se păstrează o piatră despre care se spune că Maica Domnului a vorbit cu apostolii. O altă biserică este Domul Înălţării, construit pe locul în care s-a ridicat la cer Mântuitorul la 40 de zile de la Înviere. Se păstrează piatra cu urma piciorului lui Iisus. Domul este astăzi al musulmanilor. În aceeaşi incintă se mai află biserica Sf. Ioan Botezătorul edificată pe locul unde a fost aflat capul sfântului.

Biserica Fericirilor
De pe malul Mării Galileii se vede Muntele Fericirilor. Aici, a urcat Iisus şi a ţinut predica de învăţături. ,,Văzând mulţimile, Iisus S-a suit în munte. Şi deschizându-şi gura, îi învaţă” (Matei 5:1,2) Stau mărturie maximele ce constituie predica de pe munte prin profunzimea, forţa, dar şi caracterul enigmatic al învăţăturii lui Iisus. Aici, i-a învăţat pe oameni rugăciunea ,,Tatăl Nostru”.

  •  ,,Fiţi dar desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este” îi îndemna Iisus pe oamenii care-l ascultau.
  • Rugăciunea cere o atitudine umilă pe care o găsim doar în rugăciunea pe care Iisus ne-a lăsat-o, ,,Tatăl Nostru”. Iisus îi sfătuieşte pe oameni să nu-şi petreacă viaţa acumulând averi ci să o consacre dreptăţii şi slujirii semenilor. Le mai spune oamenilor fără înconjur: mântuirea nu va fi decât a celor ce urmează voinţa Tatălui. Predica de pe munte se încheie cu o frumoasă parabolă: cel ce va asculta aceste cuvinte va fi asemeni celui ce a fost avertizat să-şi ridice casa pe stâncă solidă care va rezista, pe când cei ce aud şi nu fac vor fi precum nechibzuitul care îşi zideşte casa pe nisip unde vin vântul şi ploile şi o dărâmă. Vestigiile vechii biserici bizantine au fost descoperite în 1935, iar franciscanii au construit o capelă pe vârful acestui munte. Antonio Barluzzi a fost arhitectul care a construit biserica din bazalt, cu coloane şi arcade din piatră albă. Biserica are formă octogonală şi evocă cele opt fericiri. Pe fiecare perete este inscripţionată câte o fericire. Pardoseala bisericii este din mozaic decorat cu simboluri ale virtuţiilor pomenite în predici.   Biserica este în apropierea oraşului Tiberias, capitala Galileei, oraş situat la 209 m sub nivelul mării, fondat cam la anul 20 d.Hr. de Irod Antipa. Şi aici a predicat foarte mult Iisus, multe din episoadele scrise în evanghelii desfăşurându-se în Tiberiada.
  • ,,Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor.
  •  Fericiţi cei ce plîng, că aceia se vor mîngâia.
  • Fericiţi cei blînzi, că aceia vor moşteni pământul.
  • Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.
  • Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.
  • Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.
  • Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
  • Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor (Matei 5: 3-10)

Ţara Sfântă

Mărginit la Apus de Mediterana şi la Răsărit de nesfârşite întinderi deşertice, Pământul Sfânt reprezintă legătura vitală care uneşte Asia cu Africa. Imperii puternice s-au înfruntat, de-a lungul istoriei, pentru această fâşie îngustă de pământ cu o poziţie strategică de o importanţă deosebită. Este locul în care s-au dat grele bătălii şi războaie, care însă nu-şi găsesc sfârşitul nici astăzi.  Tot aici se află punctul de întâlnire pentru trei dintre cele mai importante religii ale lumii care deşi sunt diferite, au o istorie comună ce nu poate fi negată, creştinismul, iudaismul şi islamul. Ţara Sfântă este locul în care orice om îşi doreşte să ajungă măcar odată, iar odată ajuns visează să revină. Milioane de turişti vizitează locurile sfinte, dar între ei se diferenţiază pelerinii al căror scop îşi trage seva din cu totul alte perspective. Între Nazaret, Betleem, Iesusalim sau Ierihon se împletesc necondiţionat credinţa, spiritualitatea, arta şi istoria fără ca vreuna dintre ele să fie exclusă. Sunt mulţi români care-şi duc paşii spre ţinutul sfânt, anual cel puţin 50.000 de pelerini, arată statisticile. Fiecare îşi îmbogăţeşte cultura, conştiinţa şi mintea cu lucruri nemaiîntîlnite, încărcîndu-şi trupul şi spiritul cu energii pozitive de înalt nivel. Numai în astfel de locuri, pelerinul va spune cu convingere: ,,Mare eşti, Doamne Dumnezeule!” . Aici, pelerinul păşeşte cu sfială pe urmele lui Hristos, ale apostolilor şi deopotrivă ale istoriei mântuirii. Dumnezeu se lasă aici descoperit, îşi arată prezenţa mai mult decât oricând arătînd, parcă tacit, că aici îşi are originile, că aici ar vrea să fie simţit întreit în persoană. Miracolul este la orice pas în Ţara Sfântă, iar pelerinul, indiferent cărei religii îi aparţine, îl poate simţi şi vedea. Mare este îngăduinţa Domnului pentru oameni lăsând totul la vedere, iar secretele spiritualităţii şi credinţei să fie încremenite măcar pentru câteva clipe. Aici timpul stă în loc, timpul dă şansă omului să se împace cu Dumnezeu, să fie pregătit pentru întâlnirea cu El. Ţara Sfântă impresionează milioane şi milioane de oameni prin însăşi existenţa ei. Dacă sub aspect geografic nu mai există ţară neexplorată pe planetă, sub aspect spiritual Ţara Sfântă rămâne veşnic o ţară de explorat, mereu proaspătă şi nouă, cu bogăţiile sale spirituale inepuizabile. Pelerinajul în Ţara Sfîntă este un prilej de cunoaştere şi înţelegere a istoriei religiilor, a credinţei în Dumnezeu. În ciuda problemelor politice şi militare extreme din zonă, Ţara Sfîntă nu este un loc înfricoşător ci atrage ca un magnet pelerinii din toate colţurile lumii. S-au scurs peste două milenii de la Buna Vestire a Mariei din Nazaret, evenimentul care marchează începutul erei creştine. De atunci, pelerinii au poposit necontenit în Ţara Sfîntă pentru a vedea şi simţi locurile în care s-a predicat Evanghelia. Ei se adună în Ierusalim, centrul creştinismului mondial şi nu doar atât. Aşa cum spune pr. Benedikt, un artist a creat, în secolul al VI-lea, o hartă în mozaic care marchează locurile din Biblie. Harta se află în Iordania, la Medeba, şi înfăţişează Ţara Sfîntă, Iordania, Libanul, Siria, până în deşertul Sinai şi Delta Nilului din Egipt. Orientul Apropiat este astfel marcat ca Ţară Sfântă lărgită, simbolul unei noi realităţii a păcii, care îşi are locul central în Ierusalim.

Un pic de istorie

,,Pământului făgăduinţei” este  un ţinut promis evreilor de divinitate. Încă de la începuturile istoriei sale, Pământul Sfânt a fost dominat de diverse puteri străine, începând cu egiptenii până la romani. Timp de două milenii, de la epoca patriarhilor, anul 1800 î.Hr. şi până la venirea lui Iisus Hristos, evreii n-au avut decât două perioade de independenţă, regatul lui Saul (până la căderea Ierusalimului, sec. VI î.Hr.) şi cel rezultat în urma revoltei macabeilor. În jurul anului 1250 î.Hr. Moise i-a condus pe evrei afară din Egipt. După 30 de ani, Iosua cucereşte ţara cananeenilor sau Pământul făgăduinţei (1230 î.Hr.). La 1020 î.Hr., este uns primul rege al Israelului, Saul. În plină eră a colonizării, David îi infrânge pe filisteni în jurul anului 1000 î.Hr şi conduce Israelul între 993-961 î.Hr. Îi urmează regele Solomon care sfinţeşte Templul din Ierusalim în anul 950 î.Hr. După nici două decenii, Israelul de scindează însă în două regate, Iuda şi Israel. Când asirienii cotropesc teritoriul şi preiau cetatea Samariei (721 î.Hr.) ia sfârşit regatul Israel. Peste Ierusalim vine catastrofa din 587 î.Hr. când babilonienii distrug cetatea. Templul din Ierusalim este construit însă sub Zorobabel în 515 î.Hr. Evreii se întorc în Ierusalim în 538 î.Hr. Epoca lui Alexandru cel Mare marchează şi Asia Mică, acesta cucerind Tirul şi Acco, în drumul spre Egipt (332 î.Hr). După moartea lui, generalii săi îşi dispută succesiunea. La 301 î.Hr. ptolomenii preiau puterea în Egipt şi Palestina, iar în 198 î.Hr. seleucizii controlează teritoriul Palestinei. După revolta macabeilor, 167 î. Hr, evreii obţin independenţa politică. La 63 î.Hr., generalul Pompei cucereşte Ierusalimul, când începe dominaţia romană. În 37 î.Hr. Irod cucereşte Ierusalimul, iar în 20 î.Hr. începe reconstrucţia templului. În acest ambient politic se naşte Iisus Hristos, anul 7 sau 6 î.Hr. Irod moare în anul 4 î.Hr.

(Lucia BAKI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here