Învierea Domnului. Sfintele Paști, cel mai mare praznic al creştinilor

,,Hristos a Înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le” (Troparul Învierii)

Duminică, 19 aprilie a.c. , creștinii ortodocși și greco-catolici vor spune ,,Hristos a Înviat!” Chiar dacă anul acesta se va cânta ,,Hristos a Înviat!” din curți sau din balcoane, lumina Învierii lui Hristos va fi și mai puternică, pentru că vom avea o Înviere mai specială, care ne va conștientiza mai mult asupra iubirii semenilor sau a ceea ce înseamnă cuvintele Mântuitorului ,,Milă voiesc, iar nu jertfă!”

O Înviere istorică

Învierea din anul acesta este una istorică, care nu se va uita multă vreme de acum înainte tocmai datorită faptului că Dumnezeu are mijloace nebănuite de a ne face mai conștienți, mai buni, mai iertători și mai solidari unul cu altul. Ori această stare de lucruri a făcut eroi pe de o parte, iar, pe de altă parte, a scos la suprafață ceea ce este mai rău din unii oameni. Astfel, judecata ne-o facem noi înșine prin faptele, gândurile noastre sau modul în care îi judecăm pe cei de lângă noi. Este o Înviere a ,,trezirii” din letargie, minciună, prefăcătorie și mândrie. Iisus a înviat pentru a omorî moartea, ori minciuna, viclenia, hoția, avariția și mândria care fac parte din moartea sufletului. Iisus a venit să răscumpere lumea din robia fățărniciei, a tabu-urilor, a prefacerii adevăratei credințe în ,,mode”, ,,grupuri de influență” sau ,,interese”. Vechii preoți ai evreilor îl doreau pe Iisus mort pentru că îl înviase pe Lazăr și le scădea credibilitatea; aceștia nu mai aveau nimic cu ,,schimbarea inimii”, ajutorarea celor slabi, mici și nevoiași. Pentru ei, credința era un amalgam de prescripții date de ei, nu de Dumnezeu, sau interpretarea ,,poruncilor” divine în interesul lor. Dumnezeu le mai dă un semn ,,micilor zei” de ieri, de astăzi și de mâine.

Profețiile lui Iisus

Iisus a făcut mai multe profeții, dintre care una se leagă de Ierusalim. ,,Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci și cu pietre ucizi pe cei trimiși la tine; de câte ori am voit să adun pe fiii tăi după cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar nu ați voit. Iată, casa voastră vi se lasă pustie. Căci vă zic vouă: De acum nu Mă veți mai vedea până când nu veți zice: ,,Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!” Și ieșind Iisus din templu, S-a dus, și s-au apropiat de El ucenicii Lui ca să-I arate clădirile templului. Iar El, răspunzând, le-a zis: Vedeți toate acestea? Adevărat grăiesc vouă: Nu va rămâne aici piatră pe piatră care să nu se risipească”. (Matei 23, 37-39; 24, 1-2) Ierusalimul a fost ras de pe fața pământului de către romanii conduși de Titus în timpul revoltei din anul 70 d.Hr. Atunci a ars și Templul. În ciuda ordinelor date de către Titus, un soldat agitat și surescitat ,,fără să aștepte un ordin și fără să se îngrozească de aceasta sau, mai degrabă, ca împins de un demon, a luat una dintre făcliile aprinse și, ridicat de unul dintre camarazii săi, a aruncat focul prin Fereastra de Aur, care ducea în încăperile de lângă Sfânta Sfintelor” spune o cronică. O altă profeție, de această dată care privește cu mult în istorie, se referă la cea de a doua Sa venire și constituie, totodată un îndemn la reflecția asupra vieții fiecăruia dintre noi. Această profeție este o ,,carte” a întregii omeniri, în care Dumnezeu ne sondează sufletele fiecăruia dintre noi. ,,Când va veni Fiul Omului întru slava Sa și toți sfinții îngeri cu El, atunci va ședea pe tronul slavei Sale. Și se vor aduna înaintea Lui toate neamurile, și-i va despărți pe unii de alții precum desparte păstorul oile de capre. Și va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți Împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; Gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine…Adevărat zic vouă: Întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei prea mici, Mie Mi-ați făcut…Întrucât nu ați făcut unuia dintre acești prea mici, nici Mie nu Mi-ați făcut”. (Matei 25, 31-45) Ultima profeție a lui Iisus însă vizează evenimentele mai apropiate și se referă la persoana Sa: ,,Iar după ce a sfârșit toate aceste cuvinte, a zis Iisus către ucenicii Săi: ,,Știți că peste două zile vor fi Paștile și Fiul Omului va fi dat să fie răstignit…”. (Matei 26,1-2) Astfel, El și-a profețit patimile și sfârșitul.

O cină între prieteni

Ultimele zile din viața lui Iisus, ca și toate istorisirile din Evanghelii de altfel, reprezintă o înșiruire coerentă de evenimente legate de soarta cosmică a întregii omeniri, evenimente în timpul cărora au avut loc acte cu valoare simbolică care s-au perpetuat peste veacuri, cum ar fi Euharistia, instituită în cadrul unei cine, eveniment care a rămas în istorie sub denumirea de ,,Cina cea de Taină”. A fost un eveniment cu o dublă semnificație: o cină între prieteni, de rămas bun- ,,să faceți aceasta în amintirea Mea” și o prefacere mistică a pâinii și a vinului în trupul și sângele lui Hristos. Tot la această Cină El le-a vorbit și despre vânzător. ,,În cea dintâi zi a Azimelor, au venit ucenicii la Iisus și L-au întrebat: Unde voiești să-Ți pregătim să mănânci Paștile? Iar El a zis: Mergeți în cetate, la cutare, și spuneți-i: Învățătorul zice: Timpul Meu este aproape; la tine vreau să fac Paștile cu ucenicii Mei. Și ucenicii au făcut precum le-a poruncit Iisus și au pregătit Paștile. Iar când s-a făcut seară, a șezut la masă cu cei doisprezece ucenici. Și pe când mâncau, Iisus a zis: Adevărat grăiesc vouă că unul dintre voi Mă va vinde. Și el, întristându-se foarte, au început să-I zică fiecare: Nu cumva eu sunt, Doamne? Iar el răspunzând, a zis: Cel ce a întins mâna în blid, acela Mă va vinde. Fiul Omului merge precum este scris despre El. Vai însă acelui om prin care Fiul Omului se vinde! Bine era de omul acela dacă nu se năștea. Și Iuda, cel ce L-a vândut, răspunzând a zis: ,,Nu cumva sunt eu, Învățătorule? Răspuns-a: Tu ai zis. Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine și binecuvântând, a frânt și, dând ucenicilor, a zis: Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu. Și luând paharul și mulțumind, le-a dat, zicând: Beți dintru acesta, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor. Și vă spun vouă că nu voi mai bea de acum din acest rod al viței până în ziua aceea când îl voi bea cu voi, nou, în Împărăția Tatălui Meu”. (Matei 26, 17-29) Se știe și locația unde a avut loc această ,,Cină”, chiar în casa celui cunoscut sub numele de Marcu, scriitorul celei de-a doua Evanghelii canonice. ,,A doua Evanghelie canonică din Noul Testament este aceea a Sfântului Marcu. Ea este cea mai scurtă dintre Evanghelii, cea mai concisă, dar și foarte expresivă. Autorul ei este socotit Marcu, care mai poartă numele de Ioan, fiind amintit de multe ori în cărțile Noului Testament când cu numele evreiesc Ioan, când cu cel roman de Marcu. El era din Ierusalim, unde mama sa, Maria, avea o casă în care Mântuitorul, împreună cu ucenicii Săi, au mâncat Cina cea de Taină și unde s-a instituit Sfânta Euharistie. Se pare că sub numele de Marcu se ascunde acel tânăr care aștepta pe Petru și pe Ioan cu un urcior de apă la poarta cetății dinspre Betania spre a-i conduce la casa hotărâtă pentru a se consuma Cina cea de Taină” spune preotul profesor Ioan Constantinescu în lucrarea numită ,,Studiul Noului Testament”, adaptată ca manual pentru liceele teologice. Probabil că el a mers pe firul unei mai vechi tradiții creștine în acest sens. Marcu însuși relatează acest lucru: ,,Și a trimis doi din ucenicii Lui, zicându-le: Mergeți în cetate și vă va întâmpina un om ducând un urcior cu apă; mergeți după el. Și unde va intra, spuneți stăpânului casei că Învățătorul zice: Unde este odaia în care mănânc Paștile împreună cu ucenicii Mei?” (Marcu 14, 13-14) Unii îl identifică pe Marcu chiar cu tânărul bogat care a venit la Iisus și L-a întrebat ce să facă pentru a moșteni viața veșnică dar acesta nu era încă pregătit sufletește pentru acest lucru. ,,După o veche tradiție- spune Ioan Constantinescu- Marcu ar fi aparținut unei vechi familii preoțești, din tribul lui Levi- ca și Barnaba, ruda sa- ar fi urmat să se facă preot la templu, dar cunoscând pe Mântuitorul și învățătura Sa, a părăsit acest gând, iar după Învierea Domnului s-ar fi convertit la creștinism și s-a dedicat Evangheliei”. Alți autori completează faptul că Marcu ar fi făcut parte din ceata celor 70 de ucenici ai lui Iisus Hristos împreună cu Iosif din Arimateea, Nicodim, Luca, Cleopa etc. Marcu l-a cunoscut așadar personal pe Iisus, L-a văzut în carne și oase și, cel mai important, i-a auzit cuvintele. Casa Mariei, mama lui Marcu, a fost un centru creștin în care cei mai importanți apostoli se reuneau adeseori, mai ales după Învierea și Înălțarea la ceruri a Domnului. S-a încercat de către unii scriitori contemporani și istorici o ,,reabilitare” a lui Iuda, că el ar fi îndeplinit planul divin, și că s-ar fi mântuit și nimeni nu a fost supărat pe el. Această utopie cu iz marxist ocolește cuvintele lui Iisus: ,,,,Fiul Omului merge precum este scris despre El. Vai însă acelui om prin care Fiul Omului se vinde! Bine era de omul acela dacă nu se năștea”. Andre Scrima surprinde în comentariul său la Evanghelia după Ioan scena în care Iuda iese din decor: ,,Întorcându-ne să comentăm cuvântarea de rămas-bun a lui Iisus către ucenicii săi, să ne amintim unde ne aflăm. ,,După ce a luat îmbucătura, Iuda a ieșit îndată. Și era noapte” (13, 30). Evanghelistul spune că ,,era noapte”, deși luna este plină de Paște, iar Ierusalimul este un oraș aflat pe înălțime, expus luminii ei. E noapte, fiindcă e momentul cel mai josnic, cel mai ticălos și mai întunecat din Evanghelie și din istoria întregii omeniri. Și pentru că forțele răului și-au atins și în acest moment ținta: Iuda, slujitorul lor, a început să-și înfăptuiască planul de a-l trăda pe Domnul și a-l preda”.

Ghetsimani- Agora meditației

Prin Agora înțelegem locul din Atena în care marii filosofi se întâlneau pentru colocvii și discuții, ori Ghetsimani reprezintă o ,,Agora” a meditației creștine, ce duce spre Psalmii lui David și reflexe ale Înțelepciunii lui Solomon. Ghetsimani este o grădină situată la Est de Ierusalim, dincolo de valea Cedronului, în apropiere de Muntele Măslinilor. În limba aramaică locul înseamnă ,,gat semen”, adică ,,presă de ulei”. Aici Iisus se retrăgea împreună cu ucenicii Săi. Matei vorbește despre acest loc- ,,Și după ce au cântat laude, au ieșit la Muntele Măslinilor”. Ioan, ucenicul cel mai tânăr și cel mai iubit de Hristos, menționează în Evanghelia Sa: ,,Zicând acestea, Iisus a ieșit cu ucenicii Lui dincolo de râul cedrilor, unde era o grădină, în care au intrat El și ucenicii Săi. Iar Iuda vânzătorul cunoștea acest loc, pentru că adesea Iisus și ucenicii Săi se adunau acolo”. (Ioan 18, 1-2) Obiceiul creștinilor de a îngenunchea la rugăciune este inspirat din Evanghelia după Luca- ,,El s-a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră și, îngenunchind, Se ruga”. Aici, la Ghetsimani, are loc marea dramă existențialistă și îngemănarea ,,umanitate-dumnezeire” din structura antropologică a lui Iisus. ,,Părinte, de voiești, treacă de la Mine acest pahar. Dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă. Iar un înger din cer s-a arătat Lui și-L întărea. Iar El, fiind în chin de moarte, mai stăruitor Se ruga. Și sudoarea Lui s-a făcut ca picături de sânge care picurau pe pământ. Și, ridicându-Se din rugăciune, a venit la ucenicii Lui și i-a aflat adormiți de întristare. Și le-a zis: De ce dormiți? Sculați-vă și vă rugați, ca să nu intrați în ispită”. (Luca 22, 42-46)

Agonia

Iisus omul s-a confruntat cu momente profunde de stres prelungit începând cu starea de ,,agonie” sufletească pe care a trăit-o în Ghetsimani. După cum vedem, El nu a fost scutit de iadul durerii sufletești, al anxietății. ,,Și pe acest teren medicina a făcut pași importanți. Tensiunea emoțională prelungită e unul din elementele care în observația practică par să apară în mod notabil în declanșarea trombozei coronariene și a episodului infarctual…E adevărat că în starea actuală aproape toți medicii care se interesează de această problemă, oricare ar fi opinia lor cu privire la cauza morții lui Iisus, recunosc în episodul din Ghețimani un episod de stres psihofizic, chiar dacă nimeni nu pare alertat de intensitatea lui și nu caută motivațiile lui profunde. Pe de altă parte, un singur episod de stres nu e de ajuns pentru a face o maladie, dacă nu e precedat de o situație prelungită de ,,stare anxio-emotivă”. Și atunci ne aflăm în fața obligației de a da răspuns la noi întrebări: 1) Există în relatarea Evangheliilor această stare anxios-emotivă la Iisus, cel puțin în cursul ultimelor luni ale vieții sale? Există în viața lui Iisus un episod de natură să declanșeze evenimentul coronaropatic? 3) Există suficiente motivații umane în stare să genereze acest eveniment în întreaga lui violență? Am arătat anterior că hemopericardul nu e decât momentul final al unui proces infarctual cu ore în urmă; pentru claritate, reamintesc că între momentul inițial al infarctului și momentul în care survine ruperea miocardului trebuie să treacă nu mai puțin de 46 de ore. Prin urmare, în cazul în chestiune, episodul care declanșează infarctul trebuie plasat într-un moment care precedă cu cel puțin 46 de ore, dar nu mai mult de 5-6 zile, ora morții, ora 15.00 a zilei de Vineri. Ei bine, în istoria lui Iisus, așa cum se citește ea în Evanghelii, unicul episod de violentă suferință psihofizică e cel din Ghetsimani: numai acela poate fi episodul declanșator” spune medicul Luigi Malantrucco în încercarea de a reconstitui ultimele clipe ale lui Iisus din punct de vedere al medicinei. Agonia din grădina Ghetsimani este surprinsă de către cei trei evangheliști sinoptici (Marcu 14, 32-43; Matei 26, 36-46; Luca 22, 39-46) Chiar și Ioan surprinde stările de tristețe profundă: ,,Acum sufletul Meu e tulburat și ce voi zice? Părinte, izbăvește-Mă de ceasul acesta. Dar pentru aceasta am venit în ceasul acesta. Părinte, preaslăvește-Ți numele! Atunci a venit glas din cer: ,,L-am preaslăvit și iarăși Îl voi preaslăvi!” Chiar și Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către evrei, vorbește despre această stare sufletească a lui Iisus: ,,Iar El, în zilele trupului Său, a adus cu strigăt și cu lacrimi cereri și rugăciuni către Cel care putea să-L mântuiască din moarte și a fost auzit pentru evlavia Sa. Și deși era Fiu, a învățat ascultarea din cele ce a pătimit, și desăvârșindu-Se, S-a făcut tuturor celor ce-L ascultă pricină de mântuire veșnică”. Luigi Malantrucco spune în continuare: ,,Despre episodul din Ghetsimani s-au scris mii și mii de pagini. Concordanța substanțială în descrierea profunzimii și intensității stării ,,agonice” a lui Iisus e surprinzătoare; perplexitatea și divergențele se nasc atunci când fiecare se aventurează în tentativa de a evidenția adevăratele motivații ale fenomenului, dat fiindcă limitarea doar la anticiparea suferințelor și la o frică generală de moarte e clar reducționistă și insuficientă. Pentru a ne face o idee despre intensitatea acestui moment trebuie să sesizăm înainte de toate sensul exact al termenilor folosiți de evangheliști, în originalul grec, pentru a descrie diferitele aspecte ale episodului. Verbul ,,ektambesthai” exprimă starea în care sufletul e cuprins de spaima cea mai adâncă, celălalt verb ,,ademonein” exprimă în schimb spaima de singurătate; ,,agonia” descrisă de Luca are sensul real al unei lupte interioare. Toți acești termeni depășesc simpla teamă fizică și vor în schimb să sugereze ceva infinit mai complex și greu de înțeles. Tocmai în intenția de a înțelege mai bine acest ceva, să analizăm mai în detaliu episodul”. G. Ricccioti, în ,,Viața lui Iisus Hristos”, spune: ,,Făcând un efort imens, cu fața palidă, cu genunchii șovăitori, cu brațele întinse în căutarea unui sprijin, s-a depărtat de ei la o aruncătură de piatră și epuizat cade cu fața la pământ rugându-se. Nu era modul de rugăciune obișnuit la iudei care se rugau stând în picioare; era doborârea la pământ a celui ce nu mai are puterea de a sta în picioare și vrea să se roage plecat jos în țărână…Nicăieri în tot restul vieții Sale Iisus nu mai apare atât de cu adevărat om…Rugăciunea către Tatăl a trebuit repetată de mai multe ori, cu uniformitatea celui care nu cere altceva, cu spasmul celui aflat într-un impas extrem”. Episodul ,,hematohidrozei” a fost insuportabil pentru mulți creștini, care l-au scos în multe din cele mai vechi copii, și aici facem referire la creștinii primelor secole. ,,Singur evanghelistul Luca descrie și fenomenul de ,,hematohidroză”, de transpirație de sânge, fenomen care ne lasă perplecși. I-a lăsat perpelcși și pe creștinii primelor secole care vor socoti atât de greu de înțeles acest fapt, încât au preferat să-l elimine de-a dreptul în multe din cele mai vechi copii cunoscute ale Evangheliilor. Evident, un Iisus pradă unei suferințe atât de violente și neobișnuite contrasta excesiv cu ideea taumaturgului atotputernic și glorios pe care și-o făcuseră despre El, furnizând totodată argumente în favoarea ereticilor care negau divinitatea lui Iisus..” spune medicul Luigi Malantrucco.

Procesul

Evanghelistul Marcu surprinde sărutul trădării și gloata pestriță aflată în slujba arhiereilor înarmată cu ,,săbii și ciomege”. Tot Marcu surprinde bravura lui Petru și răspunsul lui Iisus, înainte de episodul din Ghetsimani: ,,Toți vă veți sminti, că scris este: ,,Bate-voi păstorul și se vor risipi oile. Dar după Învierea Mea, voi merge mai înainte de voi în Galileea. Iar Petru I-a zis: Chiar dacă toți se vor sminti întru Tine, totuși eu nu. Și i-a zis Iisus: Adevărat grăiesc ție că tu astăzi, în noaptea aceasta, mai înainte de a cânta de două ori cocoșul, de trei ori te vei lepăda de Mine”. (Marcu 14, 27-30) Lucru care s-a și întâmplat de altfel. Protagoniștii procesului lui Iisus au fost Ana, Caiafa- arhiereii, Pilat și Irod. A fost un proces instrumentat după toate protocoalele din care nu au lipsit martorii mincinoși, mulțimea manipulată și fanatizată ce striga ,,Răstignește-l!” ,,Iisus a fost arestat în chip absolut gratuit; acuzele ce i s-au adus, completamente nefondate; procedura urmată în judecarea Lui, defectuoasă; sentința pronunțată, un ultraj revoltător pentru cea mai elementară idee de dreptate, chiar atunci când judecătorii sunt sinedriști iudei de acum două mii de ani. Pe lângă aceste considerente, nu trebuie să uităm suprema infamie de care au fost capabili călăii Săi: în soborul celor șaptezeci și unu, Îl osândiră la moarte pentru că Iisus recunoscuse a fi Fiul lui Dumnezeu; înaintea lui Pilat, judecătorii supremi ai Israelului se transformă în pârâtori ai unui pretins criminal politic. Perfidia lor merge atât de departe, încât acești inamici neînduplecați ai Romei imperiale se prefac, de circumstanță, în paznicii grijulii ai intangibilității puterii Cezarului. Pilat se vede, la un moment dat, în penibila situație de-a constata că orice șovăială în osândirea lui Iisus va fi comunicată Romei, cu exegeza de rigoare: nu-i prieten Cezarului, pentru că protejează un uzurpator. În cel mai cruțător limbaj, această mișelească manevră a sinedriștilor față de procuratorul palestinian în funcție se numește șantaj. În genere, Procesul Mântuitorului prezintă o atât de incalificabilă mostră de încălcare abuzivă a normelor etern valabile de drept și de dreptate, încât poate fi considerat simplă parodie- cea mai revoltătoare din câte a cunoscut lumea. Ne gândim, pe lângă cele anterior menționate, la dezacordul dintre depozițiile martorilor acuzării, recrutați în chipul lamentabil pe care l-am arătat. Fillion spune că: ,,Providența a îngăduit acest dezacord. Nu trebuia să se ajungă acolo încât să se poată spune nici măcar atât că împotriva lui Iisus a fost pronunțat un verdict de condamnare la moarte pe motive de aparentă culpabilitate”. Într-adevăr, Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos a fost osândit în ciuda posibilităților multiple de a I se proba nevinovăția, care se aflau la dispoziția judecătorilor Săi, înțelegem prin acestea audierea mai multor mărturii care ofereau suficiente garanții că depozițiile lor merită deplină crezare. Legea mozaică (Deuteronom 19,15 și locurile paralele),precum am văzut, consideră că două sau trei mărturii concordante sunt suficiente pentru stabilirea adevărului. Ori, e limpede că atât cei ce puteau fi martori ai nevinovăției lui Iisus, cât și cei ce au fost realmente astfel, nu au avut loc în dezbaterile sinedriului, iar înaintea tribunalului roman graiurile lor au fost fie acoperite de zbieretele vulgului întărâtat, fie neluate în considerare” explică Ioan Fruma și Grigorie T. Marcu în ,,Procesul Mântuitorului”.

,,Prin sufletul tău va trece sabie!”

În primele zile ale pruncului Iisus, Simeon cel Drept a făcut o proorocie cu privire la sabia ce va trece prin sufletul Mariei, Maica Domnului. Este vorba despre o întâmpinare, eveniment prăznuit de creștinii ortodocși și greco-catolici sub denumirea de ,,Întâmpinarea Domnului în Templu” , sărbătoare ce se ține în fiecare an, la data de 2 februarie. ,,Și când s-au împlinit zilele curățirii lor- spune Sfâmtul Evanghelist Luca-, după Legea lui Moise, L-au adus pe prunc la Ierusalim ca să-l pună înaintea Domnului. Precum este scris în Legea Domnului, ca ,,orice întâi născut de parte bărbătească să fie închinat Domnului”, și ca să se dea jertfă, precum s-a zis în Legea Domnului, ,,o pereche de turturele sau doi pui de porumbel”. Și, iată, era un om în Ierusalim, cu numele Simeon; și omul acela era drept și temător de Dumnezeu, așteptând mângâierea lui Israel, și Duhul Sfânt era asupra lui. Și lui i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului. Și din îndemnul Duhului a venit la templu; și când părinții au adus înăuntru pe Pruncul Iisus, ca să facă pentru El după obiceiul Legii, El l-a primit în brațele sale și a binecuvântat pe Dumnezeu și a zis: ,,Acum, slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace. Că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, Lumină spre descoperirea neamurilor și slava poporului Tău Israel. Iar Iosif și mama Lui se mirau de ceea ce vorbea despre Prunc. Și i-a binecuvântat Simeon și a zis către Maria, mama Lui: Iată, Acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora din Israel și ca un semn care va stârni împotriviri. Și prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi”. (Luca 2, 22-35) Sub Cruce, s-au împlinit cuvintele proorociei lui Simeon cel drept: ,,Și stăteau lângă crucea lui Iisus mama Lui și sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, și Maria Magdalena. Deci Iisus, văzând pe mama Sa și pe ucenicul pe care îl iubea stând alături, a zis mamei Sale: Femeie, iată Fiul tău! Apoi a zis ucenicului: Iată mama ta! Și din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine. După aceea, știind Iisus că toate s-au săvârșit acum, ca să se împlinească Scriptura, a zis: Mi-e sete. Și era acolo un vas plin cu oțet; iar cei care Îl loviseră, punând în vârful unei trestii de isop un burete înmuiat în oțet, l-au dus la gura Lui. Deci după ce a luat oțetul, Iisus a zis: Săvârșitu-s-a. Și plecându-și capul, Și-a dat Duhul”. (Ioan 19, 25-30) Acolo, pe Golgota, inima Mariei va fi străpunsă de sabia durerii sufletești și a deznădejdii văzându-și Fiul pe Cruce, pus între făcătorii de fărădelege.

,,De ce căutați pe cel viu între cei morți?”

,,Iar în prima zi de după sâmbătă, foarte de dimineață, au venit ele la mormânt, aducând miresmele pe care le pregătiseră. Și au găsit piatra răsturnată de pe mormânt. Și intrând, nu au găsit trupul Domnului Iisus. Și fiind ele încă nedumerite de aceasta, iată doi bărbați au stat înaintea lor, în veșminte strălucitoare. Și înfricoșându-se ele și plecându-și fețele la pământ, au zis aceia către ele: De ce căutați pe Cel viu între cei morți? Nu este aici, ci S-a sculat. Aduceți-vă aminte cum v-a vorbit, fiind încă în Galileea. Zicând că Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoși și să fie răstignit, iar a treia zi să învieze. Și ele și-au adus aminte de cuvintele Lui. Și întorcându-Se de la mormânt, au vestit toate acestea celor unsprezece și tuturor celorlalți. Iar ele erau: Maria Magdalena și Ioana și Maria lui Iacov și celelalte împreună cu ele, care ziceau către apostoli acestea. Și cuvintele acestea au părut înaintea lor ca o aiurare și nu le-au crezut. Și Petru, sculându-se, a alergat la mormânt și, plecându-se, a văzut giulgiurile singure zăcând. Și a plecat, mirându-se în sine de ceea ce se întâmplase”. Femeile, cele care sunt menite să continue viața, rod al creației divine, au fost primele învrednicite să afle că Domnul a înviat. Dincolo de ,,încondeiatele” discuții teologice, rămâne femeia, cea mult încercată de fantezista ,,îmbiere” a șarpelui, biruindu-l în cele din urmă rupându-i capul prin Fecioara care L-a născut pe Fiul lui Dumnezeu. Iisus nu a venit să ispășească, așa cum spun manualele prăfuite de colbul vremii și a disputelor, El a venit să transforme totul într-un ,,cer nou” și un ,,pământ nou”. Hristos a Înviat!  (Ștefan BOTORAN)