,,În vremea aceea, după ce a trecut sâmbăta, când se luminează de ziua cea dintâi a săptămânii, au venit să vadă mormântul Maria Magdalena și cealaltă Marie. Și iată s-a făcut cutremur mare, căci îngerul Domnului, pogorându-se din cer și venind, a prăvălit piatra de la ușă și a stat deasupra ei. Și înfățișarea lui era luminoasă ca fulgerul și îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. De frica lui s-au cutremurat cei care păzeau și s-au făcut ca niște morți. Dar îngerul, vorbind femeilor, a zis: nu vă temeți voi, căci știu că pe Iisus cel răstignit căutați. Nu este aici, căci S-a sculat precum a spus. Veniți de vedeți locul unde a zăcut Domnul. Duceți-vă degrab și spuneți-le ucenicilor Săi că S-a sculat din morți și va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo Îl veți vedea. Iată, am spus vouă. Iar ele au plecat în grabă de la mormânt și cu frică și cu bucurie mare au alergat să vestească pe ucenicii Săi. Dar cum mergeau ele să vestească pe ucenici, iată Iisus le-a întâmpinat și le-a zis: bucurați-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui și I s-au închinat. Atunci Iisus le-a zis: nu vă temeți. Mergeți și spuneți fraților Mei să meargă în Galileea și acolo Mă vor vedea. Iar pe când se duceau ele, iată unii dintre păzitori, venind în oraș, au spus căpeteniilor preoților toate ce s-au întâmplat. Atunci ei, adunându-se împreună cu bătrânii și ținând sfat, au dat bani mulți ostașilor și le-au zis: să spuneți că ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat pe când noi dormeam. Dacă însă se va auzi aceasta la dregător, noi îl vom potoli, și pe voi vă vom face fără grijă. Iar ei luând banii, au făcut cum i-au învâțat; și s-a răspândit vorba aceasta între iudei până în ziua de astăzi”. (Matei 28, 1-16) Aceasta este ziua biruinței! Dies Domini! Adică ,,Ziua Domnului”, care la noi se numește Duminica. ,,Duminică, prenume românesc foarte răspândit, în ultima vreme a devenit nume de familie. La baza lui stă substantivul duminică, ,,ziua Învierii Domnului”, latina populară Dominica, gr. Kyriake…” spune filologul și cercetătoarea Aurelia Bălan Mihailovici. Paștele este ceea face legătura între Vechi și Nou. ,,Pascal, prenume apărut în realitatea nouă, creștină, răspândit în Europa în forma adjectivală, Pascal, a substantivului Paște, Paști. La baza acestui nume se află marea sărbătoare a Învierii lui Hristos, numită în latină Paschae, în gr. Pascha, după ebr. Pesah, ,,trecere”, cu referire la trecerea, adică ieșirea din robia egipteană a poporului evreu. Din punct de vedere semantic, substantivul ebraic pesah are ca prim sens ,,mielul sacrificat”, în fiecare primăvară, ca jertfă obișnuită din primul rod al turmelor și apoi sacrificiul făcut în cinstea marii sărbători de eliberare din robia Egiptului și, în al treilea rând, sărbătoarea propriu-zisă. ,,La tine vreau să fac Paștile cu ucenicii Mei. Și ucenicii au făcut precum le-a poruncit Iisus și au pregătit Paștile”. (Matei 26, 18-19). Învierea lui Iisus Hristos este pentru creștin simbolul marii treceri de la moarte la viața veșnică….În limba română cuvântul Paști, cu toate derivatele sale, este un nume vechi atestat, chiar cu formele prescurtate sau derivate, încă din sec. al XIV-lea și al XV-lea, venit nu prin filieră slavă, ci latină sau greacă, atât în Țara Românească, cât și în Moldova”. (Aurelia Bălan Mihailovici- Dicționar Onomastic Creștin)
Hristos a Înviat!
