Începând cu data de 15 mai se va relua activitatea în cabinetele stomatologice după o pauză de 2 luni în care pacienţii au beneficiat doar de servicii în regim de urgenţe în acele cabinete desemnate de autorităţile locale.  Monitorul de Făgăraş a stat de vorbă cu medicul stomatolog Dan Gavrilă  care a prezentat noile condiţii în care va funcţiona  un cabinet stomatologic în perioada de alertă anunţată de guvernanţi.  Sunt o serie de măsuri de protecţie  care trebuie respectate  în  cabinetele stomatologice   atât de personalul medical, dar şi de pacienţi.  Aceste măsuri presupun însă o serie de materiale sanitare care înseamnă  costuri pentru cabinetele medicale. Cu siguranţă aceste costuri se vor regăsi şi  în tarifele serviciilor medicale.

 

Lucia BAKI:  Aşa cum a fost anunţat de autorităţi, din 15 mai se reia  activitatea la cabinetele  stomatologice.  Vor fi anumite condiţii pe care trebuie să le respectaţi.  Cum veţi organiza  activitatea în cabinetul propriu?

Dr. Dan Gavrilă: În primul rând trebuie să anunţăm că reluarea activităţii în cabinetele de stomatologie după starea de urgenţă cauzată de criza COVID-19 va veni cu o nouă metodă de lucru cu pacientul începând de la programarea pacienţilor. Vom face triajul telefonic  atât pentru pacienţii noi cât şi pentru pacienţii existenţi, triaj care orientează asupra priorităţii la programare. Se va face  programarea  astfel încât între pacienţi să rămână un interval de 20 de minute,  timp în care cabinetul intră la igienizat si dezinfectat. În  sala de aşteptare vor fi scaune distanţate la 1,5-2 metri şi  va exista aparat cu substanţe dezinfectante.

 

Echipamente de protecţie

L.B.: Ce măsuri de protecţie veţi adopta pentru personalul din cabinet? Dar  pentru pacienţi?

Dr. D.G.: Personalul medical va fi echipat cu mască chirurgicală sau mască de protecţie tip FFP2, halat chirurgical cu mâneci lungi,  impermeabil nesteril sau combinezon impermeabil de unică folosinţă şi botoşi de protecţie  de unică folosinţă , mănuşi de unică folosinţă, capelină , ochelari şi vizier. La toate acestea se adaugă măsurile de igienă a mâinilor, dezinfectarea mâinilor înainte şi după intervenţie. Pentru pacienţi se recomandă utilizarea echipamentelor suplimentare de protecţie, respectiv botoşi, bonetă, după caz halat de unică folosinţă. La intrarea în cabinet pacientul va proceda la igienizare mâinilor cu apă şi săpun şi dezinfectarea cu alcool 60-95%.

Triajul telefonic al pacienţilor

L.B.: Veţi recurge la programări sau  veţi putea urma programul normal  ca înainte de  starea de urgenţă?

Dr. D.G.: După cum am mai spus infectarea cu Covid afectează întreaga lume, aceasta fiind caracteristica pandemiei. Deoarece stomatologia a fost singura din activităţiile  suspendate prin ordonanţă militară cu excepţia urgenţelor stomatologice s-a recurs la aceste recomandări pentru protejarea atât a personalului medical cât şi a pacienţilor. Din aceste recomandări reiese că activitatea în cabinetele stomatologice nu va mai fi la fel. Prin urmare,  vom fi obligaţi oarecum să lucrăm cu programări, iar pacientul  se va adresa cabinetului, i se va face consultaţia  telefonic,  iar în urma triajului medicul va decide.  Oricum pacientul va fi consultat în aceeaşi zi de un medic stomatolog,   dar la ora stabilită  de cabinet.

L.B.:  Sistarea activităţii din cabinetele stomatologice  a dus la pierderi, ca în toate domenile economice afectate de această criză.  Aţi cuantificat aceste pierderi?

Dr. D.G.: Putem  vorbi de pierderi  ale cabinetelor stomatologice, dar şi de  pierderi ale pacienţilor. Ca în toate domeniile economice pierderile au fost şi în rândul cabinetelor stomatologice, dar cele mai mari pierderi au fost în rândul pacienţilor pentru care problemele sau acutizat în această perioadă. Încă nu am făcut o evaluare a pierderilor, dar normal că au fost.

L.B.: Noile măsuri de protecţie impuse  pentru protecţia personalului şi a pacienţilor  presupun  anumite costuri. Se vor regăsi în tarifele cabinetelor stomatologice?

Dr. D.G.: Momentan nu mă pot pronunţa asupra unor  posibile modificari de tarife întrucât nu cunosc  preţurile la materialele de protecţie şi cele  sanitare  raportate la noile reguli de protecţie. (Lucia BAKI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here