Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat măsurile de relaxare care vor fi luate după data de 15 mai. În România, oamenii vor putea să meargă la biserică, dar vor trebui să respecte precauții valabile pentru limitarea răspândirii noului coronavirus. Astfel, vom putea să intrăm în biserică, dar respectând normele de distanțare socială și se va evita atingerea sau sărutarea obiectelor de cult, iar împărtășania se va putea face doar cu lingurițe și pahare de unică folosință.

Slujbele religioase urmează să fie oficiate „numai în aer liber cu menţinerea distanţei între persoane”, iar „accesul persoanelor în lăcașul de cult se va face limitat, cu respectarea unei suprafeţe de 8 mp per persoană”.

„Redeschiderea lăcașelor de cult ține de firescul revenirii la necesarele ritmuri ale socialului profund, dimensiunea religioasă a vieții fiind esențială. Recomandările legate de necesara protejare dictată de grija față de noi înșine și de ceilalți vor fi respectate riguros de toți oamenii cu bună-cuviință. Biserica Ortodoxă Română și toate celelalte culte religioase au dovedit în mod exemplar înțelegerea situației create de epidemie și, în cazul Patriarhiei Române, o implicare caritabilă fără termen de comparație”,  a declarat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Recomandările Institutului Naţional de Sănătate Publică fac referire şi la primirea Euharistiei. Dar Vasile Bănescu a explicat că „problema Sfintei Împărtășanii și a împărtășirii credincioșilor este una care aparține însă exclusiv Bisericii”.  

Precauțiuni universal valabile

  1. Accesul persoanelor în lăcașurile de cult va fi permis numai cu respectarea precauțiunilor universal valabile pentru limitarea răspândirii infecției cu virusul SARS-COV-2:
  2. Accesul persoanelor  în  lăcașul  de  cult  se  va  face  limitat,  cu  respectarea  unei suprafeţe de 8 mp per persoană;
  1. Atât personalul care deservește lăcașul de cult, cât și persoanele care intră în lăcașul de cult vor purta mască. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul.
  2. Persoanele își vor dezinfecta mâinile cu dezinfectat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziție la intrarea în lăcașul de cult;
  1. La intrarea în lăcașul de cult se va efectua un triaj observațional și nu se va permite accesul  persoanelor  prezintă  simptome  de  infecție  respiratorie  (tuse,  strănut, rinoree);
  2. Se vor plasa la loc vizibil anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică și cele de acces în lacaș.

Precauțiuni speciale:

  1. Se va evita atingerea sau sărutarea obiectelor sacre de cult, în locul acestor gesturi rituale se va indica îngenuncherea sau înclinarea
  2. Binecuvântarea se va oferi/primi de la o distanță de cel putin 1 m;
  3. Se va evita oferirea/primirea împărtășaniei în condițile în care nu se pot asigura lingurițe și pahare de unică folosință
  4. Se vor dezinfecta periodic, o dată la 4 ore, obiectele frecvent atinse: mînerele ușilor, obiectele de cult, icoanele, suprafețele
  5. Slujbele se vor oficia de către slujitorii bisericești/religioși, numai în aer liber cu menţinerea distanţei între persoane
  6. Nu se recomandă organizarea de pelerinaje sau călătorii religioase.

Documentul are 13 pagini și este structurat pe mai multe capitole, în funcție de activitatea domeniului care urmează să fie redeschis după 15 mai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here