Comisarii de Mediu din Brașov au amendat primăria comunei Cincu, după o verificare în teren a stării de salubritate. Verificările au arătat probleme serioase în ceea ce priveşte managementul deşeurilor, cu depozite ilegale de deşeuri la care administraţia locală parte să fi închis ochii. Astfel şi sancţiunile au fost pe măsură: o amendă de 40.000 de lei şi un termen „strâns” pentru ecologizare a locului plin de deşeuri, până la 30 mai.

  • S-a verificat traseul deșeurilor generate de populație, menajere și reciclabile, transportul și eliminarea lor, care trebuie să respecte prevederile legislației de mediu în vigoare. La verificarea unor zone mai retrase s-a descoperit un amplasament pe care se depozitau în mod constant deșeurile provenite de la populația din Comuna Cincu. S-au constatat cantități foarte mari de deșeuri municipale amestecate, reciclabile, inerte – deșeuri rezultate din demolări, construcții, reamenajări etc, voluminoase, și altele, pe domeniul public, pe suprafață de câteva sute de metri pătrați, direct pe sol”, au precizat comisarii de mediu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here