• În timpul stării de urgență, dar și înainte, Diana Croitoru ar fi sustras scutece, măşti, mănuşi și medicamente din spitalul în care sunt tratați pacienți cu COVID și le-ar fi dus la un cămin de bătrâni din Moeciu, pe care tot ea îl patronează
  • Instanța Judecătoriei Brașov a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov şi a dispus arestarea preventivă a inculpatei Diana Mihaela Croitoru, directorul economic al Spitalului Clinic de Neurologie și Psihiatrie sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual, săvârşită în forma instigării, şi delapidare, pe o durată de 30 de zile, începând cu 21.05.2020, până la 19.06.2020 inclusiv.

Directoarea financiară a Spitalului Clinic de Psihiatrie şi Neurologie din Braşov, Diana Croitoru, a fost reţinută ieri pentru 24 de ore, iar astăzi a fost arestată pentru 30 de zile.

irectoarea era suspectată că, înainte, dar și în timpul stării de urgență, ar fi sustras mai multe materiale de uz medical din spitalul în care erau tratați pacienți cu COVID pe care le-ar fi transferat la un cămin de bătrâni din localitatea Moeciu, pe care tot ea îl patronează. De asemenea, ar fi determinat o angajată a spitalului să obţină în mod ilegal dreptul la concediul medical, iar pentru asta ea însăși a făcut demersuri pe lângă câţiva medici. Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, atât directoarea financiară, cât şi alţi medici sunt cercetaţi pentru fals intelectual şi abuz în serviciu.

A furat din spital scutece, măşti, mănuşi și medicamente pentru căminul ei

„Procurorii din cadrul Parchetului Judecătoriei Braşov au dispus continuarea urmăririi penale faţă de cinci persoane, printre care şi directorul financiar contabil al Spitalului Clinic de Psihiatrie şi Neurologie Braşov, aceasta fiind cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, divulgare de informaţii secrete de serviciu sau nedestinate publicităţii, fals intelectual săvârşit în forma instigării, uz de fals şi delapidare. (…) În privinţa situaţiei de fapt am reţinut următoarele: în perioada februarie 2020 şi până în prezent, în calitatea sa de director financiar contabil, suspecta a transferat o serie de produse de uz medical, printre care scutece, măşti şi mănuşi chirurgicale, produse sanitare, medicamente şi altele, din inventarul Spitalului Clinic de Psihiatrie şi Neurologie Braşov, în beneficiul şi pentru a fi utilizate la căminul de bătrâni „Paradisul montan” din localitatea Moieciu, cămin care era administrat, în fapt, tot de aceasta. Produsele erau transferate cu ajutorul şoferului angajat la unitatea medicală”, a declarat Cătălin Moraru, prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov. Pentru transportul mărfii delapidate, spun anchetatorii, directoarea ar fi folosit mașina spitalului Neuro.

Reținută în urma unor percheziții

Acum, directoarea este acuzată de delapidare, fals intelectual, uz de fals și abuz în serviciu. Ea a fost    reținută pentru 24 ore în urma unor percheziti de amploare desfășurate miercuri la Brașov. Alături de Diana Croitoru, mai sunt cercetati: șoferul spitalului (pentru complicitate la delapidare), un medic de familie și un medic infectionist, care ar fi acordat certificatele medicale fictive, si o angajată a spitalului care ar fi beneficiat de concediu medical deși nu era bolnavă.

Își făcuse rețea de eliberat concedii medicale

„Concediile erau, într-adevăr, luate în mod fictiv. Acesta, practic, îi îndruma care erau paşii de urmat pentru a obţine respectivul concediu şi, ulterior, efectua şi demersuri pe lângă alţi medici pentru a întocmi în fals aceste concedii medicale, medici care, de altfel, sunt şi ei suspecţi în această cauză şi pentru care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual şi abuz în serviciu. (…) Deci, doamna director a fost reţinută pentru 24 de ore şi se efectuează cercetări faţă de cinci persoane, printre care şi medici”, a precizat Cătălin Moraru.

A forțat un post mai sus

Înainte de a fi directoare finaciar-contabilă a Spitalului de Neuro, Diana Croitoru a încercat să ajungă managerul spitalului de Neurologie. În acea perioadă, președintele Consiliului de Aministrație la acest spital era Andrei Kadas, politicianul care a fost obligat să demisioneze din conducerea PNL, după ce a ieșit la iveală implicarea lui în afaceri cu membrii clanului Alexa. După ce concursul pe post a fost declarat ilegal în instanță, Diana Croitoru s-a mulțumit cu postul de director economic.

1 COMENTARIU

  1. Chiar nimeni nu mentionează că „a delapidat” din donații, care de altfel ea le-a adus în spital ? Sau e prea greu să se facă o investigație ca lumea pe temă.

    Este victima unor interese politice, femeia asta asta printre singurii oameni din Brasov cărora chiar îi pasă de oamenii care îi are în grijă, dar a deranjat prea mulți baroni.

    Doar faptul că a fost directoare în post pentru doar 2 luni de zile nu merită menționat în acest articol ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here