Un site fals care susține că are de vânzare subiecte de Bacalaureat pentru examentul de anul acesta folosește o adresă de email în care apare cuvântul „Edupedu”.
Pagina a fost semnalată de cititorii Edupedu și promite că livrează „la un minut după plată a 100 de lei” subiectele. Acelaşi site scrie că este „partener EDU și Wikipedia”.
Edupedu.ro a sesizat Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică care colaborează cu Poliția în acest caz.
Facem apel la tineri și la părinții lor să nu se lase păcăliți de oferte de acest fel, indiferent din partea cui vin. Atenție, Edupedu.ro nu vinde nimic, noi suntem jurnaliști și scriem despre Educație, tot ce scriem și tot ce publicăm este conținut cu acces gratuit”, au anunțat reprezentanții site-ului oficial Edupedu.ro.
Pagina respectivă este găzduită pe un portal care permite construcția de site-uri gratuite. Are doar câteva câmpuri de completat, iar sistemul de plată ales este Paysafecard. Practic, autorii site-ului cer un cod de plată, pentru că acest sistem furnizează coduri în funcție de sumele pre-plătite. ,,Am completat formularul și în răspunsul primit apare Edu Pedu în adresa de email. După un schimb de câteva mesaje pe email putem confirma că cei din spatele paginii sunt români. Site-ul fals are două pagini. Pe prima apare mesajul „Trece examenul cu nota 10!”, apoi susțin că „misiunea noastra este de a ajuta pe toata lumea sa promoveze examenul de Bacalaureat” și „Garantam nota maxim”. Mai multe informații, pe Edupedu.ro
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here