• Localnicii vor avea apă potabilă din puţurile forate în  extravilanul satului
  • SC Consal SRL va finaliza lucrările în 5 luni

 

În satele Calbor şi Boholţ din comua Beclean a fost deschis şantierul pentru lucrările la reţeaua de  alimentare cu apă potabilă. Ordinul de începere a lucrărilor a fost semnat la 5 iunie a.c., de către primarul comunei, Claudiu Motrescu. În aceeaşi zi firma de construcţii, Consal SRL din Braşov, s-a instalat cu utilajele în cele două sate. Aşa cum susţine reprezentantul firmei şi cum arată Ordinul de începere a lucrărilor, şantierul va dura 5 luni. Sătenii din  cele două localităţi spun că aşteptau această investiţie de  foarte  mulţi ani, doar că n-a fost  realizată niciodată. ,,S-a tot promis apă în  aceste sate, dar au rămas doar vorbe. Era o mare problemă pentru noi întrucât apa din fântâni nu este potabilă. O  putem folosi doar la spălat şi  la animale. După cum s-a demarat treaba, sperăm să avem apă cât de curând la robinete şi la băile pe care ni le vom construi” au spus sătenii din Calbor.

Proiect vechi de 6 ani

Despre alimentarea cu apă a satelor Calbor şi Boholţ din comuna Beclean se vorbeşte  de prin 2013 când, aici,  au fost forate 4 puţuri.   Această investiţie a fost aprobată şi finanţată în 2014 prin PNDL1, la valoarea de 7.295.615 lei inclusiv TVA, şi încredinţată prin licitaţie firmei Consal SRL.  Până aici totul părea corect şi de bun augur, dar  căpuşarea  proiectului  a contat mai mult decât  nevoile sătenilor.  Proiectul prevedea forarea a 4 puţuri, două la Calbor şi alte două la  Boholţ.  Edilul şef de atunci, Cosmin Leancu, a ignorant   acest lucru şi a forat toate cele 4 puţuri la întâmplare în extravilanul  Calborului, pe terenrile oamenilor.  Investiţia se putea continua doar dacă puţurile se  aflau în proprietatea  Comunei Beclean.    ,, De când am venit în primărie am lucrat la legalizarea acestor etape ale investiţiei. Au fost cumpărate parcelele de teren pe care se află puţurile  de la proprietari, s-au dezmembrat, s-au intabulat pe Primăria Beclean şi s-au obţinut avizele legale. A fost necesară actualizarea proiectului,  o schimbare de soluţie,  după care au fost aprobaţi  noii indicatori tehnico-economici  în  plenul CL Beclean din mai 2019 (HCL 31/mai 2019). Parcele de teren au fost cumpărate cu 25.000 lei de la trei săteni, Hetrea Monica, Cândea Vasile şi Copacea Doinea,  care habar nu aveau că puţurile au fost forate pe terenurile lor” a explicat primarul Claudiu Motrescu.

Sursa de apă  pentru cele două sate, 4 puţuri

S-a plătit 100.000 de lei din buget pentru forarea fiecărui puţ, în total 400.000 de lei. La acea dată nici nu se ştia dacă apa din puţuri se încadrează în parametrii de potabilitate sau dacă există debit suficient pentru a acoperi necesarul celor două sate.   Puţurile sunt forate la o adâncime de 160 m, iar pentru a putea fi folosită apa se vor introduce o staţie de clorinare şi alta de filtrare, după cum explică primarul Claudiu Motrescu. Lucrările la reţeaua de aducţiune vor costa 7.295.615 lei din care suma de 5.889.061  lei este alocată de Ministerul Dezvoltării.   (Lucia BAKI)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here