Mai sunt  2 zile până când piața gazelor naturale se va liberaliza. Începând cu data de 1 iulie 2020, prețurile pentru furnizarea gazelor naturale la clienții casnici nu vor mai fi reglementate de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), acestea urmând a se forma liber pe piaţă, în funcţie de cerere şi ofertă. Noul contract de furnizare poate fi încheiat cu furnizorul actual sau cu oricare alt furnizor de gaze naturale.

Ce se întâmplă în situația în care nu este încheiat un contract până la 1 iulie

În situaţia în care clientul casnic va fi inactiv şi nu va încheia, până la data liberalizării, respectiv până la data de 1 iulie 2020, un contract de furnizare a gazelor naturale în regim concurențial,   furnizorul actual îi va asigura furnizarea gazelor naturale în mod automat şi după această dată, în conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei nr. 27/2020 pentru stabilirea unor măsuri privind furnizarea gazelor naturale la clienţii casnici în perspectiva eliminării preţurilor reglementate. Potrivit prevederilor Ordinului preşedintelui ANRE nr. 27/2020, începând cu data de 1 iulie 2020 şi până la data încheierii unui contract de furnizare a gazelor naturale în regim concurențial, dar nu mai târziu de data de 30 iunie 2021, furnizarea gazelor naturale pentru clienţii casnici inactivi se va face în baza contractului reglementat de furnizare a gazelor naturale în vigoare, pe care clientul îl are deja încheiat cu furnizorul actual, dar la preţul din oferta comunicată clientului, pe parcursul lunilor mai și iunie, de către furnizorul actual.

 

Cerere şi ofertă

Reglementatorul precizează că a derulat mai multe campanii prin intermediul presei, pentru a informa populaţia cu privire la dreptul de a-şi schimba furnizorul. „Clienţii finali trebuie să ştie că, pe piaţa concurenţială, preţurile se formează liber pe baza cererii şi ofertei, ca rezultat al mecanismelor concurenţiale. Pentru a încheia în cunoştinţă de cauză un contract de furnizare a gazelor naturale, clienţii finali trebuie să realizeze propriile evaluări şi comparaţii între oferte, în vederea alegerii celei mai avantajoase dintre cele disponibile pe piaţă. În acest sens, se recomandă ca, în prealabil, clienţii finali să se informeze cu privire la drepturile pe care le au şi să realizeze o comparaţie între condiţiile comerciale de furnizare a gazelor naturale ale furnizorului actual şi condiţiile comerciale oferite de alţi furnizori de pe piaţa internă de gaze naturale”, spun oficialii ANRE.

Ministrul spune că preţul gazelor va scădea

Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, a declarat, pentru AGERPRES, că gazele pentru populaţie se vor ieftini cu siguranţă în luna iulie, odată cu liberalizarea pieţei. Ministrul a acuzat marile companii de gaze, E.ON şi Engie, de faptul că au încercat să profite de pe urma consumatorilor şi le-au transmis oferte cu acelaşi preţ începând cu 1 iulie, în loc să ofere preţuri mai mici. El a precizat că este ferm convins că şi aceste companii vor reduce ofertele cu 10-15%, în caz contrar Guvernul urmând să intervină în piaţă pentru ca acest lucru să se întâmple. Popescu le-a reamintit consumatorilor că pot schimba furnizorul oricând, dacă au facturile achitate la zi, chiar dacă au semnat contracte noi. Deocamdată, Engie şi E.ON, cei mai mari furnizori de gaze din ţară, care deţin împreună 90% din piaţă, au trimis consumatorilor oferte la acelaşi preţ ca până acum.

Criterii

Noul contract de furnizare poate fi încheiat cu furnizorul actual sau cu oricare alt furnizor de gaze naturale, dintre cei licențiați de către ANRE, care activează pe piaţa cu amănuntul de gaze naturale, prin una dintre următoarele modalităţi:

  •  Acceptarea unei oferte publicate de către un furnizor, pe care clientul o consideră mai avantajoasă;
  •  solicitarea, de la oricare furnizor, a unei oferte privind condiţiile comerciale şi preţul de furnizare, în vederea negocierii acestora, după caz;
  •  selectarea furnizorului prin procedee specifice de licitaţie/achiziţie publică, dacă este cazul.

Comparați ofertele pe site-ul ANRE

Pentru efectuarea unei analize comparative a ofertelor-tip de furnizare a gazelor naturale existente pe piață, se poate accesa aplicația “Comparator oferte-tip de furnizare a gazelor naturale”, disponibilă pe pagina de internet a ANRE, la adresa: http://www.anre.ro/ro/info-consumatori/comparator-oferte-tip-de-furnizare-a-gn, sau prin descărcarea pe dispozitivele mobile a aplicației ”ANRE”, disponibilă în magazinele online de aplicații App Store și Google Play. După ce sunt adăugate criteriile de selecție, vor fi afișate oferte din partea mai multor furnizori din zona în care se află clientul. Prețul final de furnizare cuprinde prețul la producător, costul de transport și tariful de distribuție. De asemenea, există și un convertor MWh în KWh.

Schimbarea furnizorului de gaze naturale este gratuită

Procesul de schimbare a furnizorului de gaze naturale este gratuit, acesta nu implică modificări de ordin tehnic, indiferent de furnizorul de gaze naturale ales de către client. Toţi clienţii casnici care au la acest moment un contract reglementat de furnizare a gazelor naturale  au primit  déjà de la furnizorul lor actual o ofertă cu preţul propus de către acesta pentru furnizarea gazelor naturale începând cu data de 1 iulie 2020, dată de la care nu se vor mai aplica preţurile reglementate de ANRE. ANRE atrage atenţia că această ofertă trebuie analizată atent, comparativ cu preţul reglementat plătit în prezent, precum şi cu alte oferte ale furnizorului actual sau ale altor furnizori de gaze naturale, clientul având libertatea de a alege oferta care i se potrivește cel mai bine.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here