Cantonul în care se află abatorul Tönnies, unde muncesc cetăţeni români, rămâne în carantină până la 7 iulie. Cei 15 făgărăşeni care sunt angajaţi ai abatorului  şi se află în carantină nu pot reveni acasă. În schimb s-a anunţat  luni, 29 iunie a.c.,  scoaterea din izolare a  cantonului Warendorf din vestul ţării în care au fost impuse restricţii în urma apariţiei  focarului de contaminare cu noul coronavirus, relatează AFP.

,,Noi nu prelungim măsurile de izolare în cantonul Warendorf. Ele expiră la 30 iunie, mâine (marţi)”, a anunţat într-o conferinţă de presă, la Düsseldorf, preşedintele-ministru al Renaniei de Nord-Westfalia, un land dens populat, Armin Laschet.

Această ieşire din izolare vizează aproximativ 280.000 de persoane. În schimb, cantonul vecin, Gütersloh, în care locuiesc aproximativ 360.000 de persoane, plasat de asemenea în carantină, săptămâna trecută, urmează să rămână în izolare încă o săptămână, până la 7 iulie, ”din precauţie”, a precizat el. Liderul conservator a dat asigurări că, în această regiune, contaminarea este ”sub control”. Reimpunerea izolării – care nu obligă, cu toate acestea, oamenii să rămână acasă – a fost decretată marţi, într-o încercare de a opri răspândirea virusului, care a afectat peste 1.550 de persoane, majoritatea angajate la unul dintre principalele abatoare din Europa, al societăţii Tönnies. Abatorul, situat în apropiere de Gütersloh, are 6.700 de angajaţi, mulţi provenind din Bulgaria şi România. Aceasta a fost o premieră în Germania, o ţară relativ cruţată de pandemia covid-19 până în prezent şi care a fost una dintre primele ţări europene care a lansat o ieşire din izolare treptată, în mai. Potrivit lui Armin Laschet, puţine persoane, în afară de cele care muncesc în abator, au fost contaminate de virus în cantonul Gütersloh şi niciuna în Warendorf. Această replasare în izolare a provocat îngrijorări în Germania, dar şi în străinătate. Austria, unde se duc numeroşi germani în concediu, a anunţat duminică faptul că îi va obliga pe locuitorii cantonului Gütersloh să prezinte un test negativ de covid-19 pentru a intra pe teritoriul austriac. Noul coronavirus a contaminat oficial 193.761 de oameni în Germania şi a ucis 8.961, potrivit Institutului Robert Koch.

Citeste mai mult: adev.ro/qcp74r

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here