,,Veşnicia s-a născut la sat” spunea Lucian Blaga şi tot acolo, cred eu, se întorc drumurile oricărui român. Şi asta pentru că însuşi timpul şi libertatea îşi au originile în ţarina satului. Ai impresia că în satul românesc timpul se scurge greu, încet, nimeni nu se grăbeşte, viaţa urmează un curs lin şi paşnic, iar oamenii sunt altfel. Ei te salută prietenos şi-ţi pot fi gazde bune şi sincere oricând. Satul este singurul loc unde lucrurile decurg altfel, respectând obiceiuri străvechi şi tradiţii milenare. La sat, oamenii îşi trăiesc simplitatea şi se bucură de fiecare clipă şi de tot ce-i înconjoară. Roua dimineţii, ograda cu păsări, fructele din grădină, fânul proaspăt cosit din livezi, ploile curate de vară sau prima zăpadă dau satului românesc unicitate şi originalitate. Toate acestea îi atrag pe fiii de ţăran să revină la locurile natale şi să se bucure de ceea ce a mai rămas din satul românesc. Mioara Greavu, artista Ţării Făgăraşului, vorbeşte cu mult drag despre satul făgărăşean. Nu se referă doar la satul său natal, Gura Văii, ci la întreaga Ţară a Făgăraşului pe care o cutreieră pas cu pas prin spectacolele sale. Vorbeşte la superlativ despre ansamblul ,,Făgăraşul” care a făcut istorie în veacul trecut. Sunetul taragotului întrecea acordeonul şi viorile care acompaniau dansul sau vocile soliştilor. Taraful ,,Făgăraşul” amintea întotdeauna de măiestria vestitului clarinetist Traian Lăscuţ Făgăraşanul sau de vioara bătrânului Dodos. ,,Profesionalismul artiştilor făgărăşeni avea în spate ore multe de muncă şi de repetiţii sub bagheta instructorilor. Nume precum Ghiţă Motoc, Şofaru sau Marinovici au scris istorie pentru Ansamblul ,,Făgăraşul” explică Mioara Greavu. Artista este îndrăgostită de tradiţii şi de costumul popular. Are în garderobă pe puţin 50 de costume populare pe care le păstrează ca pe ochii din cap, cum spune o vorbă din bătrâni. În cadrul spectacolelor sale, reuşeşte să realizeze o adevărată expoziţie a portului popular prin ţinutele pe care le îmbracă. Vocea-i lină şi piesele din propriu-i repertoriu atrag mulţi iubitori de folclor care-i ascultă cântul şi îi urmăresc apariţiile televizate. Pandemia n-a însemnat pentru artista Mioara Greavu un concediu prelungit, a lansat o frumoasă piesă şi a pregătit-o pe a doua ce urmează să încânte publicul chiar de ziua ei, pe 16 iulie. Am stat de vorbă cu Mioara Greavu, care s-a destăinuit chiar de sărbătoarea Sânzâienelor.
Lucia BAKI: Am reuşit să ne întâlnim de Sânzâiene, o sărbătoare cu multe tradiţii în Ţara Făgăraşului. Ce reprezintă pentru artistul de folclor, Mioara Greavu, Sânzâienele, Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul?
Mioara GREAVU: Sânzâienele ca oricare altă sărbătoare religioasă înseamnă mult pentru mine. În primul rând trebuie respectate toate praznicele, aşa am fost învăţată de mică de bunici. Ştiu că sânzâienele sunt fete tinere foarte frumoase care, în această zi, dansează, aducând noroc, sănătate şi bucurii oamenilor. Şi eu mă gândesc la dragostea de oameni. După cum este tradiţa de Sânzâiene la poarta fiecărei gospodării se pun aceste flori pentru a proteja casa.
L.B.: Ce vă place la satul făgărăşean?
M.G.: Totul, dar cel mai mult tradiţia. Îmi doresc ca tradiţiile să se păstreze pentru că ar fi o pierdere foarte mare pentru Ţara Făgăraşului şi pentru satul românesc, în general. Dacă avem grijă de ceea ce se întâmplă şi ţinem la tradiţie, obiceiurile vechi nu au cum să dispară.
Satul făgărăşean a reînviat după ‘90
L.B.: Artiştii de folclor au un rol foarte important în păstrarea tradiţiilor, iar în Ţara Făgăraşului aţi contribuit la reînvierea lor, nu?
M.G.: După 1990 au reînviat vechile tradiţii. Când vezi că se poartă tot mai mult costumul popular, la biserică, la evenimente, este o mare bucurie. Înseamnă că ne întoarcem la ceea ce au trăit bunicii noştri. Este un lucru extraordinar şi atunci este firesc să faci tot ce ţine de tine, să te implici.
L.B.: Pentru un artist de folclor costumul popular înseamnă totul. Cum priveşte acest fapt Mioara Greavu?
M.G.: Îmi place foarte mult portul popular indiferent din ce zonă a ţării provine. Eu, personal, m-am regăsit în el. Când găsesc orice piesă de costum popular, năfrană, şurţ, etc, chiar dacă este atacată de carii, pentru că acesta este pericolul, le achiziţionez, le refac şi le păstrez.
Garderobă cu 50 de costume populare
L.B.: Câte costume populare are în garderobă artista Mioara Gravu?
M.G.: Am foarte multe, cel puţin 50 de costume populare pe care le îndrăgesc foarte mult. Pe unele le-am primit de la bunici, pe altele de la femeile satelor făgărăşene. Am primit şi din alte zone unde am cântat la spectacole. Am primit piese ale portului popular din Pojorta, Beclean, Mândra, iar din Sâmbăta de Sus am primit o ie foarte frumoasă şi veche pe care o port cu mare drag. Îmi place să le duc cu mine peste tot, la fiecare spectacol sau eveniment mă îmbrac cu alt costum pentru a le arăta frumuseţea şi originalitatea.
L.B.: În satele făgărăşene, femeile păstrează în lada de zestre aceste valori. Care este cel mai vechi costum naţional din garderoba proprie?
M.G.: Am o crătinţă foarte veche, de 140 de ani, primită din Pojorta. Este un model frumos, cu păuni pe ea. Cel care se ocupă de achiziţionarea de costume populare mi-a oferit un costum vechi bine păstrat din zona Rupea numai să o dau. Bineînţeles că am refuzat. Am refăcut-o cu material cumpărat şi o port cu drag. Are o valoare mare pentru mine.
Arta meseriilor
L.B.: Muzica este o artă, dar se poate spune la fel şi despre ţesut, croitorie. Cum se îmbină pentru artistul Mioara Greavu, ţesutul, croitoria, coaforul, meserii pe care le practică?
M.G.: Ţesutul şi croitoria sunt tot în domeniul artei. Mi-a plăcut să ţes, să cos, să croiesc. Singură îmi refac costumele. Sunt meserii pe care le-am furat de mică. Îmi aduc aminte că-i ceream mamei să mă lase să lucrez şi eu, chiar dacă stricam. Aşa am învăţat.
,,Am muncit foarte mult pentru a ajunge pe scenă să cant”
L.B.: De când pasiunea pentru cântat muzică populară?
M.G.: Pot spune că am această pasiune de când m-am născut. Mă regăsesc în cântecul şi jocul popular, acolo mă încarc cu optimism, pozitivitate. Mama nu m-a lăsat să cânt, nu-i plăcea ideea de a mă vedea pe scenă, dar eu n-am renunţat. Mi-am zis, fac dansuri populare până ajung pe scenă să pot cânta. Întradevăr am făcut dansuri la Casa de cultură Făgăraş, la domnul Motoc, un maestru al dansului popular. Ştiu toate dansurile, inclusiv cele de feciori. Acum, mi-am propus să învăţ ,,căluşarul”. Am muncit foarte mult pentru a ajunge pe scenă să cânt. La început a fost foarte greu, nu aveam îndrumare, nu aveam susţinere, era foarte greu să intri în tagma artiştilor pentru că erau alţi artişti consacraţi în Ţara Făgăraşului. Dar cu sigranţă la acea vreme nu eram eu pregătită pentru aşa ceva, dar timpul a rezolvat şi am ajuns unde mi-am dorit.
L.B.: Care a fost prima apariţie pe scenă?
M.G.: Sunt mulţi ani de atunci, dar nu pot uita când am apărut prima dată în faţa publicului. Câte emoţii! Îmi aduc aminte că eram în clasa a V-a şi îl aveam pe profesoul Vulcu cu care am participat la Cântarea României, era festivalul în care concurau şcolile. Când am ieşit pe scenă şi am văzut o sală plină, am avut emoţii şi am plâns. Trebuia să cânt ,,Aşa-i românul”. Atunci profesorul m-a apostrofat şi m-a trimis înapoi pe scenă. Atunci mi-am zis, aici mă regăsesc, aici trebuie să ajung. Imi mai aduc aminte că în grădiniţă am condus corul şcolii chiar dacă eram cea mai mică.
Grupul ,,Dor făgărăşean”
L.B.: Anii au trecut şi a venit moda albumelor. Când a fost lansarea pentru publicul mare?
M.G.: Artiştii din Ţara Făgăraşului am format Grupul ,,Dor făgărăşean” cu care am scos primul album cu piese culese din zona noastră. Un alt album a fost scos cu Monitorul de Făgăraş, iar lansarea lui a avut loc în multe localităţi din Ţara Făgăraşului prin organizarea redacţiei Monitorul de Făgăraş. Primul meu album, ,,Eu îs fată făgărăşeană”, a fost lansat în 2001, unele piese fiind realizate în colaborare cu profesorul Ion Funariu şi cu Sergiu Vaida de la Cluj. Am organizat lansarea la Casa de Cultură Făgăraş. Am avut mari emoţii, dar emoţii sunt tot timpul şi astăzi. La evenimente le depăşim mai uşor, dar când apari în spectacole cu public ca şi artist, emoţiile cresc.
,,Folclor poate cânta oricine, dar nu de calitate”
L.B.: Cum vă alegeţi piesele?
M.G.: Majoritatea sunt piese proprii, altele sunt adaptate după compoziţii consacrate. Am colaborat cu profesorul Ion Funariu, iar ce versuri am găsit eu pe la sate le-am dat dânsului şi le-a editat într-o carte, ca mai apoi să le pun pe melodii autentice. Folclor poate cânta oricine, dar mie mi-a plăcut întotdeauna să întreb pe cei care au experienţă. Este o muncă colosală, iar dacă nu ai nici susţinere, este şi mai greu. Sunt foarte mulţi artişti, costurile sunt mari şi la studiouri, la filmări. În primul rând ai textul, apoi cauţi linia melodică, urmează orchestrarea şi apoi vrem şi un videoclip, că în ziua de azi este totul. Primul album ,,Glas transilvan”, l-am înregistrat la Făgăraş şi la Cluj. Pe atunci se cerea calitate, voce bună. Astăzi se mai poate şi altfel, dacă ai bani ai şi voce. Dar nu este ok.
L.B.: Canalele tv de folclor abundă de artişti, cu sau fără voce. Cum îi priviţi pe cei care îşi plătesc ,,talentul”?
M.G.: Nu mă uit la ei, schimb programul. Dar să ştiţi că selecţia o face publicul. Televiziunile fac orice pentru bani, cum spunea bunicul meu: ,,mint poporul cu televizorul”.
L.B.: Un artist poate trăi din folclor, din scenă?
M.G.: Poţi trăi dacă eşti singur, dacă ai familie, nu. Eu câştig, dar nu este suficient. Evenimentele aduc venituri, nu şi albumele. Nu se mai merită să faci albume pentru că azi se scot pe bandă. Un ajutor pentru promovare sunt canalele de youtube, facebook, instagram, unde promovarea e gratuită. Munca de artist îşi are răsplata ei. Eu nu cânt pentru bani, cânt pentru că îmi place. Tocmai de aceea Dumnezeu mi-a dat multe ocazii. Un artist transmite bucurie, transmite ceea ce trăieşte, iar reversul este faptul că primeşti ceea ce nici nu gândeşti. Este o relaţie directă a ta ca artist cu cei care te îndrăgesc.
L.B.: Ce piesă îndrăgiţi cel mai mult?
M.G.: Toate îmi plac foarte mult şi le cânt cu drag. Din primul album mi-a plăcut mult piesa ,,Mama şi cu tatăl meu”, din al doilea, o învârtită de Făgăraş, ,,Aşa o zis badea în sat”. De pe ultimul album lansat în iunie îmi place piesa ,,Mă tocmesc cu soarta”. O piesă îţi pune vocea în valoare, poate să te şi coboare, dar şi să-ţi ofere şanse.
L.B.: În Ţara Făgăraşului doinele sunt foarte apreciate. Ca interpret, vă place acest gen de folclor?
M.G.: Cel mai mult îmi plac doinele. Eu cânt doine, dar mai mult îmi place să le ascult, nu toate mi se potrivesc. Sunt artişti care cred că pot cânta orice, eu însă nu. Fac diferenţa între ceea ce mi se potriveşte şi ce nu. Este foarte important, iar atâta timp cât conştientizezi acest lucru, zic eu, că eşti un om normal.
L.B.: Ce colaborări aveţi pentru realizarea albumelor?
M.G.: Anul trecut am început să lucrez la două piese, la una i-am făcut déjà lansarea cu Adrian Neamţu, taragotistul de la Junii Sibiului. Am colaborări cu Florin Ionaş ,,Generalul” de la Arad, cu Adrian Neamţu de la Junii Sibiului, cu Radu Galfi din Făgăraş. În albumul care va urma lucrez cu Adi Neamţu, înregistrările le fac la studioul Mercurean din Alba.
La Făgăraş artiştii locali sunt trecuţi în plan secundar
L.B.: La evenimentele organizate la Făgăraş, de ce nu au fost niciodată artiştii locali cap de afiş?
M.G.: De ce ar trebui să fie ei cap de afiş? Să ştiţi că nu am un răspuns. Ar fi extraordinar să fie aşa. Consider că important ar fi fost să ne promovăm noi, pentru că Ţara Făgăraşului îşi are artiştii ei. N-am înţeles nici eu de ce nu s-ar promova artistul făgărăşean. Alţii m-au apreciat, în alte zone, dar nu aici. Mi-aş da toată inima dacă ar fi aşa. Noi, artiştii făgărăşeni, cântăm doar 2 piese la spectacolele locale organizate de primărie. Mi-aş fi dorit să cant mai mult de 2 piese, dar probabil suntem prea mulţi şi nu ne încadrăm. Şi colegii mei cred că gândesc la fel. Nu neapărat să câştigăm bani, ci doar să promovăm zona.
Salon în centrul Făgăraşului
L.B.: De când pasiunea pentru coafor?
M.G.: Şi această meserie este o artă. De mică mi-a plăcut să tund păpuşile, să le îmbrac, să tund vecinii şi oamenii prin sat. Lucrez din 1996 la coafor. Am făcut 3 ani şcoală la Ploieşti unde m-am specializat după care am făcut practică la Viitorul. Meseria se fură şi eu m-am conformat zicalei. Am intrerupt în 2004 când am avut un accident rutier. Am renunţat un an la salon, dar am lucrat acasă. Am depăşit situaţia cu ajutorul lui Dumnezeu. Toată viaţa înseamnă artă, totul este o artă. Fiica mea cea mare mă moşteneşte. Maria Alexandra Judele, numele bunicilor mei, lucrează cu mine în salon. Fiica mea cea mică însă vrea să fie judecător, urmează Dreptul.
,,Nu-mi place libertatea condusă de alţii”
L.B.: Ce a însemnat pandemia pentru artistul Mioara Greavu?
M.G.: Mi-am umplut timpul cu albumele, m-am bucurat că am prins un an mai lejer, aşa am interpretat eu pandemia. Pe de altă parte, nu-mi place că sunt restricţionată, eu iubesc libertatea şi o am, dar nu condusă de alţii. Mi-am dorit un conceadiu de mult timp, iar Dumnezeu a făcut să-l am şi astfel să pot face faţă la câte proiecte mi-am propus. S-au aşezat lucrurile aşa încât să am timp şi de odihnă şi de lucru.
L.B.: Lucraţi la o nouă melodie. Când va fi lansată?
M.G.: Următoarea melodie o voi lansa pe 16 iulie, chiar de ziua mea. Piesa se numeşte ,,Îmi spunea moşu’ mereu”. Când am pregătit-o l-am avut în gând pe bunicul meu, cel care m-a învăţat atât pe mine, dar şi pe cele 3 surori ale mele, tainele vieţii. Versurile sunt primite de la studioul Mercurean din Alba unde voi face şi înregistrarea. Cred că nimic nu e întâmplător, piesa mi se potriveşte foarte bine. Lucrez la scenariul pentru videoclipul acestei piese, filmările le voi face cu Radu Galfi. Tot cu el am filmat şi pentru piesa ,,Unde umbli măi, Ioane!”, este un profesionist şi îl recomand. Invit iubitorii de folclor la lansarea noii mele piese. (Lucia BAKI)
