Un tânăr de 19 ani a murit electrocutat  sâmbătă, 11 iulie a.c.,  la o fermă din localitatea Voila, județul Brașov. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cum s-a produs accidentul. Polițiștii din Voila au fost sesizați prin apel la 112 că la o fermă situată în localitatea Voila, un bărbat s-a electrocutat, fiind în stare de inconștiență. Oamenii legii au stabilit că este vorba de un tânăr, în vârstă de 19 ani. Cadrele medicale sosite la fața locului nu l-au putut salva pe băiat, fiind declarat decesul. „Cadavrul urmează să fie preluat și transportat la spital în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cauzei reale a decesului. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs evenimentul”, a spus Nadia Olaru, purtătorul de cuvânt al Poliției Brașov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here