Sumerna este cea mai mică localitate  din Ţara Făgăraşului, cu nici 70 de locuitori. Este un  cătun a cărui aşezare îţi taie respiraţia. La poalele vârfului Tărâţa din masivul Făgăraş, Sumerna era locul în care oamenii comunei Ucea de Sus şi-au amenajat colibele în care poposeau pe timpul verii când îşi duceau animalele la păscut.  Astăzi, acele colibe sunt  case de vacanţă  şi pensiuni, iar Primăria Ucea în a cărei administrare publică se află cătunul, a creat confortul necesar. Este renumită Sumerna prin frumuseţea locului, dar şi prin cel mai bun  drum de acces, cu un carosabil ,,ca-n palmă”, cum spune o vorbă din bătrâni. La marginea cătunului  se întinde cel mai mare parc fotovoltaic din ţară, pe vreo 146 ha,  al unui investitor sibian.

Drumul cu cel mai bun carosabil  din Ţara Făgăraşului

Pânã de curând abia puteai urca spre cãtunul Smerna. Era un drum forestier îngust, vara plin de praf, iar pe  vreme ploioasã greu accesibil. Primãria Ucea a obþinut o finanþare europeanã pentru modernizarea acestei cãi de acces în 2012. Cu 1,5 milioane de euro, drumul forestier  devenea o ºosea modernã în nici un an. Dar abia anul trecut, dupã 7 ani de la aprobarea proiectului, accesul spre Sumernã se poate  realiza în condiþii normale. ªi asta pentru cã Primãria Ucea a avut de înfruntat metehnele unui sistem public birocratic ºi injust, o întreagã aventurã.  Deºi proprietarul acestei artere de drum, Primãria Ucea, avea finanþarea asiguratã pentru modernizarea drumului, agenþiile româneºti care administreazã fondurile europene   au refuzat alocarea banilor pentru investiþie. Primarul comunei Ucea, Marian Bãcilã, nu s-a lãsat înduplecat de justificãrile funcþionarilor din aceste agenþii ºi a demonstrat în instanþã cã greºesc. ,,Procesul în instanţã a întârziat finanţarea cu doi ani, ca sã nu mai vorbim despre evaluarea proiectului  vreme de încã trei ani. Mulţi metri cubi de documente înseamnã un proiect european întocmit de o primãre, multe avize, o serie de autorizaţii, numeroase ştampile de la agenţii şi servicii despre care nici n-a auzit nimeni pânã la momentul evaluãrii unui astfel de proiect. Sunt  sume de bani ce golesc bugetele primãriilor şi aşa austere pentru birocraţia impusã de organele statului român” explicã  primarul comunei Ucea, Marian Bãcilã. Toatã aventura a durat pânã în vara lui 2018, când s-a putut deschide ºantierul pentru modernizarea acestui  drum  de firma SC Geiger SA desemnatã prin licitaţie.  A fost nevoie de lãrgirea drumului, defriºarea locului,  s-au mutat stâlpii de iuminat public,  s-a construit un pod nou peste pârâul  Ucea, s-au amenajat podeţe, rigole pluviale, iar , la final, asfaltarea s-a realizat  în  douã straturi. În octombrie 2018 deja se turna asfaltul pe cei 3,3 km, iar la începutul anului 2019, localnicii se mândreau cu acest drum.

Orgolii care blochează proiectele de dezvoltare

Tot anul trecut a fost dată în funcţiune şi o reţea nouă de gaz metan, pe conducte de polietilenă, dar s-a întocmit şi un proiect pentru construirea reţelelor de apă potabilă şi de canalizare. ,,Interesele politice blochează proiectele de investiţii.  De aceea drumul Sumernă a durat atât. Şi proiectul pentru realizarea de reţele  de apă şi canal va întâmpina aceleaşi probleme. Deşi este întocmit  de un an de zile, nu pot solicita de la CJ Braşov avizele legale întrucât nu pot dovedi proprietatea asupra terenului, nu pot face planurile parcelare din cauza unui conflict pe care-l avem cu  comuna Arpaş pentru reglementarea administrativă.  Nu sunt decât orgolii pentru că se vrea reglementarea zonei Turnuri- Podragu care ar fi fost cândva a arpăşenilor. Dar această zonă este domeniul public al comunei Ucea, definit prin hotărâre de guvern.   Oricum aceste zone, vreo 300-400 ha, nu pot ajunge la Arpaş fiind stabilite prin HG comunei Ucea. Dar aceste demersuri nu fac decât să întârzie proiectele de dezvoltare a zonei. Numai o parte din cătun are apă potabilă, în schimb avem o reţea nouă pentru  iluminatul public. Am reuşit să întocmim PUG-ul în care nu sunt  permise aglomerările în cazul construcţiilor. Este o zonă montană, oamenii vor să trăiască în natură, să fie în singurătate, să se plimbe, nu în  aglomeraţie şi între betoane” a mai spus Marian Băcilă, primarul comunei Ucea.

 Cel mai mare parc fotovoltaic

A fost atras aici şi un investitor, care, prin investiţia realizată, îndestulează anual cu 100.000 euro conturile composesoratului ,,Margini-Branişte”, dar şi bugetul local al comunei Ucea. Chiar la marginea cătunului se întinde, ca o pădure, cel mai mare parc fotovoltaic  din ţară. Investitorul, un sibian, s-a încumetat, atunci când succesul afacerii nu era garantat 100%, să investească în Sumerna 130 de milioane de euro, bani contractaţi de la banca Chinei. Tot aici funcţionează staţia de epurare a apei potabile ce se distribuie în comună.

Comună veche de cinci veacuri

Sub muntele Tărâţa al Făgăraşilor  se deschide o frumoasă comună din Ţara Oltului, cu o vechime atestată documentar de pe vremea lui Paul Tomori, la 1509,  printr-o sentinţă a Scaunului Judiciar al Boierilor din Ţara Făgăraşului, prin care au fost confiscate averile lui Bârsan care a participat la revoltele lui Mihnea-Vodă din Valachia. Averile  uceanului Bârsan au fost date lui Roman de Ucea şi fiilor săi Vladimir, Stanislau, Bărbat, Barbu, Toma, Vlad şi Radu de Ucea. La 1601, comuna Ucea de Sus este dăruită lui Ştefan Csaky împreună cu alte 62 de sate aparţinătoare de Cetatea Făgăraşului. Este meţionată Ucea de Sus şi în diplomele boernale semnate de principele Transilvaniei şi de Susana Lorantfi, văduva lui Gheorghe Rakoczi, care  confirmă drepturile lui Ioan Silea la 1625, respectiv lui Oprea Bărbat şi pe fiii săi, Roman şi Oprea, la 1652. Şi Şerban Bărbat este ridicat în rândul nobililor de către principele Mihail Apafi, la 1663. Primele hărţi cadastrale şi cărţi funduare ale comunei  se fac la 1872 când se stabilesc graniţele şi parcelele de teren. Aşa cum însemnează Ioan  Bărbat în monografia comunei, până la desfiinţarea iobăgiei terenurile aparţineau grofului Iosif Bruckenthal, soţul Mariei Tereza, respectiv fâneţele Margini, pădurea Braniştea, Heiul domnesc şi moara domnească. Ulterior a fost preluată această avere de statul unguresc, ca în anul 1883 să ajungă în mâinile oamenilor. 180 de persoane iniţial şi încă 20 în decurs de 10 ani au devenit proprietarii averii grofeşti.

Lazurile din Sumernă

La acele vremuri, hotarele  satului erau marcate cu garduri de nuiele şi se trecea de acestea prin nişte porţi.  La ieşirea din comună spre miazăzi, spre pădure, se dă în fosta moşie grofească, ,,Margini” şi ,,Braniştea” . Până în 1902 aici era o frumoasă pădure de brad, care a fost tăiată pentru a se face păşunat.  La un km depărtare de acestea  se înfăţişează frumoasele lazuri din Sumernă, la cca 790 m altitudine. Aici şi-au construit  mulţi oameni căsuţe şi colibe cu şopuri şi grajdiuri, unde stăteau vara până toamna târziu cu vitele la păşune.

Muntele era arendat unui austriac

Numele Sumernă, scrie Ioan Bărbat în monografia sa, derivă  de la munţii mari care împodobeau pe vremuri aceste lazuri. „20 de săteni şi-au avut în lazuri căsuţele, unele cu şuri, grajdiuri, grădină cu pomi şi casă. De la Sumerna în sus începe urcuşul muntelui spre Tărâţa, în stânga, plaiul ,,Şăuţii”, iar în dreapta ,,al Şeţului”. Frumuseţea munţilor, bogăţia lor în păduri de fag şi brad, capre negre, urşi, mistreţi, cocoşi de munte au atras vânătorii de la  Societatea Carpatină Săsească, ofiţeri ai armatei austriace care au arendat şi vânatul.  Grofii din Budapesta şi Austria au arendat vânatul de la proprietarii munţilor pe bani mulţi”. Este menţionat de Ioan  Bărbat  prusacul Florathedth, un vânător foarte bogat, care arendase tot vânatul de la Porumbacul până la Sâmbăta. După ce a ajuns stăpân  pe aceste terenuri şi-a construit  o casă în valea ,,Arpaşul Mare” unde a funcţionat o glăjărie. Apoi a mai construit case şi bordee în toate zonele arendate pentru el şi oaspeţii lui vânători.  ,,În timpul reformei agrare, vânătorii, partidele politice şi fruntaşii judeţului au vrut să preia de la proprietari golul alpin  de pe Tărâţa să-l transforme în parc de vânătoare regală. S-au luptat sătenii şi  au ajuns cu jalba până la rege pentru a-şi salva proprietatea.  Şi au reuşit” scrie Ioan Bărbat în monografia sa.

Istoria se repetă

O situaţie similară se întrezăreşte şi astăzi. Se vrea ca Munţii Făgăraşului să devină un parc naţional călcându-se pe vrerea proprietarilor, a composesoratelor, asociaţilor, primăriilor locale  sau a unor persoane fizice. Pe modelul înaintaşilor de a merge cu jalba la autorităţi, primarii de azi s-au dus la guvernanţi pentru a bloca proiectul Parcului Naţional Munţii Făgăraşului. (Lucia BAKI)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here