Rezistenţa Anticomunistă: Avocatul Virgil Mateiaş, 20 de ani de închisoare, la conducerea Mişcării. Documente inedite

•   Întâlnirea de la Budapesta din 1992

•   Cum s-au reorganizat legionarii sub nasul SRI

Imediat după Revoluţia din Decembrie 1989  situaţia politică  din România era   confuză. Incertitudinea înscrierii României pe drumul democraţiei de tip occidental, dar şi atitudinea  noilor autorităţi puternic ancorate în trecutul comunist, faţă de ideea de legionarism,  au dus la multă prudenţă pentru liderii Mişcării.  În primele luni ale lui 1990 s-au înregistrat  frecvente reţineri şi expulzări ale unor exilaţi reîntorşi în ţară cu ajutoare sau cu dorinţa de a se implica în viaţa publică. Reţinerea Regelui Mihai pe aeroportul din Bucureşti, ori cazuri precum cel al preotului Gheorghe Calciu din SUA, expulzat sub acuzaţii printre care cea de legionarism, ori utilizarea marotei “legionarilor” ca argument suprem al înăbuşirii în sânge a Pieţei Universităţii.   Cu toate acestea, legionarii din ţară şi din exil se organizau şi ţineau legătura între ei. Este vorba despre o serie de scrisori care au făcut posibilă, în condiţiile cele mai clasice ale conspirativităţii, comunicarea dintre Horia Sima, liderul legionarilor din emigraţie, şi Virgil Mateiaş, vechi prieten al lui Sima, fost coleg al acestuia la Liceul Radu Negru din Făgăraş, considerat   drept unul dintre cei mai de încredere oameni ai săi rămaşi în ţară.

Primele nuclee  legionare postdecembriste

•    Nucleul organizat în jurul lui Mircea Nicolau, legionar din 1935,  cu răspunderi în organizarea clandestină a ML după 1945, pentru care executase 17 de ani de temniţă.
•  Nucelul organizat din jurul lui Nistor Chioreanu, comandant legionar, doctor în drept, cu 17 ani detenţie, fost locotenent al lui Nicolae Petraşcu, care a condus organizaţia din ţară în perioada 1944-1948. În cadrul acestui nucleu erau   avocatul Virgil Mateiaş din Făgăraş, av. Puiu Athanasiu,  preotul Nicu Crăcea,  av. Nicu Păun, av. Nelu Rusu. S-au adăugat şefii  Frăţiilor de Cruce (FDC) sau organizaţiilor studenţeşti: Aurel Dragodan, Neculae Purcărea, Gheorghe Brahonschi, Sebastian Mocanu, Ion Gavrilă Ogoranu, Teofil Mija, Ion Agapie, Tache Funda, Petre Baicu ş.a.
• În primele luni din 1990, Horia Sima i-a confirmat lui  Mircea Nicolau autoritatea de conducător al legionarilor din ţară, dar nu l-a numit ,,şef”. Era primul semn care anunţa divizarea legionarilor din ţară şi disensiunile dintre ei.
•  Mircea  Nicolau şi grupul său se bucurau  de simpatia secretarului general al Mişcării Legionare din exil, Mircea Dimitriu. Circulau tot felul de  informaţii menite să discrediteze   grupul din jurul lui Chioreanu. Notoriu este cazul fabricării unui adevărat dosar de “dizident” lui Gh. Brahonschi, acuzat de subminarea autorităţii lui Horia Sima.

Scrisori codate  pentru Virgil Mateiaş

Noua putere de după 1990, dominată de exponenţi ai aparatului represiv comunist, era în continuare deosebit de ostilă Mişcării Legionare.  Se ducea o campanie publică îndreptată împotriva legionarismului, promovată de lideri politici precum Ion Iliescu, Legea 51/1991 care menţiona manifestările legionare printre potenţialele pericole la adresa siguranţei naţionale, dar şi menţionarea în rapoartele SRI din anii următori a recrudescenţei legionarismului. Această situaţie justifica  circumspecţia adoptată de bătrânii legionari.  De atfel, SRI nu era nici pe departe instituţia reformată pe baze occidentale de astăzi, fiind aproape integral alcătuită din foste cadre ale Securităţii. Chiar şi în atare condiţii, Horia Sima voia să-l întâlnească  pe avocatul  Virgil Mateiaş. A apelat la unul din oamenii săi de încredere din SUA, dr. Nick Lungociu, tot un făgărăşean, influent lider al emigraţiei româneşti de peste ocean. Acesta a transmis lui Mateiaş o serie de mesaje cifrate.  Epistolele din SUA  erau scrise pe coli purtând antetul Bisericii româneşti din statul Virginia, „Holly Cross Romanian Ortodox Church”. În ele se regăsesc cuvinte şi nume care, la prima vedere par desprinse dintr-o corespondenţă comună. Citite însă pe baza cifrului, ele pot reconstitui conţinutul real al mesajelor. Astfel, „Atlanta” însemna Spania, „Liţă” însemna Horia Sima, „Luca” însemna Virgil Mateiaş, „Vacanţa” sau „Nunta”era festivalul românilor de pretutindeni Romfest, „Unchiu’ era Chirilă Ciuntu, “Doctorul” sau “Tutu” era preotul Gh. Calciu etc.

 Povestea cifrului  

O scrisoare a făgărăşeanului Tavi Popa (legionar, victimă a experimentului reeducării prin tortură de la Piteşti) era adresată  profesorului doctor docent  Ion Grecu din Cluj, tot făgărăşean,  transmisă nu prin poştă, ci printr-un camarad   pentru a evita interceptarea ei de către serviciile secrete. În această epistolă, Tavi Popa îi cere dr. Grecu să ducă şi lui Virgil Mateiaş  cifrul pe baza căruia se va purta această  corespondenţă. Din scrisoare reiese că Ion Gavrilă Ogoranu era şi el la curent cu toate aceste comunicări cifrate. “I-a scris Horia Sima lui Nick că vrea să vorbească cu Gilu în Spania, aşa că se încearcă o nouă chemare a lui Gilu în U.S.A”. Pentru a nu se atrage atenţia autorităţilor din România că avea să plece pentru întâlnirea cu conducerea legionară de la Madrid, Mateiaş ar fi urmat să fie invitat într-o vizită în SUA, de unde să plece  către Spania.

Scrisoarea transmisă din SUA în  mai 1992

În scrisoarea datată 16 mai 1992, printre informaţii legate de editarea cărţilor lui Mateiaş ori despre ,,nunta din Canada” (festivalul Romfest, conform cifrului), o anume Jessy îi transmite lui Virgil Mateiaş, insistând chiar, că este mai important să se ducă în ,,Atlanta”, la “Liţă” (adică să meargă în Spania, la Horia Sima).   „În ceea ce priveşte nunta din Canada cum am scris mai sus, este mai importantă să se facă vizita în Atlanta la Liţă sau în Franţa sau Germania. Acolo unde este mai convenabil.” Cu doar o săptămână înainte, pe 9 mai 1992, lui Mateiaş îi fusese adusă încă odată la cunoştinţă stringenţa unei întâlniri cu Horia Sima: “Dacă Luca nu poate să meargă la nuntă ar fi bine cel puţin să meargă în Atlanta sau în altă parte, ca să stea de vorbă cu Liţă” (adică, dacă nu va ajunge la Romfest, în Canada, atunci să meargă în Spania pentru a-l întâlni pe Sima). În arhiva lui Virgil Mateiaş, mai există o scrisoare purtând, de asemenea cifrul corespondenţei, scris de această data de interlocutoarea “Jessy”, care plasează din nou, printre comunicări banale, mesajul: “Luca să caute să-l întâlnească pe Liţă în Atlanta sau în altă parte, cum vor aranja ei.”

Întâlnirea de la Budapesta

Conştient de disensiunile din ţară, Horia Sima a luat hotărârea convocării reprezentanţilor celor două grupuri la o întâlnire cu caracter de arbitraj. El nu a venit în România pentru a media conflictul dintre grupările Chioreanu-Mateiaş şi Nicolau-Marineasa, deoarece pe numele său exista o condamnare la moarte neamnistiată.   Budapesta constituia o locaţie ideală, tocmai pentru că, în acei ani, statul maghiar nu pretindea vize cetăţenilor români care îl vizitau.  La întâlnire au participat, pe lângă Horia Sima, Dumitru Creţu de la Paris (membru în Consiliul Politic din exterior al Mişcării Legionare), iar din ţară Virgil Mateiaş, reprezentantul grupării din jurul lui Chioreanu şi respectiv Gabriel Bălănescu, reprezentantul grupării lui Nicolau.  Sima a stabilit ca legionarii din ţară să fie conduşi de un grup de comandă, asupra activităţii căruia legionarii din exil să nu facă imixtiuni, regula fiind valabilă şi în sens invers.

Un grup de comandă condus de Chioreanu şi Mateiaş

Sima a ţinut cont de faptul că Nistor Chioreanu era ultimul locţiilor în viaţă al fostului Comandant General al Legiunii investit de el în 1944, Nicolae Petraşcu (asasinat de Securitate prin înscenarea unei sinucideri, în 1968, la 4 ani de la eliberarea deţinuţilor politici). El a prevăzut un “Grup de Comandă” sub preşidenţia lui Chioreanu, ajutat de Mateiaş, care avea rolul să-l reprezinte pretutindeni în ţară.  O scrisoare transmisă de fostul secretar general al legionarilor din exil, Mircea Dimitriu, la câteva zile după moartea lui Horia Sima, în 1.06.1993 susţine toate aceste informaţii.

  Scrisoarea lui Mateiaş

În arhiva lui Virgil Mateiaş există o scrisoare  redactată la maşina de scris şi purtând o data de 17.06.1992.   “Acum să vă dau vestea cea bună: fraţii voştri Liţă şi Luca s-au întâlnit şi s-au îmbrăţişat, gândindu-se la voi. Spuneţi asta şi vărului Chiril.” (mesajul însemna înţelegerea care a avut loc între Sima şi Mateiaş, cerându-se transmiterea şi către Chirilă Ciuntu). În urma investirii ca şef al Grupului de Comandă interior, Nistor Chioreanu avea să transmită, printr-o circular din toamna lui 1992, tuturor legionarilor din România, hotărârea reînscrierii Partidului “Totul pentru Ţară” şi solicitarea participării tuturor cu semnături pentru îndeplinirea formalităţilor legale în acest sens. Prin acest partid, membrii grupului de comandă considerau că vor înscrie activitatea lor în paradigma pluripartită, a noilor realităţi româneşti, punându-se în acord cu regulile democratice şi constituţionale. Din nefericire, după moartea lui Horia Sima, principiile stabilite de acesta pentru realizarea unităţii din ţară au fost încălcate de unii reprezentanţi ai grupării din jurul lui Mircea Nicolau.  În realizarea acestui studiu s-au utilizat  explicaţii orale acordate de Virgil Mateiaş, Neculae Purcărea, Romeo Puşcaşu, Teofil Mija, Maria Brahonschi, dr. Ion Grecu, Ioan Halmaghi.

 Virgil Mateiaş, avocatul făgărăşean,  a fost condamnat la 20 de ani de închisoare

Virgil Mateiaș s-a născut în 26 ianuarie 1909 în comuna Dridif. A urmat cursurile liceului Radu Negru din Făgăraş, unde a fost coleg cu Horia Sima şi cu Nicolae Petrașcu. Începând din anul 1928 a urmat cursurile Facultăţii de Drept din Bucureşti. În această perioadă a intrat în rândurile Mişcării Legionare. După terminarea studiilor universitare profesează ca avocat la Braşov şi Făgăraş.   În 1937 a fost numit de Corneliu Codreanu comandant legionar. Virgil Mateiaș a fost arestat pentru prima dată de către dictatura carlistă când s-a înscris să-l apere pe Corneliu Zelea Codreanu în procesul acestuia cu Nicolae Iorga. În anul 1938, Virgil Mateiaș a petrecut 4 luni în lagărul de la Miercurea Ciuc. În 1940, în perioada Statului Naţional Legionar, devine prefectul Făgăraşului. A luptat ca ofiţer în războiul antisovietic ca mai apoi să opună rezistenţă şi împotriva comuniştilor din ţară.  În 1948 a fost prins, arestat la Făgăraş şi închis în beciurile Securităţii. După puţin timp a fost mutat la Ocnele Mari. În primăvara lui 1951, aici începea reeducarea după modelul Piteşti. Timp de 6 luni, Virgil Mateiaș a refuzat demascarea camarazilor săi şi reeducarea prin bătaie, schingiuire şi înfometare. La 31 august 1953, lagărul de la Ocnele Mari s-a desfiinţat, dar el a fost ţinut singur până în octombrie 1953, când a fost mutat la Braşov, iar apoi în beciul Securităţii din Făgăraş.  De aici la Văcăreşti, Braşov, Codlea, Aiud, de unde s-a eliberat în 1964. A fost căsătorit cu Elisabeta (Buna), o admirabilă parteneră de viaţă şi crez legionar, cu care a avut 2 copii: un fiu, Mihai şi o fiică, Gabriela. Virgil Mateiaș a fost condamnat la 20 de ani de închisoare fiind considerat ca unul dintre cei mai importanţi capi legionari rămaşi în ţară.   Şi după punerea în libertate în 1964 a continuat să fie hărţuit de organele de securitate. După decembrie 1989 a desfăşurat o remarcabilă activitate publicistică şi organizatorică. A exercitat în cadrul Partidului Pentru Patrie funcţia de preşedinte executiv. La sfârşitul anului 1994 este imobilizat la pat, bolnav fiind de cancer. Moare la 2 ianuarie 1995. La 11 zile este urmat de soţia sa. Înmormântarea a avut loc pe 6 ianuarie, slujba fiind oficiată de 9 preoţi. (Lucia BAKI)