Tot mai frecvent există cazuri de copii sau chiar de adulţi care vin la medicul stomatolog nemulţumiţi de aspectul arcadelor dentare sau de modul în care se desfăşoară anumite funcţii ale aparatului dento-maxilar. Copiii sunt aduşi de obicei de părinţii care observă asimetrii în erupţia dentară, malpoziţii sau lipsa spaţiului pe arcade pentru dinţii care sunt în erupţie. Multitudinea de aparate dentare apărute în ultima decadă vin cu soluţii care ameliorează decisiv aspectul estetic al arcadelor dentare în momentul purtării. De asemenea, concepţia în legătură cu purtarea aparatelor dentare s-a modificat. De aceea, persoanele care posedă aparat ortodontic nu mai sunt stigmatizate pentru aceasta, ci sunt apreciate pentru că au grijă de sănătatea şi funcţionalitatea orală, mai ales ca în unele momente, purtarea apartului dentar poate să fie dureroasă şi impune şi renunţarea la a consuma anumite alimente.

Aparatele dentare au început să apară în jurul anului 1800, deşi, în ţările mai dezvoltate exista preocuparea pentru a avea o dantură sănătoasă cu mult înainte. Metodele de aliniere a dinţilor pe arcadele dentare variau în funcţie de cultură şi civilizaţie dar scopul era unul singur şi anume acela de a oferi pacientului un zâmbet frumos. Fie că erau utilizate fire de aur sau sârme metalice, care înconjurau dinţii şi îi tracţionau spre poziţia corectă, fie că alinierea se realiza prin oase de animale, în unele cazuri rezultatele erau foarte bune. Intre timp, metodele prin care se realizează alinierea dentare au evoluat şi în ziua de azi se află într-o dezvoltare continuă, pentru a oferi pacientului confortul maxim iar medicului, manipularea uşoară, rezultate eficiente şi care se menţin după îndepărtarea aparatului dentar. Componentele aparatelor dentare sunt: brackets, arcuri, inele.

In timp, pentru a reduce costurile şi a le face mai accesibile pentru o masă mare din populaţie, s-au înlocuit firele de aur cu sârme din oţel inoxidabil. Astăzi, există şi aparate ortodontice care se aplică pe faţa orală a dinţilor şi astfel sunt mai puţin vizibile. Ultima decadă se remarcă prin apariţia aparatelor invisalign care presupune alinierea dentară prin utilizarea de gutiere de plastic, mult mai bine tolerate de către pacient. (Dr. Dan Gavrilă)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here