Încă de dinaintea pornirii alegerilor se ştie că din Consiliul Judeţean va dispărea o formaţiune politică ce este acum reprezentată. Este vorba despre Partidul Ecologist Român, care nu a reuşit să treacă de rigorile Biroului Electoral Judeţean, în ceea ce priveşte semnăturile de susţinere pentru candidaţii propuşi pentru Deliberativul judeţean. Astfel, PER nu va avea nici listă de candidaţi la CJ şi nici candidat pentru funcţia de preşedinte, deşi iniţial l-a propus pe Ion Sorici.  Biroul Electoral Judeţean a constatat că listele de susținători ale PER Braşov nu au fost întocmite cu respectarea prevederilor legale, din numărul total pe peste 2700 de semnături, 274 fiind anulate. Membrii Biroului Electoral Județean au costatat că de pe liste lipseau fie localitatea de unde au fost adunare semnăturile, fie adresele complete ale semnatarilor, data nașterii sau cetățenia. Mai mulți cetățeni care semnaseră pentru susținerea PER aveau acte de identitate eronat scrise. Printre deficiențele constatate se numără inclusiv semnături similare și liste în copie. BEJ a constatat, de asemenea, că în cazul a 7 persoane, anul nașterii trecut pe listă este 2020. În alte 4 cazuri, semnatarii erau minori. În final, din 2754 de semnături depusi, Biroul Electoral Județean a constatat că sunt valide doar 2480, astfel că nu este îndeplinit numărul minim de 2596, necesar pentru validarea listei de candidați a PER.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here