•   Asfalt în toată comuna, proiect finanţat de CNI în valoare de 5,5 milioane de  lei

Satul Voivodeni din comuna Voila va avea reţea de canalizare, investiţia fiind realizată printr-un proiect finanţat din fonduri guvernamentale, mai precis prin PNDL 2. Contractul,  în valoare de un milion de euro,  a fost semnat de  Primăria Voila anul trecut, iar firma NRG Company Vidra, care  a câştigat licitaţia,  execută lucrările.  La acest contract de un milion de euro, cofinanţarea de la bugetul comunei Voila  de 550.000 lei, însemnând realizarea branşamentelor  la limita de proprietate.  ,,Am întârziat cu această lucrare pentru că în proiect au fost  prinse doar reţelele de canalizare principale din Voivodenii Mici, Voivodenii Mari şi reţeaua de legătură cu satul Voila. Branşamentele la limita de proprietate nu au fost cuprinse în proiect, de aceea vom aloca de la bugetul local suma de  550.000 lei pentru realizarea celor 250 de branşamente din Voivodeni.  Am modificat proiectul pentru ca dejecţiile din Voivodenii Mici să ajungă prin cădere liberă în partea de jos a satului unde se varsă în conducta principală, nu prin pomparea acestora în amonte aşa cum a fost iniţial în proiect.  Aceste modificări erau necesare. Nu am vrut să fac o investiţie de mântuială, doar să îngrop nişte conducte în pământ. În perioada cât am lucrat la  modificarea proiectului toate avizele au expirat şi a fost nevoie să le refacem” a spus Gheorghe Osalciuc, primarul comunei Voila. Şantierul din Voivodeni a fost deschis în cursul  lunii iulie 2020, iar până  în prezent au fost executate lucrări la  conductele de canalizare dintre satele Voivodeni şi Voila, la care s-au  efectuat şi probele de etanşeitate. În prezent se lucrează în Voivodenii Mici, unde se introduc conductele de canalizare, iar în paralel se montează branşamentele la limita proprietăţii. Conform contractului, în luna octombrie 2020 vor fi finalizate lucrările din Voivodenii Mici,  apoi se va deschide şantierul din Voivodenii Mari. ,,Când se va finaliza această investiţie în satul Voivodeni localnicii vor beneficia de toate utilităţile: apă, canal, gaz, energie electrică’’ a mai spus primarul Gheorghe Osalciuc.

 Străzile din comună vor di asfaltate

Primarul comunei Voila, Gheorghe Osalciuc,  a depus, săptămâna trecută,   proiectul  pentru  reabilitarea străzilor din comuna Voila la Compania Naţională de Investiţii.   ,,Dacă acest proiect va fi aprobat toate străzile neasfaltate din comună se vor asfalta în 2021. Investiţia este în valoare de  5.500.000 lei şi în cadrul ei vor fi asfaltate următoarele suprafeţe: 3 km la Cincşor, 1,5 km la Sâmbăta de Jos, 2,8 km la Dridif, 3,1 km la Voivodeni şi 2,7 km la Ludişor’’ a explicat primarul Gheorghe Osalciuc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here