•   La rectificarea bgetară, Primăria Făgăraş a primit doar 300.000 lei,  pe când Comuna Beclean un milion de lei, cea mai mare sumă din judeţul Braşov

Toate primăriile din judeţul Braşov  au primit la rectificarea bugetară  din luna septembrie 2020 un total de  24.600.000 lei.  Cea mai mare sumă din judeţ a revenit Comunei Beclean, un milion de lei, bătând şi Municipiul Braşov care a primit suma de 900.000 de lei. Municipiul Făgăraş a primit doar   300.000 de lei, mai puţin decât comunele făgărăşene care, cele mai multe, au primit câte 400.000 de lei  sau Oraşul Victoria cu 700.000 de lei. ,,Independentul” de la Primăria Făgăraş s-a dovedit încă odaă o piedică în calea dezvoltării comunităţii făgărăşene.

  • ,,Pentru comuna Beclean este o reuşită întrucât putem realiza multe proiecte pe care ni le-am propus şi care nu aveau finanţare. Ca primar am ştiut care este interesul comunităţii, dacă am fost dat afară pe uşă am intrat pe geam şi invers. Trebuie să faci totul pentru a-ţi atinge scopul, acela comun cu comnitatea noastră. Pentru a obţine ceea ce ai nevoie trebuie să insişti, nu să stai în birou” a spus  Claudiu Motrescu, primarul comunei Beclean.

Primarul Făgăraşului şi Municipiul, două linii paralele

Municipiul Făgăraş  a dovedit şi de data aceasta că nu are conducători care să-i apere interesele. Faptul că a primit numai 300.000 de lei din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului înseamnă că justificarea depusă  a fost făcută pe genunchi ca multe alte proiecte cu care se laudă administraţia publică de la Făgăraş şi care sunt respinse sau care rămân fără finanţare. Şi cum mare parte din bugetul Făgăraşului  se duce pe salariile angajaţilor şi pe achiziţii cu dedicaţie,   investiţiile trec din nou pe plan secund. Este o realitate pe care Făgărasşul a trăit-o în ultimii 4 ani.  Un exemplu ar fi edificator. ,,Marea asfaltare” (33 de străzi: Negoiu, etc) finanţată încă din 2015 (mandatul Mânduc) cu 25 milioane de lei se va putea realiza până la limita acestei sume. Şi asta pentru că valoarea de peste 60 milioane de lei supusă aprobării de primar în legislativ nu are sursă de finanţare deşi a fost scoasă la licitaţie, un demers ilegal.  Rectificarea din septembrie  nu poate fi o opţiune a primarului în acest sens, prin urmare ,,marea asfaltare” va deveni din nou  doar o promisiune electorală. Aşa cum a fost Ocolitoarea  încă din 2016 şi care astăzi a rămas fără finanţare, împrumutul contractat pentru realizarea  ei fiind folosit  la investiţii deja bugetate precum Pediatria, strada D-na Stanca sau Cetatea.  Din nou nişte demersuri ilegale, dar  care  pentru DNA ar putea deveni subiecte de cercetare.

 

Ce sume au primit UAT din judeţ

  • Art 1. ,,Se aprobă suplimentarea sumelor defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2020 cu suma de 1.339.978.000 lei din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pentru plata cheltuielilor curente şi de capital ale unităţilor administrativ teritoriale”.
  • Beclean: 1.000.000
  • Braşov,  Codlea şi Săcele:  câte 900.000 lei
  • Victoria, Predeal, comuna Feldioara, Prejmer, Târlungeni:  câte 700.000 lei
  • Ghimbav, Rupea, Zărneşti: câte  550.000 lei
  • Budila, Buneşti, Caţa, Cincu, Comăna, Cristian, Drăguş, Dumbrăviţa, Fundata, Hărman, Homorod, Jibert, Măieruş, Moeciu, Părău, Recea, Sâmpetru, Şercaia, Şinca, Şinca Nouă, Şoarş, Teliu, Ticuşu, Ucea, Viştea, Voila, Vulcan: câte  400.000 lei
  • Făgăraş- 300.000 lei
  • Bran, Crizbav, Hălchiu, Hârseni, Hoghiz, Holbav, Lisa, Mândra, Poiana Mărului, Sâmbăta de Sus, Ungra, Vama Buzăului: câte 250.000 lei
  • Apaţa : 200.000 lei
  • Augustin, Bod: câte 100.000 lei

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here