Cine a fost Sfântul Dimitrie cel Nou

Sfântul Dimitrie cel Nou sau Basarabov a fost un pustnic care a trăit la sud de Dunăre în secolul 13, conform surselor româneşti, sau în secolul 17, conform celor bulgăreşti. El este sărbătorit la 27 octombrie.

Sfântul Dimitrie cel Nou a fost un păstor din satul Basarabovo, iar ulterior a îmbrățișat haina monahală. Locul de asceză a fost lângă albia unui râu, Lom,  într-o mică grotă. A devenit ulterior sfânt, după ce localnici au adus mărturii că s-au întâmplat multe miracole şi vindecări în acea zonă. Generalul Peter Saltikov a luat moaştele sfântului Dimitrie cel Nou în timpul unei campanii din secolul al 18-lea, în războiul cu Imperiul Otoman şi le-a trimis spre Rusia. Negustorul aromân Hagi Dimitrie şi mitropolitul Grigore de la București, care aveau un mare respect faţă de sfânt, au reuşit să negocieze cu Saltikov şi să păstreze moaştele sfântului Dimitrie cel Nou la Bucureşti, în 1775. Moaştele acestuia au fost scoase spre cinstire în timpul epidemiilor de ciumă şi holeră din 1815 şi 1830 de domnitorii Caragea şi Ghica. În 1955 Biserica a decis generalizarea cultului.

Legenda Sfântului Dimitrie cel Nou

După multă vreme apa Lomului a venit mare încât a luat şi lemnele şi pietrele dimprejurul ei şi atunci au căzut în apă şi cele două pietre, care erau în apropierea peşterii, împreună cu moaştele sfântului, şi multă vreme au rămas acolo. Vrând Dumnezeu să-l descopere, s-a arătat îngerul Domnului în vis unei copile, fiica unui om drept-credincios, copilă care pătimea de duh necurat, şi i-a zis: „Dacă părinţii tăi mă vor scoate din apă – şi i-a arătat locul – eu te voi tămădui pe tine”. Sculându-se dimineaţă copilă, a spus părinţilor săi visul pe care l-a avut. Adunându-se mulţi oameni şi preoţi, s-au dus toţi împreună la locul cel arătat de copilă, unde de multe ori se arăta o lumină şi cei care o vedeau socoteau că acolo este ascunsă o comoară de bani. Căutând cu tot dinadinsul, au aflat în apă sfintele moaşte ale Cuviosului Dimitrie, care erau pline de mâl şi de prundiş, şi le-au scos întregi, strălucind ca aurul. Luându-le de acolo, le-au dus în satul Basarabov. Şi străbătând vestea prin toate părţile dimprejur despre aflarea sfintelor moaşte ale lui Dimitrie, a ajuns şi la urechile domnului de la Bucureşti, care îndată a trimis preoţi şi boieri ca să aducă moaştele Sfântului Dimitrie şi să le aşeze în biserica domnească. Deci, mergând trimişii Domnului în satul Basarabov, au luat moaştele sfântului şi au purces cu ele ca să le aducă în Valahia. Ajungând cu dânsele până aproape de un sat care se cheamă Ruşi, au stat sfintele moaşte la o fântână şi de acolo sfântul n-a mai vrut a merge mai departe. Văzând preoţii şi boierii acea minune şi nedumerindu-se ce să fie, s-au sfătuit să facă ceea ce au făcut cei de altă seminţie cu sicriul mărturiei Domnului. Şi au înjugat doi juncani tineri neînvăţaţi la carul cu moaştele sfântului şi l-au lăsat să meargă unde vor voi ei, căci din aceasta se va şti şi voia sfântului. Atunci juncanii s-au întors îndată la Basarabov cu moaştele sfântului şi au stat în mijlocul satului. Iar preoţii şi boierii, întorcându-se fără nici o ispravă, au spus celui care i-a trimis despre toate acestea. Domnul Valahiei a trimis boieri cu bani şi au făcut o biserică cu numele cuviosului Dimitrie în satul Basarabov, în care au aşezat moaştele sfântului. Şi multe minuni făceau acele moaşte celor ce cu credinţă năzuiau la el, dintre care vom consemna câteva de la oameni vrednici de credinţă, care le-au văzut cu ochii lor şi care le-au scris pentru popor, spre încredinţarea şi adeverirea celorlalte minuni.

Două femei surori, Aspra şa Ecaterina, din satul care se numeşte Cernavodă, au făcut o preafrumoasă biserică, punându-i hramul Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, şi s-au sfătuit între ele cum ar putea face ca să poată lua o părticică din moaştele Sfântului Dimitrie şi s-o aducă în biserica lor, căci a le lua cu totul socoteau că nu va voi sfântul, precum a şi fost. Deci, venind cu smerenie şi cu evlavie şi închinându-se sfântului, au luat în taină o mică părticică din moaştele lui şi vrând să plece cu căruţele lor, caii nicidecum nu s-au putut mişca din locul acela, cu toate că vizitiii îi băteau mereu. Iar ele, cunoscând pricina, s-au coborât din căruţe şi cu lacrimi au alergat şi au căzut la moaştele sfântului şi punând părticica la locul ei, s-au rugat sfântului să le ierte greşeala. Astfel, izbăvindu-se de nevăzuta oprire, s-au întors cu pace în satul lor.

Altădată a venit prea sfinţitul mitropolit Nichifor al Tîrnovului, împreună cu sinodul lui, ca să se închine sfintelor moaşte ale cuviosului Dimitrie. Închinându-se mai întâi mitropolitul şi sărutând sfintele moaşte, s-a depărtat puţin şi s-a aşezat pe un scaun. După aceea, mergând pe rând toţi ceilalţi din sinodul său şi sărutând sfintele moaşte, un oarecare monah Lavrentie, în vreme ce săruta moaştele, s-a ispitit ca să rupă cu gură o mică parte din moaştele sfântului şi a rămas cu gura căscată. Toţi, uitându-se la dânsul şi văzându-l cu gura căscată, nu pricepeau ce a pătimit. Iar mitropolitul i-a poruncit ca să se dea la o parte ca să se poată închina şi ceilalţi. Dar el, fiind fără glas, abia s-a depărtat puţin de la sicriul sfântului, cerându-şi iertare, şi astfel i s-a dezlegat limba şi a grăit ca mai înainte. După aceea au mers cu mitropolitul la gazdă şi atunci i-a povestit toate cele ce a pătimit. Iar mitropolitul i-a zis: „O, păcătosule, cum de n-ai socotit că de-ar fi fost să se împartă sfintele moaşte la toţi cei care vin să se închine, până acum n-ar mai fi rămas nimic? Deci de acum pocăieşte-te, că ai greşit lui Dumnezeu şi sfântului”.

Un iubitor de Dumnezeu, episcopul Ioanichie al Preslaviei, cazând într-o boală foarte grea şi neputându-se vindeca, l-au purtat patru oameni la biserica Sfântului Dimitrie. Acolo l-au pus cu aşternutul în biserică şi, slujindu-se Sfânta Liturghie, după trei ceasuri s-a sculat sănătos şi umbla pe picioarele sale, mulţumind lui Dumnezeu şi lăudându-l pe sfânt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here