Rezistenţa Anticomunistă: Torţionarul Alexandru Rafila şi masacrul de pe Valea Crişului Alb

•  Fiul torţionarului, tot Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, este candidatul PSD la Camera Deputaţilor

•  Doar doi torţionari au fost judecaţi şi condamnaţi la 20 de ani de închisoare, Ioan Ficior şi Alexandru Vişinescu

Nu mai încape nicio îndoială că s-a vrut ca urmaşii şefilor din regimul comunist  să  fie la cârma României. S-au strecurat nestingheriţi  printre  politicienii postdecembrişti şi au ocupat acele funcţii de conducere care au decis soarta ţării. De  trei decenii îi regăsim în mai toate structurile. Foştii torţionari   şi-au împins şi ei progeniturile în faţă, fără scrupule, peste sângele şi suferinţele foştilor deţinuţi politici. Degeaba avem o instituţie publică numită Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii care are rolul de a verifica  trecutul conducătorilor întrucât  arhiva pe care o are la dispoziţie este incompletă, iar deconspirarea rămâne în cele mai multe cazuri fără rezultat. Aşa se face că torţionarii foştilor deţinuţi politici persecutaţi, chinuiţi  şi ucişi în închisori şi lagăre au rămas necunoscuţi şi, de bună seamă, nepedepsiţi. Mulţi s-au stins de bătrâneţe fără să răspundă pentru faptele lor.  Documentele din arhivele CNSAS şi memoriile scrise de victimele regimului comunist n-au înclinat nici acum  balanţa dreptăţii spre adevăr, dovadă fiind  acele  procese în care doar doi torţionari au ajuns în faţa instanţei  pentru crimele comise.  Şi-a fãcut statul român datoria fatã de fostii detinuţi politici? Cu sigurantã, NU. România n-a condamnat comunismul şi implicit n-a recunoscut lupta anticomunistã. Spun asta pentru cã faptele, deciziile şi actele normative ale ultimilor 30 de ani nu evidenţiază nicio reparaţie moralã faţă de luptătorii anticomunişti. Un exemplu este şi ultimul act normativ adoptat la 13 octombrie 2020 şi promulgat de preşedinte care modifică DL 118/1990. Regimul instalat în România dupã 1944 a promovat non valorile şi a distrus elita intelectualã a ţării. România a devenit astfel un lagăr întins între graniţele ei. După zeci de decenii nu s-a schimbat nimic. Copiii şi nepotii celor veniţi pe tancurile sovietice au preluat frâiele ţării ca pe o moştenire picată din cer. Mâna de oameni care s-a opus comunizării României a ajuns la doar 3000 de persoane, selecţia naturalã luându-şi tributul firesc. AFDPR este singurul filon al demnităţii care mai existã în România şi care se înclinã atunci când se vorbeşte despre neam, ţară şi drapel. Cum spunea Radu Preda, preşedintese IICCR ( n.r.  acum demis), prezent la un congres AFDPR:  ,,Ce se va întâmpla când nu veţi mai fi? Ce va face societatea noastrã? Şansa României ar fi sã atrageţi în AFDPR persoane mai tinere, adevăraţi români. De pe acum mă declar, orfan de voi!„. ,,În toţi acesti ani ce au trecut de la evenimentele din decembrie 1989, ne-au tot aruncat câte o lege, ne-au ,,onorat” cu bani, sumele fiind cât un baccis de la masa bogaţilor. E ruşinos să apreciezi suferinţa cu un salariu lunar al unui ,,nesimţit”. Este timpul să nu mai acceptãm să fim umiliti. Asta fac cei din conducerea ţării” (Octav Bjoza)

 Gheorghe Crăciun, torţionarul făgărăşenilor

La începutul anilor ’50,   Gheorghe Crăciun era  şef al Direcţiei Regionale Craiova, apoi mutat la Direcţia Lagăre şi Colonii de Muncă, cu sarcini administrative la Canal. Din 1954 Crăciun e numit şef al Grupului Operativ din Munţii Făgăraş, versantul Nordic şi cel sudic,  când   întocmeşte strategia pentru eliminarea partizanilor, mai ales a Grupului condus de  Ion Gavrilă Ogoranu.  În noiembrie 1958 torţionarul e numit comandant al Penitenciarului Aiud unde, timp de 8 ani,  continuă  procesul de „reeducare“,   cu metode mult mai sinistre decât la  închisoarea din Piteşti.  „Cei ce refuzau reeducarea erau supuşi pedepselor, precum şi unui regim lent de exterminare, raţii alimentare reduse ori chiar suspendarea hranei, condiţii igienico-sanitare necorespunzătoare, celule igrasioase şi îngheţate (fără încălzire) care duceau la îmbolnăviri şi decese, îmbrăcăminte subţire neadecvată, lipsa plimbărilor în aer liber, lipsa asistenţei medicale. A inventat carcera ca pedeapsă,  ,,carcera de 60 cm pe 60 cm căptuşită pe interior cu cuie”. Ceauşescu l-a pensionat, s-a retras la Cluj unde a decedat în 2001. N-a fost judecat. Abia în 2009, a fost deschisă o anchetă de către procurorul militar Alin Saiciuc pe numele lui.

  Alexandru Vişinescu, torţionarul condamnat la 20 de ani de închisoare

Alexandru Vişinescu, născut la Buzău, în 1925, a fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat din anul 1956 şi până la desfiinţarea închisorii, în 1963. A mai  deţinut poziţii în sistemul penitenciar, activând în unităţile Mislea şi Jilava, la începutul anilor ’50. De la  penitenciarul Râmnicu Sărat a fost propulsat  inspector în cadrul aparatului central al Direcţiei Generale a Penitenciarelor. Ulterior, între 1965 şi 1976, a deţinut funcţii de conducere în cadrul închisorilor Ploieşti şi Ilfov şi a predat la şcoala de subofiţeri de penitenciare. Alexandru Vişinescu a fost condamnat la 20 de ani de închisoare cu executare.    Alexandru Vişinescu, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat,  în perioada 1956-1963, „a săvârşit acţiuni şi inacţiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivităţii reprezentată de deţinuţii politici încarceraţi în acest penitenciar, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestora, pe motive de ordin politic”.

 Ion Ficior, torţionarul de la Periprava

Iosif Ion Ficior, născut 4 aprilie 1928 în localitatea Cucerdea (judeţul Mureş), este un fost comandant al Coloniei de muncă Periprava, care a deţinut şi alte poziţii în sistemul penitenciar comunist, activând în unităţile carcerale Poarta Albă, Suceava sau Borzeşti, în anii ’50 şi începutul anilor ’60. Cât timp a condus lagărul de la Periprava, în intervalul 01.08.1958 – 1.11.1963,    au fost înregistrate aici 103 cazuri de deces în rândul deţinuţilor politici.   Potrivit IICCMER, colonelul Ioan Ficior a fost unul dintre cei mai duri ofiţeri superiori ai Ministerului de Interne care a activat în Direcţia Generală a Penitenciarelor în perioada 1951 – 1982. A fost judecat pentru infracţiuni contra umanităţii şi condamnat definitiv, în 2017, la 20 de ani de închisoare, procesul începând în 2014.  Instanţa a impus  să plătească parţilor civile (8 persoane) din dosar daune morale de 310.000 de euro, intre 20.000 si 70.000 de euro de victimă, în echivalent in lei, în solidar cu Ministerul Finanelor, Ministerul Afacerilor Interne şi Administratia Naţională a Penitenciarelor. Pensia torţionarului Ioan Ficior era de peste 5.000 de lei, de 10 ori mai mare decât indemnizaţia victimelor lui.

  Gheorghe Enoiu, „Măcelarul de la Interne”

Gheorghe Enoiu a fost unul dintre tinerii formaţi din primii ani ai adolescenţei de PCR. A fost „educat“ pentru a servi partidul şi regimul cu orice preţ. Enoiu a fost   colonel de Securitate, fost director al Direcţiei de Anchete Penale a Ministerului Afacerilor Interne. Celebru pentru cruzimea cu care îi bătea pe cei anchetaţi, Enoiu a participat la câteva dintre cele mai cunoscute anchete printre care se numără şi liderul comunist Lucreţiu Pătrăşcanu, liderii stalinişti Ana Pauker, Teohari Georgescu şi Vasile Luca. A coordonat ancheta  deţinuţilor torţionari implicaţi în   procesul de reeducare de la Piteşti.   Într-o scrisoare adresată CC al PCR la 10 noiembrie 1984, Enoiu aproape şterge cu buretele faptele sale: „În acea perioadă am avut vârsta între 21-40 ani, iar pregătirea sub toate aspectele, politică culturală, ideologică şi de specialitate mi-am făcut-o în timp ce munceam şi aveam şi unele sarcini şi răspundere. Recunosc şi am recunoscut întotdeauna că din necunoaştere, nepricepere […] am săvârşit greşeli şi abateri pe care le regret sincer şi m-am străduit ulterior să-mi îndrept activitatea, muncind cinstit. Am arătat şi susţin şi astăzi că în cazul meu unele persoane au fost pătimaşe, exagerând rolul şi poziţia mea în săvârşirea unor fapte negative“.La 5 decembrie 2010, fostul torţionar moare, fără să suporte nicio pedeapsă.

   Nicolae Moromete, torţionarul de la Jilava

Nicolae Moromote, cunoscut   drept Maromet, a fost comandant al închisorii Jilava în anii 1950, unul dintre cei mai duri torţionari ai regimului comunist. Majoritatea făgărăşenilor care au fost încarceraţi la Jilava au suportat  metodele crunte ale lui „Maromet”. S-a născut în satul Gherăieşti, judeţul Olt. În mai 1950, a ajuns ajuns locotenent în cadrul Securităţii. Ca şi comandant al Jilavei până în anul 1952,   se ocupa de cei consideraţi „duşmani ai poporului”. Nu a fost judecat.

Alexandru Rafila, responsabil de masacrul de pe Valea Crişului Alb

Alexandru Rafila, este un alt torţionar comunist , responsabil   de masacrul armat de pe Valea Crișului Alb la sfârșitul anilor ’47, potrivit mai multor informații. Conform CNSAS, a existat un ofițer de Securitate numit Alexandru Rafila care a condus Serviciul Securității Arad între 1948 și 1949. Acesta s-a născut în URSS, în anii 1920. Lucia Hossu Longin, realizatoarea documentarului Memorialul Durerii, a fost cea care a realizat un interviu cu Alexandru Rafila, în 1990.  Lucia Hosu confirmă că  Alexandru Rafila, marele medic de astăzi, este  chiar fiul ucigașului din anii ’50.

•   „Eu am făcut interviul cu Alexandru Rafila (tatăl). Mi-a spus că fiul lui e doctor. Nu am nimic cu fiul lui, se poate întâmpla ca fiii să fie nevinovaţi şi părinii criminali. Dar faptul că nu îşi asumă acest destin al tatălui e de comentat”.
•  ,,În timpul represiunii conduse de Alexandru Rafila, 29 de ţărani au fost executaţi pe loc, fără judecată, fără nimic, în anul 1947. Ţărani scoşi din case şi împuşcaţi în mijlocul uliţei”.
•   „Alt absolvent de patru clase primare Alexandru Rafila ajuns comandantul Securităţii din Arad care a executat 29 de ţărani, în mijlocul satelor ce se opuneau colectivizării. Mi-a mărturisit că în anii aceia „cu timbrul acesta de revoluţionară m-ar fi arestat”… (ep. 6 al seriei).”
•   „Mai strigător la cer e că l-a ucis în bătaie pe fruntaşul social-democrat Ştefan Zarea. Acum, după ani de zile, iată fiul lui, social-democrat. Social-democraţii îl ţin la icoană pe Ştefan Zarea, ca fiind un om exceptional, şi el l-a omorât”.Bilanțul tragic al răscoalei anticomuniste din județul Arad:
•   29 țărani executați pe loc,
•  340 de ani de muncă silnică și temniță grea,
•  peste 100 de familii deportate,
•  alți uciși sau răniți în cursul ocupării satelor

Fiul torţionarului, pe lista PSD la Parlament

Torţionarul  este tatăl lui Alexandru Rafila, reprezentantul României în Organizatia Mondială a Sănătăţii, în prezent candidat  pe listele PSD. Subiectul a fost analizat în ultima săptămână pe toate canalele media şi pe reţelele de socializare.  ,,Cazul Rafila” vorbeşte tocmai despre lipsa interesului în a repara trecutul, despre superficialitatea la nivelul societăţii româneşti, al tuturor regimurilor care s-au perindat de-a lungul celor peste 30 de ani de la căderea comunismului.  ,,Alexandru Rafila era, potrivit fişei CNSAS, maior între 1948 – 1949, în cadrul Direcţiei Regionale Timişoara, Serviciul Judeean Arad, în pozitia de şef de serviciu. In fişă mai apare notaţia potrivit căreia a fost trecut în rezervă la  1 iunie1949.  Alexandru Rafila, tatăl, şi-a început cariera  direct în funcţia de comisar şef al Chesturii Poliţiei Arad. Era şeful Biroului de Siguranţă al Chesturii. Adică şeful de facto a ceea ce urma să fie Securitatea. Şi asta din 1945, adică imediat după ,,eliberarea” de către Armata Roşie. O astfel de funcţie   putea fi ocupată  doar de cineva loial sovieticilor. Dovadă că a rămas şef şi în 1947, când Biroul de Siguranţă a fost transformat în Serviciu de Siguranţă. Când Siguranţa a devenit în 1948 Securitate, a primit funcţia de şef serviciu judetean Arad, regiunea Timişoara.  Nu am date care să confirme participarea lui la masacrarea ţăranilor despre care s-a vorbit, dar sunt absolut sigur că între 1945 şi 1949, o perioadă în care represiunea a fost de maximă intensitate, un sef de securitate judeţeană, mai ales într-o zonă ca Aradul, nu avea cum să nu fie implicat în acţiuni de poliţie politică. Decesul, survenit in 1998, a impiedicat CNSAS să îl verifice şi să promoveze o acţiune în instanţă”. (Lucia BAKI)