Vineri, 30 octombrie 2020,  se împlinesc cinci ani de la tragedia care a luat 65 de vieţi și a mutilat suflete și destine. Vineri se va organiza un lanț uman în memoria victimelor, între Curtea De Apel Bucuresti şi sediul clubului.

  • Acum 5 ani, un lant al durerii ne-a ingenuncheat #colectiv. Copii si parinti, frati si surori, prieteni si iubiti au ars pe 30 octombrie 2015 si ne-au schimbat viata fara ca macar sa stie asta. La 5 ani dupa #colectiv, un lant de incompetenta si coruptie inca ucide zi de zi in Romania. La 5 ani dupa #colectiv, cerem dreptate! Distantati din 4 în 4 metri, vom face un lant al memoriei intre Curtea De Apel Bucuresti si clubul Colectiv”, se arată în invitația făcută de organizatori.

Incendiul din clubul Colectiv a avut loc in noaptea de vineri 30 octombrie 2015, în timpul unui concert gratuit al trupei Goodbye to Gravity, cu ocazia lansarii unui nou album, numit „Mantras of War”. 65 de persoane şi-au pierdut viaţa după ce focul izbucnit în timpul concertului s-a extins rapid, punând capăt vieților unor tineri nevinovați. La cinci ani de la tragedia din clubul Colectiv, în urma căreia au murit 65 de persoane, Eugen Iancu, preşedintele Asociaţiei Colectiv GTG 3010, se declară dezamăgit că nu există încă o decizie definitivă în justiţie, că nu a fost construit un centru pentru marii arşi şi că nu există o lege care să reglementeze funcţionarea spaţiilor publice.

  • La cinci ani de zile, sunt foarte multe dezamăgiri – pentru mine, pentru toţi oamenii din Colectiv – pentru că ne-am fi dorit să avem o justiţie, nişte răspunsuri primite. Am fi dorit să ştim de ce s-a întâmplat  atunci. Am fi dorit să ştim de ce, după ce s-a întâmplat incidentul, copiii noştri nu au avut parte de un tratament la care ar fi avut dreptul şi un tratament care li se putea oferi. Pentru că, aşa cum ascultam declaraţiile din acele vremuri ale unor specialişti din Anglia sau din Belgia, de un număr de peste 80 de mari arşi – pentru că au existat în prima seară 180 de internaţi, dintre care 80 foarte grav – de un număr atât de mare nu se poate ocupa niciun stat european. Poate, cu mare greutate, Statele Unite. Şi atunci, firesc era ca din prima secundă să se accepte ajutorul oferit de statele europene, ceea ce, însă, decidenţii acelor vremuri au refuzat”, a precizat Eugen Iancu.
    Iancu a salutat legea privind acordarea de tratament medical pe toată durata vieţii supravieţuitorilor tragediei de la clubul Colectiv. A menţionat totodată că îşi doreşte ca decidenţii să „îşi asume greşelile trecutului” şi să înveţe din ele. Eugen Iancu a înfiinţat Asociaţia Zborul lui Alex, evocând astfel numele fiului său, Alexandru, care şi-a pierdut viaţa la vârsta de 22 de ani în incendiul de la Colectiv. Asociaţia strânge bani pentru a face cadouri copiilor din satele sărace. În acest an, darurile vor ajunge la grădiniţa din Balta (Mehedinţi), iar asociaţia ar urma să se implice şi în amenajarea spaţiului în care îşi desfăşoară copiii activitatea.

Ce s-a schimbat?

Lucrurile nu s-au schimbat.    Decidenții sunt cam aceiași. Legile permit în continuare funcționarea cluburilor, barurilor sau a restaurantelor în clădiri fără avize de securitate la incendiu.

Victor Ponta,   premier   în noaptea producerii tragediei din Colectiv, şi- a dat demisia, dar astăzi este  şef de partid şi candidat pentru Parlamentul României.

Nicolae Bănicioiu,   ministrul al Sănătății în noaptea producerii tragediei din Colectiv, este în continuare în politică.  Este cercetat de DNA pentru corupţie, nu pentru Colectiv.

Raed Arafat este în continuare un om important în aparatul de stat, având un cuvânt greu de spus în activitatea Departamentului pentru Situații de Urgență. Adică acel departament care a acționat haotic în acea noapte dramatică. Imaginile şi înregistrările  tragediei au fost ascunse de departamentul condus de Arafat.   În prezent, el este secretar de stat în M.A.I. și șef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

 Cristian Popescu Piedone, fost primar al sectorului 4.  A  fost condamnat în 2019 – în primă instanță – la 8 ani şi 6 luni de închisoare cu executare. La alegerile locale din 2020, cetățenii sectorului 5 l-au votat pentru funcția de primar.

 

 Lege pentru supraviețuitorii Colectiv

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că va promulga legea privind acordarea de tratament medical pe toată durata vieţii supravieţuitorilor tragediei de la clubul Colectiv în ziua în care se împlinesc 5 ani de la incendiul în urma căruia și-au pierdut viața 65 de tineri. „Exact vineri, când se împlinesc cinci ani, voi promulga legea care extinde perioada pentru cei care au avut de suferit”, a anunţat Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni. Parlamentul a adoptat la jumătatea lunii octombrie un proiect de lege potrivit căruia cheltuielile aferente oricăror tratamente, în ţară sau străinătate, ale persoanelor a căror stare de sănătate a fost afectată în urma evenimentului de la Colectiv vor fi plătite din bugetul Ministerului Sănătăţii, pe toată durata vieţii acestora.

 

Mai multe persoane aprind lumanari in memoria victimelor incendiului de la clubul COLECTIV din Bucuresti, in Piata Victoriei din Timisoara, duminica, 1 noiembrie 2015.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here