Guvernul pare să nu fi înțeles cum funcționează reglementările europene. Altfel nu se explică faptul că sprijinul financiar întârzie să apară pentru HoReCa. Marius Dunca, candidat PSD Brașov pentru Senat vorbește despre faptul că  HoReCa poate primi sprijin imediat până la 200.000 de euro pe companie, fără a mai fi necesară notificarea Comisiei Europene prin aplicarea Regulamentului 1407/2013 privind ajutoarele de minimis.

  • Nu înțeleg de ce Guvernul nu vrea să realizeze că HoReCa trebuie ajutată imediat, cât credeți că vor mai rezista companiile fără bani? ”Specialiștii” din Executiv aleg calea cea mai lungă, aceea a ajutoarelor de stat pentru care trebuie aprobare de la Comisia Europeană. Aceasta va veni, cel mai devreme, la finalul acestui an si banii vor ajunge la companii în primăvara  anul viitor. Câte firme vor mai rezista până atunci? Să alegi să sprijini doar câteva companii, a căror pierdere de 20% din cifra de afaceri este mai mare de 200.000 euro, ar fi de neconceput. Practic, ai condamna la faliment 90% din companiile care au suferit pierderi și care, bineînțeles, s-ar fi încadrat în schema de minimis de 200.000 de euro. Și atunci nu ne rămâne decât să ne întrebăm: Guvernul dă dovadă de neștiință sau reavoință? Să nu uităm că granturile nu au intrat nici acum în conturile IMM-urilor. Aceasta să fie oare soarta firmelor românești, aceea de a aștepta și de a pune ulterior lacătul pe ușă?se întreabă Marius Dunca, candidat PSD Brașov la Senat.

Articol comandat de Partidul Social Democrat- Organizația Județeană Brașov

CMF: 11200020

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here