Se schimbă regulile în timpul jocului. Cam asta se întâmplă în Făgăraş, cu echipa de handbal masculin de la CSM,  care joacă în Liga Naţională a României. Primarul a anunţat   că nu va mai susţine financiar echipa începând de anul viitor.  Asta fără să ţină cont că nu el aprobă această finanţare ci Legislativul, iar bugetul local nu este puşculiţa sa.   Anunţul edilului a pus pe jar  fanii echipei, pe o parte dintre consilierii locali, dar şi pe o bună parte dintre făgărăşeni. Dar să vedem care a fost aportul primarului în evoluţia echipei de handbal.

  Interesele de la Club

 Nici nu se instalase bine noua conducere a Făgăraşului după alegerile locale din 2016 că vechile metehne s-au readus în actualitate. Au fost schimbaţi directorii unităţilor din subordinea Primăriei Făgăraş, primul pe listă fiind Clubul Sportiv Municipal.   ,,Se aprobă încetarea contractului de management pentru Clubul Sportiv Făgăraş a dl Puiuleţ Gheorghe încheiat în la 1 februarie 2015″ a fost primul proiect de hotărâre iniţiat de primarul proaspăt ales şi supus votului în Legislativ. Primarul şi-a adus la CSM  ,,preşedintele lui”, pe   Gruia Constantin Marius, despre care spunea:  ,,Este portar de handbal şi manager de firmă. A promis că va aduce fonduri la club”.   În consiliul de administraţie au ajuns atunci  Ramba Lucian, Mateiaş Sorin Costel, Fleşariu Flavius, Costea Ioan şi Fielk Lucian.  În aceeaşi şedinţă a CL Făgăraş au fost alocaţi bani pentru investiţii la sala de sport de la CN ,,Radu Negru”, acolo unde   urma să se desfăşoare  meciurile echipei de handbal. ,,Vor fi reabilitate până în luna septembrie (n.r. 2016)tribuna de la sala de sport, suma alocată fiind de 50.000 lei, suprafaţa de joc (parchet) şi iluminat cu 55.000 lei” promitea  atunci acelaşi primar. S-a încheiat mandatul şi a început altul, iar investiţiile promise de primar  nu au fost realizate.

  • ,,Cred că fiecare trebuie să-şi facă treaba pe postul lui pentru care este plătit. Concluziile trebuie trase după un tur de campionat.   Eu am încredere în echipă. Dau preşedintelui termen de un an, iar celorlaţi un tur după care vom lua măsuri. Nu sunt adept al schimbărilor în timpul jocului. Cred că echipa are nevoie să-şi sudeze relaţiile în interior pentru a nu se ajunge la presă sau la public” declara primarul în iulie 2016.

Numai că noul preşedinte era unul  navetist  pe traseul Bucureşti-Făgăraş  ceea ce îi îngreuna prezenţa  în momentele de cumpănă ale jucătorilor, antrenorilor şi angajaţilor de la club. Singurul finanţator al CSM Făgăraş a rămas însă  Municipiul Făgăraş prin bugetul local,  în condiţiile în care sponsorii promişi de preşedintele clubului Gruia Marius la investirea în funcţie n-au mai venit nici după un an nici după 4 ani.   În schimb au venit rând pe rând destituirile din funcţii pentru cei  incomozi. Primii au fost antrenorii. În   noiembrie 2016, la o zi de la meciul de la Odorhei, staff-ul tehnic al echipei CSM Făgăraş a fost demis. Astfel, antrenorul făgărăşean Dumitru Opriş, cel care s-a aflat la ,,cârma“ echipei din august 2008 a fost îndepărtat, în locul său fiind numit Liviu Andrieş, fost antrenor la CS Energia Târgu Jiu. De asemnea, s-a renunţat şi la antrenorul secund Vasile Curiţeanu.  Pe parcurs au fost aduşi noi atrenori,  alţi membri în consiliul de administraţie şi au fost angajate persoane  alese ,,pe sprânceană”.

 ,,Tribuna” face valuri

Un grup de suporteri reacționează la declarația oficialilor din conducerea orașului, potrivit căreia există riscul retragerii sprijinului financiar al echipei CSM Făgăraș.  Reamintim că echipa masculină de handbal se află în plin campionat oficial, în Liga Națională a României.  Este al cincilea sezon consecutiv, după promovarea istorică din vara lui 2016. Redăm mai jos comunicatul trimis de suporteri:

Domnule primar, 

am citit o declarație a dvs., pe care ați acordat-o, recent, unui ziar local. Mărturisim că acele cuvinte au creat tulburare în rândul suporterilor echipei de handbal. 

Redăm mai jos fraza care ne-a neliniștit, astfel încât, cei care citesc aceste rânduri să știe cauza pentru care ne exprimăm îngrijorarea:

  • Ați declarat într-un ziar local, următoarele: „…Pentru echipa mare nu mai avem posibilitatea de finanțare anul viitor, sunt sume astronomice pentru bugetul municipiului”.

 Suntem cutremurați la aflarea veștii că ați avea intenția de a renunța să susțineți echipa de handbal a Făgărașului. Ar însemna la a o condamna, implicit, la retrogradare. Ar fi un crunt destin. O sinucidere în lumea sportului. Noi suntem suporterii acestei echipe.  Echipa aceea pe care am purtat-o pe brațe la victorie, atunci când  și-a învins adversarii și a atins performanța. Echipa aceea pentru care am suferit când ea a fost învinsă. Suntem cei care am strigat din inimi și care am strâns la piept fulare și tricouri de dragul emblemei și al renumelui câștigat cu greu.   Suntem aceiași oameni care au mulțumit conducerii orașului de ieri și de azi, că a susținut echipa să promoveze și că a menținut-o apoi în Liga Națională a României. Pentru iubitorii sportului, „politica” se duce pe semicerc, pe tatami, în careul de 16 m, ori sub panoul cu inel…  Suntem cei care, la barajul de la Brasov, v-au oferit o eșarfă pe care am scris: CSM, Credință – Suferință- Mândrie / Rezistența din Făgăraș. Am fost impresionați că ați înfășurat-o cu mândrie, în jurul gâtului. Sperăm că nu ați uitat…  Am avut convingerea că veți avea o strategie, o continuitate și că veți merge înainte, nu înapoi. Am avut încredere. Și încă mai avem. Știți, uneori, marile victorii se obțin în ultima secundă. E adevărat, și marile decepții vin ca un trăsnet, la fel.  Ne aflăm la un pas de victorie. Dar și în pragul  unei decepții uriașe.  Suntem dintre cei care i-au însoțit pe băieți la greu. La barajele de la Turnu Severin, Călărași și Brașov, în tribunele de la Iași, Odorhei sau București, acasă ori în deplasare. Nu întotdeauna au învins. Dar au luptat. Și am crezut în ei. Nu întotdeauna au fost primii. Dar niciodată nu au abandonat. Așa se păstrează onoarea în sport.  Dacă va exista o decizie pripită de retragere a sprijinului financiar, băieții ar putea fi condamnați la abandon, iar echipa la retrogradare. În plin campionat. Există riscul ca onoarea unor generații să fie călcată în picioare.  Ar fi nedemn pentru renumele Făgărașului. Ar fi nedemn pentru onoarea gloriilor handbalului făgărășean. Ar fi nedemn pentru acea performanță istorică de promovare. Nu ne vor ierta monștrii sacri, ai handbalului din Făgăraș: Mariana Târcă, Mihaela Ciora, Magdalena Urdea, Cezar Nica, Nicolae Marian, Olimpiu Nodea, Puiu Ionescu, Gheorghe Taflan ș.a.  Știm că, în economia politicului, suporterii sportivilor nu (mai) prea contează.

  •  Dar, totuși, onoarea? Cum rămâne cu onoarea?

 În maraton, până și cei mai obosiți alergători trec linia de sosire. În brațele altora sau în genunchi, târându-se. Știți pentru ce? Pentru a păstra onoarea și demnitatea.  Nu credeam vreodată și nici azi nu credem că „Rezistența” din Făgăraș se va preda în vreun chip sau că va îngenunchia în fața neputinței. Vă dorim succes, dumneavoastră și consilierilor locali.  Noi rămânem aceiași. Dar nu uitați, în istoria sportului există riscul de a șterge o pagină, ani buni, de-acum încolo.  La fel ca în politică, și în sport, puterea nu se oferă degeaba.  Ea se obține prin performanță. Iar Echipa de Handbal a Făgărașului a atins performanța. Nu o ucideți! Lăsați-o să lupte și, dacă e să moară, să moară frumos. Când va veni vremea. Până atunci nu ne rămâne decât să sperăm. Și să strângem la piept, în pumn eșarfa și emblema. Până în ultima secundă. (Suporterii handbalului. „Rezistența” din Făgăraș).”

 

,,Scrisoare deschisa catre Fagaraseni ,

E usor sa demolezi ….Mai greu e sa construiesti !

Am aflat cu stupoare ca dl. primar ar vrea sa taie aripile echipei de handbal a Fagarasului ! A fost oare frumos sa ne mandrim cu numele orasului vreo 4 ani de zile in Liga Nationala a Romaniei? A dat bine la imagine? Acum nu mai e nevoie de echipa si o lasam pe drumuri?

In sport, performanta se atinge greu…..Trebuie ani de truda, de efort si sacrificiu . Echipa de handbal a ajuns aici cu greu, au trebuit ani pentru a reusi performanta de a intra in Liga Nationala. S-a reusit in campionatul 2015-2016 cu truda, cu o echipa care a luptat , cu oameni ca Mitica Opris, Gheorghe Puiulet dar si cu sportivii crescuti de la juniori in pepiniera Fagarasului . Apoi Petrea si Fotonea, Fielk sau Gruia cu jucatori de elita. Si pana la urma handbalul , fotbalul ,judo , karate ,baschetul etc sunt sporturi pentru oamenii acestui oras de care se bucura mii de suporteri, mii de sustinatori .

  • Pentru ei nu putem renunta !

Sustin PUTERNIC sa mentinem performanta si voi lupta sa pastram onoarea si blazonul acestui oras . Inteleg ca exista intentia dlui primar de a retrage sprijinul financiar al echipei Fagarasului, si culmea la jumatatea campionatului! Aceasta e o strategie paguboasa , de fapt un abandon . E un AFRONT adus performantei, sportului si a marilor sportivi care au crescut si s-au format aici. Azi CSM Fagaras are in componenta jucatori straini de talie mondiala , are jucatori internationali . NU PUTEM ABANDONA ! E un semn de lasitate , un semn de slabiciune , e in joc imaginea Fagarasului si a sportului din acest oras ! In calitate de consilier local ma voi bate ca echipa sa-si pastreze locul in Liga Nationala a Romaniei ! Asa cum s-a putut sustine echipa in ultimii 10 ani, tot asa trebuie sa reusim! Nu putem sa ne dam batuti , una e sa reducem bugetul ,sa gasim solutii si alta e sa abandonezi pur si simplu! In sport se PERFORMEAZA! Cer public dlui primar sa renunte la ideea de a fringe aripile sportului din Fagaras si voi cere in cadrul Consiliului Local sa gasim solutii pentru pastrarea sprijinului echipei de handbal in Liga Nationala si a sportului Fagarasan (Consilier Local- Lucian Cupu)”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here