Duminică, 6 decembrie a.c., creştinii ortodocşi, greco-catolici şi romano-catolici îl prăznuiesc pe Sfântul Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Liciei, făcătorul de minuni. În această zi este şi dezlegare la peşte. Este o sărbătoarea  care  deschide şi ciclul sărbătorilor de iarnă.

Cine a fost Moş Nicolae?

Micuţii îşi pun ghetuţele în ajun de Moş Nicolae pentru ca dimineaţa să le găsească încărcate cu dulciuri şi jucării. Câţi dintre noi ştim că acest Moş Nicolae a existat cu adevărat în persoana carismatică a ierarhului care a participat la primul Sinod Ecumenic din anul 325? Moş Nicolae este ierarhul de la Mira Liciei, astăzi localitatea Demre din Turcia, în apropiere de Kale. Localitatea este situată la vărsarea râului Myros în Marea Egee. Prima referinţă scrisă despre Mira apare în scrierile istoricului Strabon (63 î. Hr- 24 d. Hr.), mai exact în lucrarea sa ,,Geografia“, unde cetatea apare ca unul dintre marile centre ale alianţei liciene. Mira Liciei mai este menţionată în Faptele Apostolilor (27, 5-6). În acest loc Apostolul Pavel împreună cu Luca, doctorul, au schimbat corabia în călătoria lor de la Cezareea Palestinei spre Roma, unde Sfântul Pavel urma să fie judecat. El a cerut schimbarea locului de judecată deoarece s-a folosit de dreptul pe care îl avea ca cetăţean roman. Scrierea apocrifă ,,Acta Pauli“ vorbeşte despre existenţa unei comunităţi creştine în această localitate prin secolul II. Lista episcopilor din acest oraş începe cu Nicandru, martirizat în anul 95 d. Hr. sub împăratul Domitian. În conformitate cu martirologiul grec acesta a fost hirotonit episcop chiar de către Sfântul Apostol Tit. În anul 325 Licia devine provincie romană, cu capitala la Mira, dar şi scaun mitropolitan,  episcop fid la acea vreme   chiar Sfântul Nicolae.    ,,Arhiereul Domnului Hristos, Nicolae acesta, s-a născut în cetatea Patara, din părţile Lichiei, din părinţi de bun neam, drept-credincioşi şi bogaţi. Tatăl său se numea Teofan, iar mama sa, Nona. Această binecuvântată pereche petrecând cu credinţă bună în însoţirea cea legiuită, pentru viaţa lor, cea plăcută lui Dumnezeu, şi pentru multele milostenii şi fapte bune săvârşite, fost-au vrednici a avea o asemenea odraslă sfântă.   Aşadar, născând pe acel dumnezeiesc prunc, l-au numit Nicolae, ceea ce, tălmăcit, însemnează biruitor de popor“ (Vieţile Sfinţilor).

 Mitropolit la Mira Liciei

Încă din tinereţe, Nicolae a făcut un periplu spiritual la locurile sfinte şi a învăţat de la marii maeştri ai ascezei. Vizitează mai întîi mănăstirile de pe lângă Tebaida Egiptului, unde rămâne mai multă vreme pe lângă pustnici, după care se întoarce acasă. ,,Fericitul Nicolae avea un unchi episcop, purtând acelaşi nume ca şi dânsul. Văzând pe nepotul său sporind în faptele bune şi înstrăinîndu-se de lume, a sfătuit pe părinţii lui să-l dea spre slujba lui Dumnezeu. Ei nu s-au lepădat a dărui lui Dumnezeu pe fiul lor, şi astfel episcopul a primit la sine pe nepotul său şi, suindu-l prin treptele cele sfinţite, l-a făcut pe el preot.  În vremea aceea, unchiul său, episcopul Nicolae, vrând a se duce în Palestina, ca să se închine acolo Sfintelor Locuri, a încredinţat toată ocârmuirea Bisericii nepotului său. Tot atunci, părinţii săi trecând la Domnul, sfântul Nicolae a împărţit la săraci toată averea moştenită de la ei, fiindcă el nu se uita la bogăţia care curgea pe alături, nici se îngrijea pentru înmulţirea ei, ci, lepădându-se de toate poftele cele lumeşti, se ostenea a se uni cu Dumnezeu, către care şi grăia: ,,Către Tine, Doamne, am ridicat sufletul meu, învaţă-mă să fac voia Ta, că tu eşti Dumnezeul meu! Aşadar, mâna lui era întinsă către cei săraci, ca un râu cu apă multă, ce curge cu îndestulare“. (Vieţile Sfinţilor, prelucrate de Al. Lascarov Moldovanu)

Ocrotitor al săracilor

,,Se aminteşte cazul unui om sărac care nu reuşea să-şi mărite pe cele trei fete ale sale, şi în disperare le-a îndemnat să urmeze şi ele exemplul persoanelor uşuratice. Aflând despre aceasta, sfântul episcop a pregătit o pungă mare de bani şi în timpul nopţii a aruncat-o pe fereastră în casa nefericitului tată; peste câteva zile fiica cea mare se pregătea de nuntă. Aşa s-a întâmplat şi cu a doua fată. Plin de mirare, tatăl a început să stea la pândă într-un loc ascuns, pentru a-l descoperi pe binefăcătorul său atât de mărinimos. Astfel a aflat că episcopul Nicolae îl salvase pe el şi pe fiicele lui de la o faptă necugetată; cu lacrimi în ochi a căzut în genunchi, i-a cerut iertare şi i-a mulţumit; deşi episcopul i-a interzis să laude bunătatea şi delicateţea păstorului celui sfânt“. (Vieţile Sfinţilor, Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti)

Protectorul copiilor

Dragostea copiilor pentru Sfântul Nicolae porneşte dintr-un lucru care s-a petrecut în timpul vieţii sale. În drum spre Sinodul de la Niceea Sfântul s-a oprit la un han. Trebuie amintit faptul că el a fost întemniţat mai întâîi pentru credinţa în Hristos şi eliberat după ce Marele Constantin a slobozit Biserica creştină din catacombele în care au îngrădit-o împăraţii păgâni. Fiind văzător cu duhul, el a văzut trupurile a trei copii care zăceau în chimniţa hanului, ucişi chiar de hangiul care era un om netrebnic. Sfântul Nicolae s-a coborât în tenebrosul beci, a făcut semnul Sfintei Cruci asupra trupurilor micuţilor, iar aceştia au înviat şi l-au înconjurat cu dragoste pe bătrânul episcop. O veche tradiţie creştină mai spune că Nicolae l-a pălmuit la acest sinod pe ereticul Arie. În amintirea învierii celor trei copii ziua sa a devenit un prilej de sărbătoare pentru copiii din lumea întreagă. Se mai spune că, încă în timp ce el mai trăia, nişte marinari au fost cuprinşi de o furtună groaznică în timp ce călătoreau pe mare. Ei l-au invocat pe sfînt, iar acesta a apărut din senin în mijlocul furtunii, a preluat cârma corabiei şi i-a adus pe aceştia la liman.

 Bari, ultima călătorie

Rămăşiţele pământeşti ale Sfântului Nicolae se odihnesc astăzi în portul Bari, de pe ţărmul Mării Adriatice din sudul Italiei. Au fost aduse aici de către corsarii italieni în anul 1087, când locuitorii cetăţii au părăsit insula din cauza unei iminente invazii a turcilor. Corsarii au luat moaştele Sfântului Nicolae şi le-au adus la Bari unde odihnesc până în ziua de astăzi. Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Bonaventura şi Petru Damian s-au întrecut a-i aduce laude. Numele Sfântului Nicolae este format din grecescul ,,nike“, adică ,,victorie“ şi laos- ,,popor“, ceea ce înseamnă ,,om care face parte dintr-un popor victorios“. Sărbătoarea sa poartă şi numele de ,,Sân Nicoară“, o derivaţie din ,,Sanctus Nicolaus“. Cea mai semnificativă biruinţă din viaţa Sfântului Nicolae este cea împotriva egoismului. Prin faptele, carisma de care a dat dovadă şi ultima sa călătorie, Sfântul Nicolae a intrat în analele istoriei ca unul dintre cei mai iubiţi sfinţi ai credinţei noastre. (Ştefan BOTORAN)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here