Una dintre cele mai frumoase imagini de Crăciun este cea a familiei reunite în jurul bradului împodobit. Tradiţia bradului aşa cum îl ştim astăzi este originară din Germania Renaşterii, spaţiu de unde au fost preluate multe dintre obiceiurile actuale de Crăciun. Din cele mai vechi timpuri, oamenii au adus în casele lor plante perene, din credinţa că au o importanţă religioasă şi magică. Egiptenii îşi împodobeau casele cu frunze de palmier în ziua solstiţiului de iarnă, tradiţie preluată de greci şi romani, care foloseau iederă pentru decorarea caselor, în timp ce vâscul apare la celţi şi scandinavi. La români, bradul are o semnificaţie aparte, fiind legat de mai toate sărbătorile şi ritualurile importante, de la naştere şi nuntă, până la moarte. Despre originile tradiţiei bradului bogat împodobit de Crăciun circulă multe legende şi poveşti minunate.
Fecioara Maria şi bradul ocrotitor
Auzind că Irod a comandat uciderea copiilor, Fecioara Maria şi-a luat pruncul şi a fugit din Bethleem de frica măcelului. Pe când căuta adăpost pentru ea şi micul Isus, a văzut un stejar mare pe care l-a rugat să-şi coboare crengile şi s-o ferească de armata lui Irod care se apropia. Dar stejarul o refuză pe Fecioara Maria, spunându-i că frunzele lui sunt prea rare şi oamenii o vor vedea. Deodată fu chemată de un brăduleţ care o înfăşură cu crengile sale exact în clipa în care oamenii lui Irod treceau călare prin acel loc. După ce călăreţii se îndepărtaseră, Fecioara mulţumi bradului pentru fapta săvârşită şi îl binecuvântă: ,,Cât vei trăi, bradule, să nu vestejeşti niciodată! Să fii mereu verde şi iubit de copii”, iar stejarului îi spuse ca toată viaţa lui să tremure, fie iarnă, fie vară şi să-şi piardă frunzele când vine frigul. De atunci, de Crăciun, brăduţul este nelipsit din casele noastre, fiind iubit de toţi cei mari şi mici.
Legenda Sfântului Bonifaciu
Sfântul Bonifaciu a fost un misionar creştin care a răspândit cuvântul Domnului pe teritoriul de azi al Germaniei, în secolul al VIII-lea. El este considerat sfântul protector al germanilor. A fost ucis în Frisia, în 754, alături de alţi 52 de creştini. Când s-a reîntors la cei pe care îi convertise la creştinism, a rămas surprins că aceştia s-au reîntors la vechiurile lor obiceiuri. Supărat de gestul celor care venerau un stejar, Sfântul Bonifaciu a tăiat copacul de la rădăcină. La prima lovitură de topor, o rafală puternică de vânt a doborât instantaneu copacul secular. Germanii, uluiţi de isprava lui Bonifaciu, au spus că este mâna lui Dumnezeu la mijloc. Bonifaciu era familiarizat cu obiceiul păgân de a lua în casă o plantă veşnic verde pe durata iernii, aşa că le-a spus tuturor să ia câte un brad. Datorită formei triunghiulare bradulul a devenit şi un simbol al Sfintei Treimi.
Martin Luther şi bradul de Crăciun
Se povesteşte că prima persoană care a decorat un pom de Crăciun a fost Martin Luther. Legenda spune că într-o noapte feerică de iarnă, pe când se întorcea acasă, Martin Luther a văzut stelele sclipind pe cer printre ramurile copacilor. Impresionat de privelişte, când a ajuns acasă, era nerăbdător să împărtăşească această revelaţie cu familia sa. Pentru a-i ajuta să-şi închipuie priveliştea s-a dus în pădure şi a tăiat un brăduţ, l-a adus în casă şi l-a împodobit cu lumânări, care imaginau sclipirea stelelor pe cer. Copiii au fost atât de încântaţi de pom, încât Martin Luther a încurajat toate familiile din sat să aducă brazi în casele lor şi să-i împodobească pentru a celebra sezonul sărbătorilor. Obiceiul s-a răspândit treptat în Germania şi mai apoi în toată lumea.
Primii brazi de Crăciun au fost la Riga
Se pare că primul brad împodobit a apărut la Riga, în Lituania, în anul 1510. Amintind de acest mare eveniment cu care oraşul se mândreşte, o placă din piaţa oraşului Riga poartă inscripţia ,,Primul copac de Anul Nou din Riga în 1510”. În anul 1521 prinţesa Hélene de Mecklenburg a adus la Paris obiceiul împodobirii bradului, după ce s-a căsătorit cu ducele de Orleans. Spre desfătarea comunităţii, în1605 a fost înălţat primul brad de Crăciun într-o piaţă publică din Strasburg, împodobit numai cu mere roşii. În Anglia, bradul de Crăciun a apărut prima dată în anul 1841, cînd prinţul Albert (de origine germană) a dăruit un brad soţiei sale, celebra regină Victoria şi l-a instalat în castelul Windsor. În vârful bradului era instalat un înger înlocuit ulterior cu o stea, pentru a aminti de steaua văzută de cei trei magi veniţi de la Răsărit. În secolul al XVIII-lea, principala decoraţiune pentru bradul de Crăciun erau lumânările aprinse. În Germania şi Italia, împodobirea bradului a fost multă vreme considerată un obicei al protestanţilor, aşa că nu a pătruns uşor în casele catolicilor. În biserici, bradul de Crăciun a început să fie împodobit de-abia în secolul XX. În Statele Unite, obiceiul a ajuns abia în anul 1749, odată cu coloniştii germani stabiliţi în Pennsylvania. În anul 1804, soldaţii din Fort Dearborn au tăiat brazi din pădure cu care şi-au decorat adăposturile în timpul sărbătorilor de iarnă, dedicate Naşterii Mântuitorului. Obiceiul împodobirii bradului a ajuns şi la Casa Albă în anul 1880, dar ulterior a fost interzis de preşedintele Theodore Roosevelt, motivând pericolul unui incendiu şi necesitatea protejării mediului. Tradiţia decorării bradului a fost reluată abia în anul 1923 şi este păstrată până în prezent, cu tot fastul cuvenit. Începând din anul 1930, brazi de mari dimensiuni au fost amplasaţi în pieţe sau locuri publice, iar cei artificiali au apărut după anii ’70. Tot in America este expus anual cel mai impresionant brad de Crăciun, la celebrul Rockefeller Center din New York.
Împodobirea bradului de Crăciun
Potrivit tradiţiei creştine, bradul se împodobeşte în Ajunul Crăciunului, adică în seara de 24 spre 25 decembrie. Dacă în secolul al XVI-lea, bradul se împodobea numai cu lumânări aşezate în inele din lemn, astăzi bradul suportă tot felul de instalaţii şi zorzoane luminoase strălucind în toate culorile. De crengile bradului se atârnau mere roşii, nuci, figurine de turtă dulce, mărgele, acadele, azi atârnă în brad globuleţe strălucitoare şi viu coloratede diverse dimensiuni. Beteala, care a fost inventată în Germania la începutul secolului al XVII-lea, era pe atunci chiar din argint. În vârful bradului se punea în mod tradiţional o stea sau un înger, simbolizând vestitorii Naşterii pruncului sfânt. După patentarea becului electric, în anul 1882, de către Thomas Edison, Eduard Johnson, un prieten al acestuia, a realizat prima împodobire a bradului de Crăciun cu beculeţe colorate care au înlocuit lumânările.
Primul brad împodobit în spaţiul românesc
Primul brad care a fost împodobit în România de Crăciun a fost văzut la palatul lui Carol I, după venirea în Principatele Române, în anul 1866. De atunci bradul s-a răspândit ca o modă mai întâi în casele înstărite, până s-a ajuns ca sărbătoarea Crăciunului să nu poată fi închipuită fără brad. Împodobirea devine cel mai plăcut moment pentru toţi membrii familiei, îndeosebi pentru copiii, care aşteaptă cu nerăbdare să descopere cadourile de sub brad.
