Sărbători cu linişte şi bucurii! 

Se spune că de Crăciun Dumnezeu stă la masă cu fiecare dintre noi şi tocmai de aceea trebuie să avem masa plină, să fim veseli, milostivi şi cumpătaţi. Prin tradiţie, românul are de Crăciun o masă îmbelşugată, se veseleşte, iar în privinţa cumpătării mai este loc de şlefuire.  Praznicul Crăciunul din acest an va fi altfel. Izolaţi, mascaţi, dar în mijlocul familiei.  De praznicul Naşterii Domnului trebuie   să întîmpinăm vestea cea mare a venirii Mântuitorului în lume cu bucurie, să uităm de necazuri, de probleme, de pandemie,  să fim îngăduitori şi milostivi. Cu drag îmi aduc aminte de modul în care întîmpinam sărbătorile de iarnă în satul natal. Copil fiind aşteptam cu nerăbdare mirosul de pîine coaptă în cuptor, imaginea cozonacilor puşi la dospit lîngă soba dogorindă, sarmalele aşezate ordonat în oala de pămînt abia aşteptînd să ia locul pîinii în cuptorul încins şi împodobirea bradului cu ornamentele confecţionate în primul rînd de noi, copiii. Astfel de amintiri mă vor urmări toată viaţa, completate de liniştea şi bucuria din sînul familiei. Nici nu simţeam gerul iernii cînd străbăteam uliţa acoperită de zăpadă urmărind ceata de feciori care să ne umple şi nouă casa dînd roată în jurul mesei pline cu pahare, cozonac, colaci şi carne, toate drept recompensă colindătorilor juni frumos îmbrăcaţi în portul popular al satului interpretînd magicele colinde ,,Samănă …floricele” sau ,,Cincea-n casă după masă…” şi care dădeau startul sărbătorii. Erau zile de magie cu care rar ne mai întîlnim astăzi.

     Timpul ne este parcă potrivnic. Trece pe lîngă noi, cu noi, prin noi, se scurge fără oprire prin ceasul atîrnat pe peretele casei. Îl găsim deopotrivă la apus şi la răsărit, la ora dimineţii şi a serii tîrzii. Atingerea lui ne lasă urme în înfăţişare, în memorie, în mişcare, în destine şi în viaţă. El ne aduce emoţia naşterii, dar şi încheie trecerea noastră ireversibilă prin lume. Este singurul care contorizează fără greşeală prin tic-tacu-ul său totul, bucurii, împliniri, gînduri, momente, vise, amintiri, suspine, tristeţi. Noi doar îi urmărim paşii şi urmele lăsate pe cărările lumii.
La fiecare praznic luminos al Crăciunului aşteptăm schimbarea noastră.   O aşteptăm   cu sufletul deschis şi cu bucurie. Aceste sărbători să ne găsească împăcaţi cu noi înşine şi cu aproapele nostru, oriunde s-ar afla el.  Crăciun cu linişte! (Lucia Baki)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here