Conducerea Primăriei Hârseni va avea noi investiţii începând cu acest an, care să ducă la dezvoltarea comunei.  Primarul Daniel Dâmboiu are în vedere  prin lista de investiţii propusă  modernizarea infrastructurii  în zona turistică Valea Sebeşului,  inventarierea patrimoniului comunei, realizarea PUG-ului,  modernizarea bazelor sportive din localităţi,  extinderea sistemului de supraveghere video,  construirea unei capele mortuare la Hârseni, alimentarea cu gaz. Pentru astfel de proiecte, primarul va apela la CNI, la fonduri europene şi naţionale, dar şi la bugetul local pentru finanţarea lucrărilor.

Comuna fără PUG

În atenţia Primăriei Hârseni este Valea Sebeşului, care va fi transformată în zonă turistică nu doar la nivel declarativ. Un prim pas, aşa cum susţine primarul Danel Dâmboiu, se organizează,  în această lună, licitaţia pentru desemnarea constructorului pentru lucrările de asfaltare. Este un proiect aprobat şi finanţat prin PNDL care va cuprinde însă şi construirea de rigole şi podeţe în localitatea Copăcel.  Pe Valea Sebeşului vor fi construite şi două poduri noi, lucrările fiind finanţate prin CNI.  O altă lucrare de amploare pe care Primăria Hârseni vrea să o demareze este PUG-ul comunei. ,,Sunem în 2021 şi comuna noastră nu are un plan urbanistic general. Fără acesta nu putem vorbi de o dezvoltare” explică primarul comunei.

Patrimoniul comunei, la inventar

Averea comunei Hârseni n-a mai fost inventariată din 2011, iar conducerea primăriei intenţionează să ia la puricat fiecare activ care, în scripte, alcătuieşte patrimoniul UAT-ului.  ,,Pădurile, păşunatul comunei nu sunt intabulate, figurează cu CF-urile vechi. Comuna are peste 1900 ha de pădure care sunt în administrarea Ocolului silvic de la Voila.  Vom inventaria aceste suprafeţe şi le vom intabula prin sistemul cadastral nou” a explicat primarul Daniel Dâmboiu.

Sportul, în atenţia primarului

Comuna Hârseni are trei echipe de fotbal care activează în liga locală. Sunt echipele de la Mărgineni, Copăcel şi Sebeş.  ,,Vrem să modernizăm bazele sportive din comună din fonduri de la bugetul local. În 2017 a existat un proiect în acest sens, dar intenţionăm să-l extindem. La baza sportivă de la Sebeş  am amenajat deja vestiare cu duşuri, toalete, am amenajat o terasă. În faţa stadionului am amenajat un loc de joacă cu toate dotările specifice. În toate satele comunei vom finanţa astfel de proiecte destinate sportului şi vom moderniza bazele sportive” a adăugat primarul comunei.

Sistem de supraveghere modern

Un alt proiect al primarului care va fi depus pentru finanţare la CNI este constrirea unei capele mortuare în Hârseni, lângă biserica din centrul satului. ,,Avem un sistem de supraveghere video în comună, dar îl consider ineficient. Vom extinde acest sistem prin montarea de camere şi la instituţiile publice, nu doar pe stradă. Vor fi camere la căminele culturale, la  şcoli, la grădiniţa din Măliniş, etc. Centrul de comandă va fi la primărie” a mai spus Daniel Dâmboiu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here