Oameni de lângă noi: Vicenţiu Popa, omul care aduce cartea

Lectura este din ce în ce mai rară printre tinerii şi contemporanii din societatea actuală, lumea are alte preocupări,  iar pe reţelele de socializare se caută ineditul, distracţia şi lucrurile picante. Vicenţiu Popa este făgărăşeanul care are un proiect inovator, foarte rar pentru zilele noastre, pe care-l promovează pe reţelele de socializare. Este o modalitate de promovare  la îndemână pe care o folosesc  de la antrenori în plan sportiv, politicieni şi până la intelectuali. Proiectul lui Vicenţiu Popa, Puiu aşa cum îi spun prietenii,  este  intitulat ,,O carte pe săptămână” care constă în prezentarea  pasionaţilor de lectură  a unui volum de carte la fiecare sfârşit de săptămână. Vicenţiu Popa este originar din Grid şi a prezentat  proiectul său  reporterului ziarului Monitorul de Făgăraş  în cadrul unui interviu.

Reporter: Cu ce te ocupi în plan profesional?

Vicenţiu Popa: Din anul 2004, după terminarea facultăţii, muncesc alături de Lavinia Șandru, am fost consilierul ei parlamentar în perioada 2004-2008 şi am rămas alături de ea în proiectul politic PIN, iar din 2013 ne ocupăm cu crearea şi promovarea de proiecte educative. Am 41 de ani împliniţi, am trăit în Codlea, până în februarie 1996, după care m-am mutat la Făgăraş unde am absolvit Liceul ,,Doamna Stanca”. Toată viaţa mi-a plăcut să citesc şi am avut norocul de-a avea nişte părinţi, care deşi nu aveau studii superioare m-au încurajat înspre dezvoltarea creierului. Am avut o adolescenţă puţin cam activă, pe stilul tineretului din Țara Făgăraşului, în care pe lângă mersul la şcoală şi lucratul în gospodăria familiei, aş putea spune că am fost un consumator de alcool destul de înrăit. Toate acestea m-au făcut să nu reuşesc în primii doi ani să intru la facultate, ajungând student de Știinţe Politice al Universităţii Bucureşti în anul 2000, deşi am terminat liceul în 1998. Peste ani, i-am mulţumit lui Dumnezeu pentru cele două momente de cumpănă, respectiv neintratul la facultate în 1998 şi 1999, deoarece Facultatea de Știinţe Politice mi-a plăcut extraordinar de mult, în primul rând pentru faptul că profesorii nu erau aplecaţi pentru a promova toceala şi apreciau mai mult discuţiile libere şi privirea mai largă. Cam între 2006 şi 2016/17, în jur de zece ani de la terminarea masteratului, am citit cu predilecţie cărţi din zona ştiinţelor politico-sociale. Acum vreo patru ani mi-am dat seama că, deşi citesc destul de mult astfel de cărţi, tot necunoscător sunt şi tot nu prea reuşesc să fac o predicţie corectă a fenomenelor din societate. De atunci citesc mai mult de plăcere.

R: Care este literatura ta preferată?

V.P: Sunt un mare fan al literaturii române, dar m-aş considera incomplet dacă nu aş fi descoperit în ultimii ani scriitori precum Eric Emmanuel Schmitt, Klaled Hosseini, Friedrick Backman, Margaret Atwood, Alex Michaelides.

R: Care este scopul proiectului tău?

V.P: Prin povestirea unei cărţi pe săptămână îmi propun să inspir acei oameni care s-au lăsat prinşi în citirea doar a cărţilor ce îi ajută în dezvoltarea profesională să se întoarcă şi spre cititul de plăcere. În mod normal o carte pe săptămână, dacă are undeva în jur de 200 de pagini, se poate citi lejer dacă îi oferi între o jumătate de oră şi o oră pe zi. Dacă voi reuşi să-mi dezvolt proiectul, spre a ajunge la cât mai mulţi oameni, sper să fiu unul dintre promotorii autorilor români mai puţin cunoscuţi. Astăzi, când îţi răspund la întrebări, povestirea cărţii ,,Pacienta tăcută” a ajuns la 6,1 mii de vizualizări în reţeaua facebook. Aş putea spune că sunt pe drumul cel bun cu proiectul meu.

R: Lumea mai are nevoie de cultură?

V.P: Lumea mai are nevoie de cultură, cu atât mai mult cu cât, în perioada asta dominată de dorinţa de acumulare, de a avea, de îndepărtare destul de mare a generaţiei tinere de valorile înaintaşilor, prin cultură, totuşi, se reuşeşte ajungerea la acea stare de bine, care doar prin muncă şi acumulare materială e greu de obţinut.

,,Societăţile formate din oameni care au o bază culturală dezvoltată sunt mult mai greu de manipulat”

 R: Putem schimba ceva prin lectură?

V.P: Prin lectură, atunci când reuşim să citim ceva de plăcerea noastră, nu ceva ce ne este impus, reuşim să înţelegem lumea din jur, să vedem, cu ochii minţii, lucruri pe care posibilităţile noastre de viaţă sau condiţiile sociale nu ne permit să le trăim altfel. Societăţile formate din oameni care au o bază culturală dezvoltată sunt mult mai greu de manipulat decât cele ai căror membri nu sunt interesaţi decât de partea materială, de a acumula.

R: Ce înseamnă cartea pentru tine?

V.P: Pentru mine cartea înseamnă mijlocul de a-mi petrece timpul individual în modul cel mai plăcut. Cu ajutorul cărţilor, am cutreierat lumea întreagă în timpul adolescenţei, copilăriei sau tinereţii timpurii, în condiţiile în care, până la 20 de ani am ieşit doar de două sau trei ori de pe raza judeţului Braşov. Chiar şi acum, ca om matur, cu ajutorul cărţilor şi prin puterea de prezentare a scriitorilor am ajuns să pot observa, de la distanţa societăţii cum ar fi cea afgană, cele din America Centrală, lumea din istoria secolului trecut a Uniunii Sovietice şi multe altele.

,,Fiecare generaţie îşi trăieşte timpurile ei”

R: Descrie-mi modul în care vezi societatea românească

V.P: Eu din fire sunt un optimist, aşa că în acest moment îţi voi spune că societatea românească o văd într-un progres destul de mare. Din punct de vedere economic, dacă mă raportez la anii tinereţii mele din liceu sau facultate, anii să spunem 1995-2003, România a progresat mult. Chiar dacă noi spunem că generaţiile ce vin din urmă nu au aceleaşi valori cu ale noastre sau, eventual că nu muncesc la fel de mult, fiecare generaţie îşi trăieşte timpurile ei şi cea actuală este una ancorată la nivelul internaţional al generaţiei sale. Din cauză că noi ne uităm spre Occident şi vedem acolo numai lucrurile bune cu care sunt în faţa noastră, riscăm să fim o societate nemulţumită. Din depărtare noi vedem doar plusurile lumii vestice, însă ca şi făgărăşeni, cam toţi avem rude, prieteni, cunoştinţe, vecini plecaţi pe dincolo şi când îi întâlnim, deşi vedem că din punct de vedere economic sunt mult peste noi, sunt pătrunşi de dor, dorul, acest cuvânt românesc netraductibil. Pe lângă avantajul economic, Occidentul vine şi cu nişte rigori, nişte cutume, un fel de a fi care este diferit de al nostru şi destul de greu de integrat. Asta ţi-o spune un om care a fost plecat la studii cinci luni în Italia, la Roma, şi alte două luni în Franţa, la Bordeaux.

,,Lectura dezvoltă capacitatea de a critica”

  R: Ce dezvoltă lectura din punctul tău de vedere?

V.P: În primul rând lectura dezvoltă capacitatea de a critica, de a înţelege lucrurile. Cu ajutorul lecturii, reuşeşti să te vezi comparativ cu alte situaţii de viaţă şi să nu mai dramatizezi atât orice mic neajuns. Un om care a citit ,,Jurnalul Fericirii, ,,Arhipelagul Gulag” sau ,,Tatuatorul de la Auschwitz” nu o să mai vadă o tragedie din faptul că a făcut o pană la maşină sau i s-a stricat frigiderul. O să-şi facă nişte calcule economice şi o să vadă cum poate să îndrepte paguba.

R: Ce valori promovăm prin lectură?

V.P: Asta este o întrebare dificilă. Lectura, literatura sunt atât de vaste încât orice om, indiferent de orientare, de sensibilităţile proprii, îşi poate găsi ceva scris care să îl ajute la dezvoltarea, îmbunătăţirea propriilor doleanţe. Oricum, eu sfătuiesc pe oricine să citească în primul rând lucrurile care îi plac şi cel mai bine ar fi să fie deschis în a citi sau a afla şi argumentele ,,adversarului” ideologic.

R: Ce scriitori ţi-au marcat copilăria?

V.P: Păi, au fost mai mulţi: Edmondo de Amicis cu ,,Cuore”, Rudyard Kipling cu ,,Cartea Junglei”, Jules Verne cu toate cele patruzeci şi ceva de cărţi, mai spre adolescenţă Sienkiewicz, Alexandre Dumas, Ileana Vulpescu, literatura franceză de capă şi spadă, James Clavell cu tot ce a scris şi mulţi alţii.

R: Care este scriitorul tău preferat?

V.P: În acest moment cel mai tare mă incită să citesc cărţi de Eric Emmanuel Schmitt. Acesta reuşeşte, prin proza scurtă, să te ducă în doar câteva zeci de pagini pe nişte culmi ale simţămintelor ce nu le mai găsesc şi în altă parte. Undeva pe locul doi ar fi încă vreo 15-20 de autori, atât români cât şi străini.

,,Politicienii actuali, deşi nu ne place, sunt o oglindă a societăţii româneşti”

R: Politicienii actuali, cum îi vezi?

V.P: Politicienii actuali, deşi nu ne place, sunt o oglindă a societăţii româneşti. Noi, ca şi popor, întotdeauna am avut o oarecare superficialitate în a ne trata sau a ne raporta corect la aceştia. Suntem o ţară în care nu există termenul de meseriaş şi bun, şi serios, şi priceput, de obicei, meseriaşii au doar două calităţi din cele trei. Dacă în viaţa de zi cu zi, noi la nivelul de indivizi tolerăm neseriozitatea nu putem să le cerem celor care ne conduc să fie nemţi. Cât timp, dacă ajungem în spital la o rudă, în afara orelor de program, ne bucurăm că ne lasă paznicul să intrăm contra sumei de cinci lei sau directorul spitalului sau instituţiei să fie corupt. În acest moment, scena politică românească, la nivel naţional, este reprezentată chiar mai bine decât în legislaturile trecute, comparativ cu structura populaţiei. Avem un partid mare, PSD care, deşi a obţinut cele mai multe voturi, face opoziţie, ce se revendică un apărător al valorilor social-democrate, al oamenilor vulnerabili din societatea românească, partid care deşi a fost supus unui adevărat linşaj mediatic în ultimii patru ani, totuşi a reuşit să fie primul în opţiunea populară. Guvernarea ne este dată de către PNL şi USR. PNL, pe baza unei rotaţii normale în orice democraţie revine în guvern după mai mulţi ani, având în societate un sprijin destul de masiv, iar USR este un partid născut din evoluţia în ultimii ani a societăţii româneşti. În acest moment, în jur de 15-20 de procente din populaţie nu se mai simte reprezentată de vechile partide, are ca model Occidentul şi valorile progresiste ale acestuia şi este normal să voteze cu un partid ce se vinde de profesionişti, în care se regăseşte. UDMR este partidul balama, pe bază etnică, ce face politica cea mai previzibilă, corectă pentru lidershipul său. Anul acesta a intrat în parlament şi AUR. Noi eram cam singura ţară cu pretenţie de democraţie occidentală ce încă nu aveam în parlament un partid cu tendinţe conservatoare extreme. AUR este expresia relativ naturală a societăţii faţă de agresivitatea în limbaj a USR-ului. Rămâne de văzut dacă va reuşi să se impună ca un partid conservator, creştin, chiar mai înspre zona de extremă, sau a fost doar un foc de paie şi va avea soarta de acum două legislaturi a PP-DD”.

R: De ce promovezi scriitori tineri?

V.P: Nu promovez scriitori tineri, aş spune mai degrabă că încerc să promovez scriitori mai puţin cunoscuţi. Fac asta şi îmi doresc să ajung un om ce a ajutat la descoperirea scriitorilor mai ,,discreţi”, deoarece în acest moment, atât în România, cât şi în restul lumii, cumva terenul este ocupat de către marile edituri şi scriitorii promovaţi de acestea. Pe lângă aceştia, mai sunt încă mulţi alţii la fel de buni, cu nişte cărţi sensibile, frumoase, ce merită citite.

Eminescu, actual şi în zilele noastre

R: Eminescu mai este actual? Asta vis a vis de atacurile unor Boia sau Patapievici

V.P: Eminescu este şi va fi actual. În funcţie de interpretare el poate fi atacat sau se încearcă ducerea lui într-o zonă mai periferică. A imaginat Miron Manega o piesă de teatru, în care i se pun lui Eminescu întrebări reale ale timpului nostru şi răspunsurile date din ceea ce el a publicat la vremea lui. Rămâi surprins de cât este de actual Eminescu zilelor noastre”.

R: Ce le recomanzi făgărăşenilor?

V.P: Este o recomandare cât se poate de simplă: să citească!

(Ștefan BOTORAN)