Începând de vineri, 26 februarie 2021, elevii din clasa a IX-a Real de la Liceul Teoretic ,,IC Dăguşanu’’ din Victoria fac ore on-line. Trei elevi din această clasă au fost confirmaţi pozitiv, doi dintre ei fiind  testaţi acasă, iar al treilea la cabinetul şcolar. ,,Începând de vineri, elevii din casa a IX-a Real au făcut  ore on-line. Profesorul a fost în sala de clasă, iar elevii acasă în faţa calculatoarelor. În această clasă sunt declaraţi trei elevi pozitivi, doi au fost declaraţi de DSP, iar al treilea elev,  în urma testului rapid făcut la cabinetul şcolar.  Conform procedurilor, ieri am împărţit elevilor acorduri pentru testarea rapidă a elevilor din toată clasa. Doar trei elevi au primit acordul de la părinţi şi s-au testat cu teste rapide la cabinetul şcolar. La ora 8.00 elevii însoţiţi de diriginta clasei au fost la cabinetul şcolar şi au fost testaţi cu teste rapide, iar  un elev a fost pozitiv. Elevul declarat pozitiv este asimptomatic, dar  va fi testat şi de DSP’’ a spus Mărioara Deszi, directoarea liceului. La cabinetul şcolar din incinta CT ,,Dr. Alexandru Bărbat’’  au fost programaţi şi testaţi 17 elevi şi  diriginta clasei. Este vorba despre elevii din clasa a VIII-a B . În acest caz toate testele  au fost negative, iar elevii merg fizic la şcoală. La începutul semestrului II, reprezentanţii DSP  au lăsat teste rapide la şcoli.  Liceul Teoretic ,,IC Drăguşanu’’ a primit atunci peste 200 de teste.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here