9 martie este ziua națională a Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944 – 1989, după ce Parlamentul a adoptat Legea nr. 247/2011, care prevede manifestări pentru aducerea aminte a celor care au pătimit înainte de 1989 doar pentru că aveau alt crez politic decât cel oficial. Acelaşi act normativ obligă autorităţile locale să organizeze manifestări dedicate acelora care au luptat împotriva regimului comunist, jertfindu-se pentru păstrarea demnităţii neamului românesc şi a credinţei creştine. Aşa cum demonstrează Asociația Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR), au existat aproximativ 2.000.000 de români, victime ale regimului communist, care au trecut prin ceea ce s-a numit gulagul românesc, încarcerați în lagăre şi închisori și deportați. Nicolae Steinhardt, încarcerat în cele mai grele închisori, ulterior Monahul Nicolae de la Rohia, i-a declarat adevărați „sfinți ai închisorilor”, pentru comportamentul lor ireproșabil și trăirea lor duhovnicească extraordinară în timpul detenţiei inumane şi nemiloase. Îi putem aminti pe Valeriu Gafencu, Mircea Vulcănescu, părintele Ilie Lăcătușu, părintele Gheorghe Calciu, Părintele Gherasim Iscu, Dumitru Bordeianu, Costache Oprișan, Traian Trifan, Radu Gyr, Virgil Maxim, Gheorghe Jimboiu și mulți alții.
Precum mucenicii in Sevastia
Ca în fiecare an, fostii deţinuţi politici din închisorile comuniste şi urmaşii lor se reunesc pe data de 9 martie pentru a-i comemora pe cei care nu mai sunt. În calendarul ortodox în această zi sunt pomeniţi cei 40 de sfinţi mucenici, care nu s-au lepadat de credinţa lor în faţa morţii. Erau soldaţi creştini, care au fost puşi la cele mai mari cazne, dar ei s-au menţinut fermi în credinţa lor în faţa lui Agricolas. Au fost trimişi din nou în temniţă unde li s-a arătat Hristos care le-a zis: ,,Cel ce crede în Mine, deşi va muri, tot viu va fi. Îndrăzniţi şi nu vă temeţi. Răbdaţi şi pătimiţi, ca să căpătaţi cununa“. Lui . Ii-au scos apoi din temniţă şi i-au dus la un iezer care, fiind iarnă, avea apele sale aproape îngheţate. Acolo, au poruncit să fie dezbrăcaţi şi puşi în mijlocul iezerului. Iar de jur împrejur au fost străji. Noaptea apa iezerului a început a îngheţa, prinzînd la mijloc trupurile celor patruzeci de mucenici. Iar ei stăteau şi se rugau lui Dumnezeu. Atunci lumina cea dumnezeiască s-a pogorît spre cei din iezer, şi paznicul a văzut patruzeci de cununi luminoase lăsîndu-se pe capul celor din iezer. Paznicul a simţit chemarea lui Dumnezeu şi, aruncîndu-se în apă, a strigat cu credinţă: Și eu sînt creştin. Doamne, numără-mă în ceata acestora. Cînd au aflat cei doi voievozi, s-au umplut de mînie şi au poruncit să fie scoşi din apă şi duşi la cazna sfărîmării gleznelor cu ciocanele. Pe urmă, au fost ridicaţi de acolo şi duşi să fie arşi. Agricolas a dat ordin ca rămăşiţele lor să fie aruncate în rîu. Episcopul a mers noaptea la malul rîului şi atunci oasele sfinţilor s-au luminat în apă ca stelele. Și aşa le-au adunat pe toate, îngropîndu-le cu cinste, la loc cuvenit.
9 Martie 2020
,,Este o zi de pomenire a celor care au pătimit în timpul regimului comunist, apărând credinţa şi demnitatea poporului român. Este parastasul şi pomenirea foştilor deţinuţi politici din Ţara Făgăraşului căzuţi în munţi, în anchetele din beciurile securităţii, în lagărele de muncă din minele de plumb de la Cavnic şi Baia Sprie, precum şi în Gherla, Aiud, Făgăraş, Sighet şi Piteşti, unde morţii erau îngropaţi în gropi comune numai de ei ştiute. Acest parastas este o comemorare a celor care nu mai sunt printre noi şi totodată un îndemn la neuitare a jertfelor înaintaşilor noştri” a spus fostul deţinut politic Ioan Bucelea, secretarul filialei AFDPR Făgăraş.
9 Martie 2019
,,Canonizaţi sfinţii închisorilor” a fost îndemnul Frăţiei Ortodoxe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, care a participat la comemorarea foştilor deţinuţi politici organizată la Făgăraş sâmbătă, 9 martie 2019, în faţa Monumentului edificat în memoria ororilor regimului comunist de la intrarea în Cetatea medievală. Slujba de pomenire a fost înălţătoare, unind parcă pe cei ce sunt cu cei care au plecat spre veşnicie, aşa cum spun versurile troparului ,,Veşnica pomenire”.
,,Noi cei de la Episcopia Romanului şi Bacăului împreună cu Frăţia Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă, am trecut Carpaţii cu bucurie şi am ajuns astăzi aici, în inima României. Am venit cu bucuria să discutăm şi să vă grăim cum trăim acest eveniment pentru că atunci când spunem Făgăraş spunem trăinicie, spunem credinţă, spunem istorie. Vin cu nădejde pe aceste meleaguri. Când văd aici Armata, Biserica, Şcoala, privesc cu nădejde spre cei care au luptat pentru neamul nostru. Biserica şi Armata au reprezentat braţele Crucii poporului nostru. Să dea Dumnezeu să stingem în noi timorarea, neştiinţa, uitarea acestui act de mare credinţă şi jertfă pentru neamul nostru. Din nou suntem la o răscruce, există o tendinţă ca dintotdeauna să îndepărtăm tot ce este authentic, frumos şi adevărat. Dar trebuie să rămânem în duhul strămoşilor noştri. Noi avem tineri ferumoşi, nu aşa cum ne spun alţii că suntem 25% handicapaţi, 48% analfabeţi. Nu ne mai luăm după statisticile nimănui, cunoaştem tendinţele acestea de a ne denigra, şi atunci cine poate să simtă mai bine ca noi drapelul nostru tricolor, imnul pe care l-am cântat, rugăciunea pe care am rostit-o împreună! Cine poate să conteste ceea ce simţim în sufletele noastre şi nădăjduim în mintea noastră! De aceea aş vrea ca toate acestea să ne unească, să fim mai neînfricaţi, cu mai mulţi vlădici, mai mulţi generali, ofiţeri de armată şi personalităţi, astfel putem fi uniţi toţi şi conştienţi că numai în această unitate biruim. Ne mândrim că suntem români şi creştini, ne bucurăm că putem trăi aici, iar forţa care ne uneşte este crezul nostru într-o Românie creştină şi autentică de acum şi până în veacul lăsat de Dumnezeu. Cei care sunt sub cruce şi cad sub cruce nu-s de plâns, cei care nu au Cruce sunt de plâns. Cum a zis Hristos: Nu mă plângeţi pe Mine! Noi ne mândrim şi avem identitate în Crucea aceasta. Suntem nişte voluntari pe Calea Crucii şi avem ce-i mai sfânt, românesc şi creştin” a spus preotul Amfilotie Brânză de la Mănăstirea ,,Adormirea Maicii Domnului” -Diaconeşti din judeţul Bacău
Martirii ţării
România sub regimul comunist a dat numeroşi martiri ai credinţei care au îndurat cu bărbăţie torturile făcîndu-se icoane vii ale creştinătăţii româneşti. Sacrificiul lor este demn de perioada persecuţiilor din timpul Bisericii Primare. Comuniştii români, unelte fidele ale Moscovei, nu au fost cu nimic mai toleranţi decît împăraţii păgîni. Au fost încarceraţi, persecutaţi şi torturaţi în închisori şi în lagăre de muncă unde exista un regim dur de înfometare, bătaie şi muncă grea. Suferinţele lor sînt înscrise în zidurile închisorilor de la Aiud, Piteşti, Târgu Ocna, Canal, Periprava, Sighet, Gherla, Bistriţa, Târşor, Văcăreşti.
Valeriu Gafencu, Sfîntul închisorilor
Una dintre cele mai luminoase figuri ce se desprind din epoca catacombelor comuniste este cea a lui Valeriu Gafencu poreclit ,,Sfîntul închisorilor“. Valeriu Gafencu a fost arestat prima dată în anul 1942 pe cînd era student al Facultăţii de Drept din Iaşi. După ce comuniştii preiau puterea el rămîne în închisoarea de la Piteşti. În anul 1949 este dus la Văcăreşti iar apoi la penitenciarul spital Tîrgu Ocna. După ani grei de temniţă suferea de caverne la plămîni, scuipa sînge şi simţea dureri reumatice în tot corpul. Din cauza proastei circulaţii a sîngelui şi a lunilor petrecute pe pat i-au apărut pe corp răni deschise care nu se puteau vindeca. Era bandajat deseori de colegii de suferinţă. ,,Nu sînt judecătorul altora, ci sînt mărturisitorul lui Dumnezeu“ le spunea anchetatorilor care-l torturau. ,,Nu vrem să facem din voi eroi. Vom face din voi delatori, iar din nevestele şi surorile voastre prostituate!“ îi spuneau anchetatorii lui Valeriu Gafencu. Preotul şi-a povestit suferinţele unui coleg de suferinţă, Ioan Ianolide, care a scris apoi povestea martirului. ,,Într-o noapte pe cînd se afla în rugăciune sufletul lui a părăsit trupul. L-a bătut gîndul să facă în acest fel o călătorie la ai săi, dar s-a răzgîndit de teamă să nu-l ispitească diavolul prin acest gest al său. Smerenia a făcut din el un adevărat sfînt. După moartea sa trupul a zăcut în curtea închisorii în zăpadă fiind îngropat noaptea pe ascuns. Ultima dorinţă a fost să i se pună o cruciuliţă în gură. Devenise un simbol şi un exemplu de viaţă, nu prin intenţie, ci prin trăire. Purtător fiind de Hristos, era smerit, evlavios, lucid, mereu mulţumit, întotdeauna slăvind pe Domnul său. În Valeriu se simţea unirea vieţii cu veşnicia, unirea minţii cu inima, unirea trupului cu sufletul, unirea lui Dumnezeu cu omul, unirea omului cu natura, unirea tuturor oamenilor în Hristos, pacea, armonia şi unitatea lumii“ a titrat Ianolide. În ultima parte a vieţii, Gafencu a compus cîteva poezii autobiografice şi testamentare. Au fost memorate întrucît în celulă nu avea hîrtie şi creion apoi au fost învăţate de prieteni şi transmise mai departe. ,,Aici, în Tîrgu-Ocna, am scris şaisprezece poezii ca un testament, ca o reală mărturisire pentru cei ce vor veni şi rog să nu fie interpretată ca o figură poetică, căci ea este duh arzător şi viu“. ,,…Cînd ochii mi-i închid şi cad în mine; puteri să urc Golgota pînă sus; o voce, un ecou din adîncime; îmi spune blînd: Viaţa e Iisus!; Mărgăritarul preţios e-n tine“ sau ,,Vă cheamă Domnul Slavei la lumină; Vă cheamă mucenicii-n veşnicii; Fortificaţi Biserica Creştină; Cu pietre vii, zidite-n temelii!“
Gheorghe Jimboiu
Gheorghe Jimboiu este originar din Oltenia, comuna Vela, judeţul Gorj. A intrat pentru prima dată în închisoare în anul 1941, iar apoi în anul 1949 pe cînd era student la Academia Comercială din Braşov a fost încarcerat din nou pentru faptul că a organizat o acţiune anti-bolşevică a studenţilor. A primit 15 ani de detenţie. Ca urmare a torturilor din primul an de arestare el s-a îmbolnăvit de T.B.C. pulmonar. A fost dus la penitenciarul spital Tîrgu Ocna unde ia contact cu grupul lui Valeriu Gafencu. A trecut prin închisotile din Tîrgu Ocna, Gherla şi Aiud. A murit după 15 ani de detenţie cînd mai avea cîteva zile pînă la eliberare, în 1964. Dumitru Bordeianu, un coleg de suferinţă, spune despre el: ,,Acest martir, cu fizicul lui de sfînt bizantin, a fost pentru mine modelul de neegalat a ceea ce trebuie să fie şi să facă omul pentru mîntuirea lui şi a neamului care l-a conceput…Din clipa în care l-am cunoscut pe Jimboiu trăiesc cu impresia că am stat de vorbă cu îngerii…“
Părintele Gherasim Iscu
Gherasim Iscu a fost stareţul mănăstirii Tismana, motiv pentru care a fost arestat de comunişti. A fost mai întîi inchis la Canal unde a fost repartizat în brigada special făcută pentru exterminarea preoţilor. Acolo a lucrat din greu 16 ore pe zi şi a fost turnat pentru că administra Sfintele Taine. S-a îmbolnăvit şi a ajuns aproape muribund la Tîrgu Ocna. Ioan Ianolide a fost martor ocular al morţii lui. Le spunea celor lîngă care a suferit că va muri în noaptea de Crăciun. ,,..Duhurile întunericului stăpînesc acum pe oameni, dar nu vă temeţi, Hristos este aproape, cercetează lumea; iar lumea are nevoie de multă suferinţă…Duşmanii cred că am fost învinşi, dar ei neagă lucrarea lui Dumnezeu în istorie şi nu cunosc căile Lui…Sînt fericit că am ajuns în ceasul acesta…“ Ioan Ianolide va nota despre el: ,,Arhimandritul Gherasim a fost un stîlp al rezistenţei sufleteşti în temniţă. La Canalul morţii Dunăre-Marea Neagră a fost repartizat în brigada specială pentru preoţi. Batjocoriţi, chinuiţi, torturaţi, preoţii-între care şi părintele Gherasim-au răbdat cu cinste calvarul. Mai tîrziu părintele s-a îmbolnăvit de T.B.C. şi a fost adus la Tîrgu Ocna, unde a murit ca un înger în trup“.
Vasile Ungureanu
Era cîntăreţ de biserică din Tîrgu Neamţ şi a fost arestat împreună cu preotul paroh al bisericii Tălpălari din Iaşi. În momentul arestării care a survenit în anul 1948 avea 46 de ani şi era student la Conservatorul din Iaşi. Dumitru Bordeianu relatează despre el: ,,Crescut în duhul ortodoxiei mănăstirilor din regiunea Neamţului, de unde era de baştină, era profund creştin, cu o trăire ce putea fi luată ca model…La camera 3 subsol. Pentru căldura sufletească cu care înconjura pe fiecare tînăr, m-am legat şi eu mult de badea Vasile, văzînd în el exemplul şi trăirea sfinţilor Părinţi răsăriteni“.
Părintele Ioan Negruţiu
A fost absolvent al Seminarului teologic din Galaţi şi profesor de teologie. A ales celibatul preoţesc. Refuză propunerea de a deveni om de încredere al partidului şi riscă o condamnare de 10 ani muncă silnică la Canal. Aici se distinge printr-o viaţă exemplară convingînd un creştin evenghelist să se întoarcă la ortodoxie. A fost eliberat în anul 1957. În noaptea dinaintea eliberării a avut un vis minunat: urca pe Golgota şi l-a văzut pe Iisus Hristos răstignit singur pe Cruce spunîndu-i: ,,Ioane, acum înţelesul nu mai e ca în Vinerea Răstignirii. Suie-te pe care vrei! Pe Cruce să fii, lîngă Mine!“ A fost dus într-o colonie de deportaţi în lunca Călmăţuiului ajutîndu-i pe aceştia să ridice o biserică. Golgota nu se sfîrşeşte aici pentru el. Este întîlnit de părintele Marcu de la Sihăstria în spitalul unei închisori. Acesta îl găseşte hrănind un bolnav.
Părintele Marcu Dumitrescu
A rezistat cu succes la torturile din închisorile comuniste, fapt ce i-a adus denumirea de ,,fachirul“ A fost printre cei care nu au cedat reeducării finale de la Aiud. Ioan Ianolide îşi aminteşte despre el: ,,În munţi citise Scriptura de mai multe ori şi, avînd o memorie fabuloasă, oriunde s-ar fi aflat, orice ar fi făcut şi adesea a fost văzut cu chipul scăldat în lacrimi. Atunci era mai frumos ca oricînd. Profilul îi părea săpat în marmură. Văzîndu-l, un pictor, cuprins de emoţie a spus: ,,Omul acesta e luminos la chip, străluceşte, are o expresie care mă uimeşte. Dacă voi trăi, mă voi strădui toată viaţa să prind într-un portret ceea ce văd în el“. După eliberare a mers într-o mănăstire şi a început viaţa monahală apoi a ajuns la Mănăstirea Sihăstria unde l-a cunoscut pe părintele Cleopa. Datorită trăirii duhovniceşti din temniţe şi patimilor pe care le-a îndurat a primit de la Dumnezeu darul vederii în duh.
Părintele Ilie Lăcătuşu
Ilie Lăcătuşu a fost întemniţat între anii 1952-1954 şi între anii 1959-1964. Părintele Iustin Pîrvu îşi aminteşte despre el: ,,Pe părintele Ilie Lăcătuşu l-am cunoscut la Periprava. Era o mulţime de preoţi printre care şi părintele, pe care l-am simţit foarte apropiat şi cald. Din mulţimea de preoţi cîţi eram noi acolo, acesta era mai mult decît călugăr. Cam toată colonia mergea în orice împrejurare să-i ceară sfat“ În anul 1998, la dezgroparea după 15 ani de la moarte, trupul său a fost descoperit întreg şi neputrezit, cu mireasmă de flori. Credincioşii merg la mormîntul lui pentru a i se închina.
Ioan Ianolide
A făcut parte din grupul mistic al lui Valeriu Gafencu fiind el însuşi un mare trăitor al credinţei ortodoxe îndrumînd deţinuţii care veneau deseori să-i ceară sfatul. A ieşit din închisoare în anul 1964 bolnav de tuberculoză încercînd să se integreze în ,,noua societate“ dar a fost refuzat şi neînţeles. Între anii 1981-1984 scrie cîteva sute de pagini de memorii fiind permanent urmărit, hărţuit şi ameninţat cu moartea de Securitate. În anul 1986 s-a stins din viaţă. Manuscrisul său a ajuns la Mănăstirea Diaconeşti şi a văzut lumina tiparului în anul 2007. Memoriile lui se intitulează succint: ,,Întoarcerea la Hristos-mărturii din temniţele comuniste“. La sfîrşitul memoriilor sale el scrie: Mărturisirea mea este strict creştină. Sînt lucruri greu de înţeles şi mai greu de împlinit. Rog pe toţi oamenii să ia aminte la chemarea vremii. Cine crede trebuie să trăiască creştineşte. Cine vrea veşnicia trebuie să înceapă acum. Dumnezeu este realitatea care doare şi umple de nădejde omul secolului XX. Nu putem trăi fără Dumnezeu, nu putem fi stăpîni pe pămînt fără Dumnezeu-fără Dumnezeu riscăm a nu mai fi. Facem această mărturisire nu ca o speculaţie intelectuală, nici ca o constatare ştiinţifică, ci ca rezultat al experienţei noastre de o viaţă, în chinuri şi torturi, întru Hristos. Şi concluzia finală şi concisă a acestei experienţe este: totul în Hristos!“
Părintele Iustin Pârvu
S-a născut la data de 10 februarie 1919 în localitatea Petru Vodă din Judeţul Neamţ. În anul 1936 intră frate la Mănăstirea Durău iar în 1939 se înscrie la Seminarul teologic de la Mănăstirea Cernica. Între 1942-1944 merge ca preot misionar pe frontul de est pînă la Odessa. În anul 1948 este arestat şi condamnat la 12 ani închisoare iar în anul 1964 mai este condamnat la încă 4 ani de temniţă pentru că nu s-a lepădat de credinţă. În anul 1964 este eliberat şi devine muncitor forestier. Între anii 1966-1975 este preot monah la Mănăstirea Secu; 1975-1990-vieţuieşte la Mănăstirea Bistriţa iar între 1990-1991 este preot şi duhovnic la Mănăstirea Secu. În anul 1991 întemeiază Mănăstirea de la Petru Vodă, Neamţ al cărui stareţ şi duhovnic este. În anul 2000 ridică o casă pentru copii şi un azil pentru bătrîni în apropierea mănăstirii. ,,Cînd am intrat în celula Aiudului, în dreptul acelei ferestre se zărea o nuieluşă groasă cam cît degetul, ca o plantă. Cînd am ieşit, nuieluşa devenise copac, ocupînd tot geamul, încît nu puteam auzi dimineaţa marşurile ostaşilor. Puşcăria te sileşte să înveţi asceza, postul, rugăciunea, comuniunea şi dragostea cu cel de alături“ spunea părintele Iustin despre anii de detenţie. În ceea ce-i priveşte pe torţionari, părintele Iustin Pârvu spunea: ,,Prin torţionari nu mai vorbea Dumnezeu, prin ei vorbea şi înfăptuia direct diavolul. Şeful lor, al torţionarilor, din închisoarea de la Aiud, de exemplu, îi întreba dimineaţa, pe fiecare: ,,Bă, cîţi ai făcut astă noapte? Cîte căpăţîni ai spart?; Păi cinci-şase…Puţin, bă! Puţin…! Vă puteţi imagina? Cu aceşti oameni cum să mai stai de vorbă omeneşte? Consider că aceşti oameni erau şi sînt satanizaţi, nu mai erau ei, prin ei vorbeau iadul şi mesagerii lui. Păreau creaţi special ca să ucidă, să tortureze, să umilească. Îşi depăşeau limitele torturii pentru care erau puşi acolo. Ajunseseră la aşa nivel de sadism, încît nu-i mai satisfăcea decît suferinţa pe care o provocau celorlalţi“. (Lucia BAKI)
