Uniunea Salvaţi România, deşi cel mai tânăr partid politic din România, a avut o ascensiune interesantă şi a devenit cea de a treia forţă politică a ţării. Făgărăşeanul Dan Nicuşor, produs al performanţei învăţământului din anii 80, este membru fondator al partidului şi unul dintre cei mai cunoscuţi activişti în plan social şi civic. USR este al doilea partid tânăr cu reprezentare importantă în Parlamentul ţării. Înfiinţat în două etape: 1 iulie 2015 şi 21 august 2016, ideologia oficială a partidului este anticorupţia, europenismul, progresismul şi liberalismul. Poziţia politică se vrea a fi de centru-dreapta, deşi îmbracă pe alocuri subtile forme neo-marxiste. ,,USR este dominată de adepţii stângii progresiste dar are şi o aripă mai tradiţională. Asta determină şi dificultatea de a avea o linie coerentă de evoluţie” spune profesorul universitar şi analistul politic Şerban Filip Cioculescu. Deşi sloganul politic, este ,,Fără hoţie ajungem departe” partidul nu duce lipsă de controverse în rândul activiştilor săi importanţi. USR este afiliat din punct de vedere european la Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa şi grupul europarlamentar ,,Renew Europe”.

Copil al USB

USR s-a născut din proiectul politic al partidului Uniunea Salvaţi Bucureştiul, înfiinţat pe data de 1 iulie 2015, când, la conferinţa de lansare a USB, Nicuşor Dan a declarat: ,,Ne adresăm unei întregi categorii de oameni care este dezamăgită de felul în care s-a făcut politică până acum şi, în special, în Bucureşti, ne adresăm acelor nuclee de cetăţeni care au început să lupte pentru drepturile lor. Vom continua lupta cu administraţia publică din Bucureşti. Vom spune de fiecare dată cheltuiala aberantă a banului public, de ilegalitate, de confortul locuirii sau de lipsa lui. Totodată vom veni cu viziunea şi proiectul nostru pentru Bucureşti. Nu suntem delimitaţi ideologic. Ce vrem să facem este foarte simplu, sunt nişte probleme, vrem să le rezolvăm”. În urma alegerilor locale din anul 2016, USB obţine 25% în capitală şi se clasează pe locul al doilea, iar la data de 21 august 2016, USB fuzionează cu Uniunea Salvaţi România. Nicuşor Dan este ales preşedintele partidului iar Cristian Ghica, Clotilde Armand, Dumitru Dobrev, Roxana Wring şi Erwin Albu vicepreşedinţi în cadrul congresului de fuziune. Fuziunea rămâne definitivă prin decizia Curţii de Apel Bucureşti din 29 decembrie 2016, în ciuda numeroaselor contestaţii depuse de PSD. În urma congresului din data de 28 octombrie 2017, care a avut loc la Poiana Braşov, sibianul Dan Barna este ales în funcţia de preşedinte, reconfirmat la al cincilea congres care se va desfăşura la Timişoara între 14-15 septembrie 2019. Transparenţă, industrie, agricultură, educaţie, cultură, sănătate, infrastructură, protecţia mediului, industrializare cu mijloace moderne, sprijin pentru micii fermieri, reforma învăţământului, construirea de autostrăzi şi agricultură în colaborare cu partenerii europeni, stoparea defrişărilor, cooperare strânsă cu U.E. şi NATO erau puncte forte în aplicarea programului politic al USR. În 2016 USR i-a oferit sprijinul politic premierului Dacian Cioloş. Jurnalistul şi activistul Mihai Goţiu, scriitorul Dan Lungu împreună cu foştii miniştri ai cabinetului Cioloş, Vlad Alexandrescu şi Cristian Ghinea, au devenit membri marcanţi ai partidului. Dan Barna caracteriza partidul drept ,,în general de centru dreapta”, cu politici economice spre centru-dreapta şi centru în ceea ce priveşte politicile sociale. Putem observa însă un întreg cosmopolitism politic al membrilor acestui partid: neoliberali, ecologişti, liberali de stânga, social-democraţi, creştin-democraţi, activişti pentru drepturile minorităţilor şi foarte numeroşi susţinători ai diferitelor ONG-uri. USR a susţinut permanent lupta anticorupţie şi activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie atacând modificările aduse de coaliţia PSD-ALDE, solicitând respingerea în regim de urgenţă a OUG 13 care a declanşat ample manifestaţii de stradă înăbuşite brutal de forţele de ordine. Foarte mulţi membri ai USR s-au aflat în rândul manifestaţilor. În martie 2018, USR iniţiază campania cu sloganul ,,Fără penali în funcţii publice”, propunând ca aliniatul 37 din Constituţie ce reglementează dreptul de a fi ales să fie completat cu: ,,Nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de Preşedinte al României cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse private de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării”. Cu toate acestea unii dintre ,,justiţiarii” USR nu sunt tocmai curaţi iar ţara este condusă de un preşedinte deloc imaculat. USR a sprijinit încă de la început Partidul Acţiune şi Solidaritate din Republica Moldova condus de Maia Sandu, susţinând parcursul european al acestuia. USR l-a susţinut pe Andrei Năstase care a candidat la funcţia de primar al Chişinăului la alegerile din iunie 2018. În momentul în care judecătoarea Rodica Berdilo a invalidat mandatul, Dan Barna declara: ,,Invalidarea votului pentru învestirea lui Andrei Năstase la primăria Chişinăului arată ce se poate întâmpla atunci când corupţia este regula unui stat. Decizia judecătoriei Chişinău demonstrează că interesele oligarhilor nu ţin cont de procesele democratice şi pot fura votul cetăţenilor. Ce se întâmplă în aceste momente la Chişinău arată cât de aprigă este lupta pentru democraţie şi justiţie corectă atât în România, cât şi în Republica Moldova”. USR a intrat în conflict cu ortodocşii tradiţionalişti poziţionându-se împotriva referendumului iniţiat de ,,Coaliţia pentru Familie” îndemnând populaţia să boicoteze consultarea prin Vlad Alexandrescu, vicepreşedintele formaţiunii. USR îşi susţine ,,parteneriatul civil” în iunie 2017. În anul 2017, cu ocazia IDAHOT, deputatul USR Silviu Dehelean a participat la un forum găzduit de mozaiQ, organizaţie ce se adresează persoanelor LGBT privind parteneriatul civil. În anul 2017, deputatul Adrian Dohotaru, se alătură marşului LGBT în cadrul Cluj Pride. Partidul nu duce însă lipsă nici de conservatori iar însuşi Dan Barna declara: ,,căsătoria gay nu este un subiect pe agenda publică”, completând: ,,pentru moment aceasta nu este o prioritate”. Totuşi, în mai 2019 Barna se opune aprobării iniţiativei de revizuire a Constituţiei, numind-o ,,recensământ pentru dezbinare” iar în 2019 afirma că va susţine căsătoria între persoane de acelaşi sex.

Cazul Roşia Montană

Tot din proiectul USR face parte şi susţinerea includerii sitului Roşia Montană în patrimoniul mondial UNESCO. În cadrul celei de a 42-a sesiuni a Comitetului pentru Patrimoniul Mondial UNESCO, desfăşurată în Bahrain, secretarul de stat în Ministerul Culturii Ștefan Răzvan Rab a cerut în numele României amânarea includerii peisajului cultural minier de la Roşia Montană pe lista Patrimoniului Mondial până la soluţionarea litigiului judiciar cu compania Gabriel Resources, lucru unic în istoria UNESCO. Vlad Alexandrescu, senator în cadrul USR, scria pe data de 2 iulie 2018, într-o postare pe reţelele de socializare:  ,,este cel mai ruşinos moment al României de când este membră a UNESCO. Toate celelalte state ale lumii duc o negociere acerbă în aceste zile astfel încât monumentele lor să fie incluse în lista UNESCO, iar fiecare reuşită este întâmpinată cu aplauze şi urale. În opoziţie cu lumea civilizată se află România. Singurul stat care a militat pentru ca monumentul său să NU intre în această listă. Un stat acaparat de o gaşcă de ticăloşi care nu dau doi bani pe importanţa patrimoniului. Tot ce vor e să ne lase naibii în pace UNESCO cu ideile lor, să facem un crater peste Roşia Montană ca să îşi poate umple ei buzunarele. Normal că şi restul statelor ştiu acest lucru, nu toţi sunt la fel de ,,profesionişti” precum guvernul nostru. Și aşa vom fi cunoscuţi de acum înainte, cei care îşi vând patrimoniul pentru bunăstarea politicienilor lor. Ceea ce aţi săvârşit voi aici, membri şi reprezentanţi ai guvernului, se numeşte trădare. Aţi acţionat astfel încât patrimoniul nostru să fie redus la un crater în viitorul apropiat. Iar asta nu va rămâne fără consecinţe, vă promit!” A fost un discurs care a atras mult electoral politic şi a sporit simpatia pentru USR, mai ales în rândul tinerilor.

 

Relaţia cu Biserica

Aici ne aflăm pe un teren sinuos, pentru că în cadrul USR activează atât progresişti, cât şi tradiţionalişti. În cadrul unui interviu luat de ,,Turnul Sfatului” lui Dan Barna (22 octombrie 2018), acesta specifica, la întrebarea: ,,dvs personal sunteţi creştin? Când aţi mers ultima dată la biserică?”. Barna a răspuns: ,,Ultima oară am fost la o nuntă sau la un botez, adică la tradiţiile acestea frecvente ale spiritului creştin, să-i spunem aşa, ale familiei din România. Sunt ortodox, fără doar şi poate. Nu sunt practicant, în sensul de a merge în fiecare duminică la biserică. Dar am o relaţie directă şi personală cu Dumnezeu, nu este nicio problemă din punctul acesta de vedere, dar am fost din primul moment foarte explicit în argumentul că România nu avea nevoie de această modificare a Constituţiei, pentru că chestiunea privind căsătoriile între persoanele de acelaşi sex nu este de actualitate pentru societatea din România. Familia e foarte clar reglementată, Codul civil menţionează că în România în prezent căsătoriile pot fi doar între bărbat şi femeie, deci legislaţia nu punea nici un fel de problemă. Iar acest orgoliu pe care ne-am gândit noi, sau Coaliţia pentru Familie s-a gândit că e îndreptăţită să-l aibă, de a ,,reglementa” o ,,problemă” pe care ne-o imaginăm că ar avea-o generaţiile următoare, este nejustificat. Noi avem în continuare probleme legate de lipsa autostrăzii peste Carpaţi la 100 de ani de Românie, avem probleme legate de spitale murdare în care oamenii intră cu gripă şi ies cu infecţii nosocomiale, avem o problemă de manuale din care copiii învaţă greşit sau stâlcit limba română. Acestea sunt problemele reale de care le pasă cetăţenilor”. Mircea Canţăr, îşi exprima opinia despre USR-Plus, în editorialul ,,USR-Plus: O ambiguitate care trebuie clarificată” în ,,Cuvântul Libertăţii”: ,,Aleşii USR-Plus, la depunerea jurământului, premergător intrării în mandat, au refuzat, în multe locuri din ţară, să pună mâna pe Biblie, preferând să jure doar pe Constituţie. Probabil şi pentru faptul că Biblia e o carte însufleţită. Senatorul Dan Barna a justificat gestul la o manieră puerilă: ,,Este dreptul fiecăruia să jure cum crede de cuviinţă”. Ne-am lămurit. Nu era vorba, aşadar, de gesturi rătăcite, ignare, ci de o circumscriere la filosofia neo-marxistă a acestei alianţe politice, trădată, dacă mai era cazul, de la referendumul pentru redefinirea familiei, de acum mai bine de doi ani. Nu e nimic lăudabil, dar nici blamabil, într-o astfel de poziţionare, numai că aceasta se pliază, deloc surprinzător, pe atacurile recente, tot mai insalubre ale unor publicişti apropiaţi la adresa Bisericii Ortodoxe Române. În absenţa exprimării unui punct de vedere programatic, clar, coerent, tranşant, asumat, privind ataşamentul sau non-ataşamentul la BOR, USR-Plus întreţine viclean o ambiguitate deplorabilă. Confuzia în discursul nostru public a devenit aproape o metodă. Dan Barna şi Dacian Cioloş, doresc voturi, de bună seamă, la alegerile parlamentare, pentru formaţiunea lor şi de la România profundă cea împotriva căreia luptă neo-marxiştii (multiculturaliştii, eurosocialiştii, etc.) e mai ales România ţăranilor, preoţilor, meseriaşilor de toate felurile şi oamenilor de caracter. România profundă e aşadar România sacrificată. E România ţintă. Victimele nu s-au schimbat. Doar plutonul de execuţie se primeneşte mereu. Duşmanii ortodoxiei vor să facă din această problemă intimă, să ne zidim apocaliptic în afara istoriei, pe care o abandonăm diavolului, ne lepădăm de fapte, rămânem doar cu credinţa şi cu ,,biserica interioară”. Un fel de purgatoriu, de debara, în care stăm şi aşteptăm să ne curăţăm de păcate luptând selectiv. Dar atâta timp cât doar Dumnezeu ştie cine e mântuit şi cine nu, datoria noastră este să căutăm un ,,loc bun” de mănăstire sufletească. Proiectul teologic politic al lumii actuale urmăreşte să absoarbă totul în imanent şi să creeze un Dumnezeu după chipul şi asemănarea omului fără Dumnezeu. În fine. Și totuşi Dan Barna şi Dacian Cioloş se doresc seducători în campania electorală promiţând că pun bazele unei ,,Românii fără hoţie”. Sloganul nu e nou, iar reciclat are miros rânced. Nu-şi clarifică însă dosarele care-i privesc. Sau nu poate fi vorba de aşa ceva? Ale lor nu se pun, de bună seamă. Ce s-a întâmplat la Sectorul 1 din Capitală, şi prin intermediul televiziunilor a văzut o ţară întreagă , s-a chemat probabil deplină transparenţă şi corectitudine impecabilă. S-a furat cu sacii, nu cu TIR-ul! Dacă l-ar fi citat pe I.D. Sârbu (,,Jurnalul unui jurnalist fără jurnal”) ar fi reţinut vorba de duh a scriitorului: ,,Curva-i curvă până moare/Și marxistul până-l doare”. Dan Nicuşor a demisionat de la conducerea Uniunii invocând că a luat această hotărâre după ce colegii săi au vrut să se poziţioneze în privinţa definirii familiei în Constituţia României. ,,Nu e nimic dramatic, e o construcţie cu mulţi oameni. În construcţia aceasta e o majoritate care vrea să meargă într-o direcţie. Eu nu cred că e bună, dar e dreptul lor să o facă. Sunt convins că se vor ţine de cuvânt şi ce am promis în campanie va fi realizat. USR a fost votat şi de oameni care sprijină referendumul (privind familia tradiţională) şi de oameni care nu-l sprijină. Convingerea mea fermă este că USR trebuie să se adreseze şi unora, şi altora. În zecile de întâlniri avute cu oameni pe care am încercat să-i conving să ni se alăture, le-am promis că în partid este loc pentru toată lumea, şi pentru progresişti, şi pentru conservatori, şi că nu va exista o decizie în contradicţie cu sentimentele lor identitare. Decizia Biroului Naţional vine să spună că unii dintre colegi sunt colegi de mâna a doua. Am făcut o promisiune pe care nu am putut să o ţin. Lucrul cel mai rău care se poate întâmpla e ca dezbaterea să nu fie pe cine se fură, ci pe cine apără tradiţiile şi o să ajungem ca peste 20 de ani oamenii să fure în continuare spunând că apără tradiţiile. Dacă partidul îşi schimbă politica pe această chestiune sunt gata să mă întorc” spunea Dan Nicuşor. În vârstă de 51 de ani, actualul primar al Bucureştiului s-a născut la data de 20 decembrie 1969, reprezentând o mândrie pentru făgărăşeni în general şi pentru Colegiul Naţional ,,Radu Negru” în special al cărui elev eminent a fost. El a candidat la funcţia de primar al Bucureştiului având susţinerea Alianţei USR-Plus şi a PNL. Dan Nicuşor a obţinut medalia de aur la Olimpiada internaţională de matematică în anii 1987-1988. La vârsta de 18 ani se mută la Bucureşti pentru a studia matematica la Universitatea din Bucureşti. În anul 1992 îşi completează studiile în Franţa la ,,Ecole Normale Superieure”, cursuri de master la Universitatea Paris XI, cu teza de doctorat prezentată în cadrul Universităţii Paris-XIII. În anul 1998 se întoarce la Bucureşti susţinând că nu s-a putut adapta la cultura franceză, cu ţinta directă de a ajuta schimbarea ţării sale în bine. Este unul dintre fondatorii Școlii Normale Superioare Bucureşti. Se poate observa, în cadrul USR, o aripă care este mai degrabă anti-clericalistă decât anti-creştină şi trebuie să fim foarte atenţi la aceste nuanţe. Datul cu părerea şi zgomotele aşa-zişilor ,,gladiatori” ai ,,Ortodoxiei” nu ne ajută prea mult în acest sens. Putem spune că USR este o formaţiune complexă, din rândul căreia nu lipsesc derapajele, aberaţiile şi un soi de fanatism al aripii tinere în ceea ce priveşte antipatia faţă de Biserică ca instituţie şi ,,pensionari” pe care îi cataloghează drept cei care au menţinut comunismul în România prin alegerea masivă a lui Ion Iliescu, uitând însă că printre aceşti pensionari se numără numeroşi intelectuali care au suferit atât în timpul lui Ceauşescu cât şi în timpul lui Iliescu, când au fost snopiţi în bătaie de mineri. Cu toate neajunsurile, apariţia unor noi partide pe eşichierul politic românesc demonstrează o cultură politică mai bună a românilor decât în anii 90, electoratul nu mai poate fi păcălit atât de uşor iar cei care l-au votat pe Iohannis în numele ,,democraţiei” nu l-au votat neapărat pentru calităţile sale umane, ci pentru antipatia faţă de PSD. Aşa s-a întâmplat şi cu o parte dintre susţinătorii USR, care au căutat împrospătarea politicii româneşti, o nouă gură de aer. Rămâne de văzut dacă USR este acea ,,gură proaspătă de aer” sau un partid neo-marxist, deghizat în ,,centru-dreapta”, defilând cu valori liberale. (Ştefan BOTORAN)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here