Consiliul Director al Asociaţiei Intercomunitare ISO Mediu ales în adunarea generală desfăşurată marţi, 20 aprilie 2020, la Făgăraş, este format din şapte membri. În urma votului secret componenţa acestui for este:

  •   Severius Beşchea – primarul comunei Tarlungeni,
  •   Mihai Câmpean – primarul orașului Codlea,
  •  Sebastian Rusu – viceprimarul municipiului Brașov,
  •   Florin Ioani – primarul comunei Viştea,
  •   Alexandru Opriş – primarul orașului Rupea,
  •   Marian Arhire – primarul comunei Sânpetru.

Preşedintele asociaţiei este primarul din Râşnov

Reamintim că preşedintele ADI ISO Mediu a fost ales prin vot în aceeaşi şedinţă, acesta fiind Liviu Călin Butnariu, primarul orașului Râșnov, care a obţinut  32 de voturi din cele 57 exprimate de primarii din judeţ.   Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ISO Mediu Brașov este o  structură asociativă în domeniul gestionării deşeurilor care reuneşte cele 58 de unități administrativ-teritoriale din judeţul Braşov, alături de Consiliul Judeţean.

Implementarea SMID, un proiect de 100 milioane euro

Pentru implementarea Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor (SMID) în judeţul Braşov se vorbeşte  despre un proiect în valoare de aproximativ 100 milioane de euro, destinat construirii infrastructurii necesare pentru colectarea selectivă, transportul, sortarea și tratarea deșeurilor generate la nivelul judeţului Braşov, cu respectarea prevederilor UE în domeniu. ,,Pentru obţinerea fondurilor necesare implementării SMID, până cel târziu în luna iulie a anului viitor Consiliul Judeţean Braşov va depune cererea de finanţare în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, iar beneficiarul viitoarelor investiţiilor este ADI ISO Mediu” susţine preşedintele CJ Braşov.

Adrian Veştea: Trebuie să avem un parteneriat cu Asociaţia ISO Mediu, pe care îl considerăm garanţia reuşitei proiectului SMID”

Salut alegerea primarului Liviu Butnariu în fruntea ADI ISO Mediu. Este persoana potrivită să conducă această structură asociativă, deoarece cunoaşte problematica gestionării deşeurilor, necesităţile din fiecare localitate, precum şi exigenţele pe care trebuie să le îndeplinim pentru a ne conforma normativelor europene. Domeniul deşeurilor reprezintă de ani de zile o vulnerabilitate a ţării noastre. La nivelul judeţului Braşov avem şansa să fim deschizători de drumuri în privinţa gestionării eficiente a acestora, prin reintroducerea lor, într-o proporţie însemnată, în economia circulară. Pentru realizarea acestui obiectiv, este esenţial să avem un parteneriat cu Asociaţia ISO Mediu, pe care îl considerăm garanţia reuşitei proiectului SMID. Pentru implementarea SMID vom atrage fonduri europene nerambursabile cu care vom construi fabrica de prelucrare a deşeurilor, staţia de transfer şi staţiile de sortare şi tratare mecano-biologică a deşeurilor, precum şi centrele de colectare prin aport voluntar, astfel încât să acoperim necesităţile din toate zonele judeţului. Prin intermediul acestor investiţii, sunt convins că vom reuşi, la nivelul judeţului Braşov, să prelucrăm o mare parte din deşeuri, astfel încât cantitatea depusă la depozitul ecologic să scadă până la 10% din totalul colectat”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here