Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Ştirile locale Pipei este incompatibil
Pipei este incompatibil Email
Luni, 12 Iunie 2017 21:40

      Un alt consilier local de la CL Jibert a fost găsit incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate . Inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) l-au găsit pe Arpad Pipei, fost consilier în cadrul Consiliului Local al comunei Jibert, în conflict de interese administrativ şi penal. Potriv ANI, acesta, în calitate de consilier local, a votat proiectul de hotărâre cu privire la diminuarea suprafeţei de păşunat concesionată către Asociaţia Crescătorilor de Taurine Jibert (contract încheiat anterior exercitării mandatului, respectiv în anul 2010), Asociaţie în cadrul căreia Pipei şi soţia sa au calitatea de membru. ,,În acest caz, deoarece există indicia privind posibila săvîrşire a infracţiunii de conflict de interese, ANI a sesizat Parchetul de pe lîngă Tribunalul Braşov” searată în comunicatul ANI publicat la data de 8 iunie 2017. Reamintim că relaţiile contractuale dintre CL Jibert şi Asociaţia Crescătorilor de Taurine Jibert au afectat fermierii din comună, caz în care pe rolul instanţelor de judecată sînt o serie de procese. 

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

În ediţia tipărită

60 de ani de filatelie la Făgăras

     Iubitorii Cercului Filatelic din Făgăraş s-au întîlnit sîmbătă, 21 aprilie a.c., la Fundaţia Culturală ,,Negru Vodă“ pentru a marca şaizeci de ani de la înfiinţarea cercului. ,,Se împlinesc şaizeci de ani de cînd s-a înfiinţat Cercul Filatelic, prin 1958. Iniţiativa a aparţinut unui nmăr de 16 colecţionari de timbre din Făgăraş. Dintre întemeietori, în viaţă mai este doar Orban Ludovic. Sîntem la cea de-a XX-a expoziţie, iar trei dintre membrii cercului participă la expoziţii interjudeţene şi de rang înalt unde expunerile lor sînt foarte apreciate. Mai sîntem eu, Orban Antonia şi Bartos Csongor. (continurea în ediţia tipărită)

Citește mai departe...
 
Vizită la CN ,,Radu Negru“

     O delegaţie din Italia va vizita CN ,,Radu Negru” în perioada 2-7 mai 2018. Este vorba despre punerea în aplicare a unui protocol încheiat între conducerea colegiului făgărăşean, a primarului municipiului Gheorghe Sucaciu şi a conducerii Istitutului Comprensivo „Corrado Melone”, Ladispoli (Roma) şi semnat anul trecut. Prima etapă a protocolului prevede deplasarea unei delegaţii de la şcoala din Italia la Făgăraş, iar următoarea va fi vizita deleaţiei făgărăşenilor la şcoala din Ladispoli. Iniţiativa acestui schimb de experienţă aparţine făgărăşencei Angela Nicoară, profesoară la şcoala din Ladispoli. (continurea în ediţia tipărită)

Citește mai departe...
 

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 938 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

1.JPG

Cartea

Horoscop zilnic

FaceBook

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 753
Număr afişări conţinut : 4141649

Informatii utile



Ziare