Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Ştirile locale 580 de ani de la atestarea satului Mărgineni
580 de ani de la atestarea satului Mărgineni Email
Luni, 12 Iunie 2017 21:42

Educatoarea satului, Elena Trifu, vorbeşte despre vechimea satului Mărgineni (Margina)

 


     Satul Mărgineni (Margina în vechime) din comuna Hârseni împlineşte anul acesta 580 de ani, originea fiind foarte veche, de el amintindu-se în 1437. Atunci cînd Vlad Vodă (Dracul) dăruieşte printr-un hrisov satul Margina, actual Mărgineni, lui Stanciu Tatu şi fiilor săi, Stan a-lui Bereş şi lui Codrea, cu tot ce era în patrimoniu: moară, păduri, pămînt, animale. Ocupaţia de bază a locuitorilor era agricultura, pămînturile lor erau de la strămoşi moştenite. Între anii 1630-1648, Ţara Făgăraşului este dată ca zestre de către Gheorghe Racoczi soţiei sale, Suzana Larantfy, după cum confirmă boiernatul din Margina prin diploma emisă în Făgăraş, la 26 mai 1658. În anul 1762, satul a fost militarizat aşezîndu-se aici compania X din regimentul I grăniceri români de graniţă, în 1871 a devenit şcoală grănicerească şi funcţiona în cazarma de grăniceri, clădirea actuală a căminului cultural. Colonelul baron David Urs din Mărgineni (Margina) fiind unul dintre cei care s-a ocupat în mod deosebit de şcolile grănicereşti. Drept recunoştinţă i s-a făcut un bust care este amplasat pe un postament la intrarea în satul Mărgineni, la iniţiativa sătenilor şi a Primăriei Hârseni, în anul 2010. Şcoala şi biserica de atunci erau aşezate în afara satului. Din ordinul lui Bucov mănăstirea a fost arsă în 1761. O altă biserică ortodoxă a fost zidită în 1791, dar Imperiul Habsburgic de atunci obligă credincioşii să treacă la catolicism. Fiind multe frămîntări în rîndul credincioşilor, la 25 mai 1875 a fost trimis un preot titular ortodox în satul Mărgineni,
 George Pop Grămoiu, sfinţit de Excelenţa sa Miron, Mitropolitul Sibiului, pentru a avea grijă de parohia satului său natal. În anii 1891-1893 este zidită o nouă biserică ortodoxă de către acesta împreună cu fratele lui şi credincioşii ortodocşi din acel timp. În 1907, biserica a fost pictată pe cheltuiala preotului George Pop Grămoiu şi a fratelui său, Ioan Pop Grămoiu. Pentru acest mare efort financiar, Sfinţia sa Mitropolitul Sibiului Miron i-a numit ctitori şi au fost pictaţi pe peretele din dreapta în biserică. Pentru acest fapt eu, stră-strănepoata Trifu Elena, născută Marhau, din satul Mărgineni, sînt mîndră de aşa înaintaşi. În anul 1888 a fost zidită din piatră, cărămidă şi grinzi de stejar casa lor părintească. Satul Mărgineni este situat în partea centrală a ţării, în sud-estul Depresiunii Făgăraşului, la 15 km de oraşul Făgăraş, aparţinînd comunei Hârseni, pe DJ Perşani, Şinca Veche, Şercăiţa, Mărgineni, Oraşul Victoria. (Trifu Elena, născută Marhau, educatoarea din satul Mărgineni)

 

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Art Festin Făgăraș

În ediţia tipărită

,,Am ajuns să fim condusi de golani care aprobă legi doar în favoarea lor”

 

     Modificarea Codului Administrativ de către parlamentarii PSD-ALDE a mai creat un mod de a fi recompensaţi susţinătorii politicienilor. Pensii speciale pentru aleşii locali care să le completeze pensiile de vechime. Sînt bani care golesc bugetul ţării, aşa cum o fac şi alte categorii privilegiate de pensionari. Dacă un angajat a muncit zeci de ani în cîmpul muncii cotizînd lunar pentru a avea o pensie la bătrîneţe, acesta încasează pensie din care abia îşi duce zilele. În schimb un pensionar ,,special” este lovit cu pensie de mii de euro în condiţiile în care n-a cotizat niciun leu pentru pensie. Făgărăşenii spun că nu există echitate între pensionari, iar legile adoptate de parlamentari în ultima vreme sînt lipsite de bun simţ. Făgărăşenii mai spun că aleşii locali nu merită pensii speciale pentru că şi-au făcut doar datoria, iar în cele mai multe cazuri nici pe aceasta. Monitorul de Făgăraş a stat de vorbă cu cetăţenii în privinţa modificării Codului Administrativ de către parlamentarii Puterii, act normativ ce a fost votat deja în Senat. O parte din opiniile lor sînt prezentate în materialul următor. (continuarea doar în ediţia tipărită)

Citește mai departe...

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 1518 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

5.JPG

Cartea

FaceBook

Publicitate

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 764
Număr afişări conţinut : 4211521

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare