Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Ştirile locale 100 de ani de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz
100 de ani de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz Email
Marţi, 08 August 2017 09:05

 

,,Eroi au fost, eroi sînt încă
Şi-or fi în neamul românesc!
Căci rupţi sunt ca din tare stâncă
Românii orişiunde cresc“.
(Pui de lei)


     În această vară s-au împlinit 100 de ani de cînd ostaşii români s-au acoperit de glorie pe fronturile de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz. Luptele de la 1917 constituie un capitol important în istoria României cînd armata română a dovedit că are o bogată tradiţie militară. Mareşalul Averescu rămîne un simbol al istoriei noastre, în ciuda faptului că a fost nevoit să intervină în forţă în timpul Răscoalei de la 1907, un alt capitol controversat.

Primul război mondial
 

     ,,În săptămînile care au urmat asasinării arhiducelui Franz Ferdinand, moştenitorul tronului habsburgic, la Sarajevo, la 15/28 iunie 1914, regele Carol şi politicienii liberali şi conservatori aveau motive întemeiate să se teamă de război pentru că poziţia geografică a României făcea inevitabilă prezenţa ei într-un conflict european de expansiune. Țara a întîmpinat criza departe de a fi unită. Existau dezacorduri politice serioase între rege şi un mic grup de germanofili pe de o parte şi majoritatea politicienilor şi opinia publică, favorabile Antantei (N.R- coaliţia europeană împotriva puterilor centrale reprezentate de Germania şi Austro-Ungaria), pe de altă parte“. (Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Şerban Papacostea, Pompiliu Teodor- Istoria României) Iniţial, la întrunirea Consiliului de coroană din 21 iulie/3 august guvernul hotărăşte să adopte o politică de neutralitate. Regele Carol se stinge însă din viaţă (27 septembrie/10 octombrie 1914) iar responsabilitatea politicii externe va fi asumată de către Brătianu. ,,Deşi simpatiile sale mergeau spre Antantă, nici el şi nici succesorul lui Carol, Ferdinand, nu aveau vreo intenţie de a abandona starea de neutralitate pînă în momentul în care cursul războiului devenea clar şi ei puteau fi siguri că-şi vor realiza obiectivele naţionale“. (ibidem)

De la extaz la agonie
 

      România intră în cele din urmă în război de partea Antantei. ,,După lungi negocieri, în august 1916, Ionel Brătianu încheie cu francezii, englezii şi ruşii un tratat deocamdată secret în care ni se promit Transilvania, Banatul şi Bucovina (luată de austrieci în 1775). O dată acceptat acest plan de către aliaţi, românii intră în război la 28 august (15 august pe stil vechi) 1916. Trecem munţii, intrăm în Transilvania, la început, cum nu era apărată, pătrundem destul de adînc, sîntem primiţi cu flori şi urale de românii din Transilvania, însă nemţii aduc imediat divizii de pe alte fronturi, cu doi dintre mareşalii lor cei mai de vază, Mackensen pe de o parte, Falkenheim pe de alta, iar mica noastră armată, prost pregătită, prost înarmată, este de la început respinsă peste Carpaţi, în Muntenia; pe frontul de sud, la Turtucaia, suferim din partea armatelor bulgare şi germane o teribilă înfrîngere. Încetul cu încetul, pierdem toată Muntenia într-un adevărat dezastru militar, cu toată rezistenţa pe văile Jiului şi Prahovei, pînă ce sîntem respinşi, la sfîrşitul anului 1916, la graniţa dintre Muntenia şi Moldova“. (Neagu Djuvara, O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri)

Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz- eroism fără viitor?
 

     Militarii români, în ciuda tehnicii destul de slabe, vor avea ocazia să-şi arate valoarea ancestrală în luptele care s-au dat la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz. ,,Dar în acel moment se petrece o schimbare. Mai întîi vine iarna, francezii reuşesc să ne trimită prin Rusia armament şi instructori, iar în timpul iernii armata română se reface, astfel încît în primăvara şi vara lui 1917 putem rezista în mod victorios pe linia Focşani-Nămoloasa-Galaţi. Între Muntenia şi Moldova, adică de la cotul Dunării şi pînă la cotul Carpaţilor, este o regiune destul de strîmtă, deluroasă, unde s-au săpat şanţuri şi se utea organiza apărarea. Şi cînd, în iunie 1917, nemţii încearcă ori să vină din Transilvania prin pasul Oituz, ori să atace de la sud, la Mărăşti şi Mărăşeşti, sînt opriţi de armata română şi de bruma de armată rusă de pe acel front. Sînt victorii frumoase ale armatei noastre. Din păcate, vor fi oarecum fără viitor“ spune Neagu Djuvara. Totuşi, pe sîngele de acolo s-a plămădit România Mare.

Alexandru Averescu- un simbol al Armatei Române
 

     Intră în cadru mareşalul Averescu ,,În iarna şi primăvara dintre 1916 şi 1917 armata română a parcurs procesul de refacere a capacităţii de luptă, serios diminuată în urma celor cinci luni de campanie. Trupele rămase au fost regrupate într-o zonă din spatele frontului, unde au desfăşurat activităţi specifice de reorganizare, instruire, echipare şi dotare cu armament. Excepţie a făcut armata a 2-a care a rămas în dispozitiv, avînd responsabilitatea apărării unui front de 37 de kilometri, între Armata 9 rusă la nord şi Armata 4 rusă la sud. Este o altă etapă a războiului care va pune în evidenţă capacitatea organizatorică şi de comandă a generalului A. Averescu, care, fără a lăsa Misiunea Militară franceză să se implice prea mult, a realizat lucruri deosebite pentru pregătirea unităţilor din subordine. A fost într-adevăr o perioadă mai liniştită (cu excepţia tentativei eşuate de a ocupa dealul Momâia la 15/28 februarie 1917), care a făcut posibile acţiunile de refacere, simultan cu supravegherea activă a frontului. Armata a 2-a a fost structurată pe două corpuri de armată, fiecare cu cîte trei divizii de infanterie. Fiecare dintre acestea menţinea linia frontului şi, prin rotaţie, era retrasă în spate timp de o lună, perioadă în care se executau operaţiunile specifice de refacere. Generalul s-a aflat în mijlocul unităţilor sale, a supravegheat îndeaproape instrucţia, echiparea şi înzestrarea trupelor. A luat măsuri pentru bunul trai al militarilor, a pregătit viitoarea recoltă prin cultivarea oricăror suprafeţe disponibile, a discutat cu subordonaţii, a acordat decoraţii celor merituoşi. Comportîndu-se astfel, generalul şi-a apropiat corpul de cadre şi trupa, a devenit tot mai popular şi iubit de subordonaţii săi, care, vom vedea, nu-l vor uita pe comandantul lor şi-l vor susţine atunci cînd va avea nevoie, pe front sau în viaţa publică. La încheierea procesului de refacere (începutul lunii iulie 1917), armata generalului A. Averescu avea un efectiv de 4097 de ofiţeri şi 15.708 trupă, bine echipaţi şi dotaţi, cu un moral ridicat şi cu încrederea că alături de comandantul lor îşi vor putea îndeplini cu succes viitoarele misiuni“. (Mareşali ai României, coordonator ştiinţific Ion Giurcă). Mareşalul consemna în jurnalul său pe data de 9 iulie: ,,Zi mare, căci este în joc reputaţia armatei, sau cel puţin valoarea soldatului nostru…Am însă ferma încredere în succesul trupelor noastre pe frontul armatei mele. Sînt convins că acţiunea care începe azi va fi pentru soldatul nostru un titlu de glorie şi pentru ţară de mîndrie. Ne măsurăm, în condiţii aproape egale, cu cei mai buni soldaţi din lume. Sînt convins că vom învinge“.

Pui de lei
 

     În vara anului 1917, la Mărăşti, pentru prima oară după 11 luni de la intrarea României în război, soldaţii Armatei 2 conduse de generalul Averescu au văzut cum inamicul fuge speriat din faţa lor. Mareşalul consemna că este ,,prima victorie adevărată din istoria Armatei Române moderne“. ,,La Mărăşti, după două zile de pregătire a artileriei, atacul declanşat în data de 11/24 iulie 1917 a avut un mare succes, iar acţiunea a continuat cu impetuozitate în ziua următoare“ (op.cit, Mareşali ai României). Această victorie de prestigiu în faţa unui inamic redutabil îl va determina pe feldmareşalul A von Mackensen să abandoneze planul de a ataca în zona Nămoloasa fiind nevoit să-şi canalizeze sursele spre ruta Focşani, Mărăşeşti. ,,Operaţiunea care s-a desfăşurat în zona Mărăşeşti între 24 iulie/6 august-21 august/3 septembrie 1917, a fost o nouă victorie de prestigiu a aliaţilor români şi ruşi, de această dată protagoniştii fiind militarii Armatei 1 română, sprijinită de Armata 4 rusă. A treia bătălie pe frontul din Moldova, cea de la Oituz, desfăşurată între 26 iulie/8 august-17/30 august, a însemnat un nou succes în palmaresul generalului A. Averescu şi al armatei sale“. (ibidem). În vara anului 1917 armata noastră s-a umplut de glorie pe frontul din Moldova. ,,Planurile comandamentelor germane şi austro-ungare de a pune stăpînire pe întreg teritoriul românesc s-au năruit în faţa unui zid de voinţă, vitejie şi sacrificiu al ostaşşilor şi comandanţilor români…iar generalul A. Averescu a fost, fără putinţă de tăgadă, unul dintre artizanii acestor bătălii, care binemerită recunoştinţa neamului“. (ibidem) Soldaţii români i-au cotonogit bine pe nemţi, mai ales cînd s-a ajuns la luptă corp la corp. Trînta românească a tăvălit tehnica germană. Soldaţii nemţi şi austro-ungari au încasat pumni, picioare şi paturi de puşcă după cap, date cu dărnicie de ai noştri. În vara anului 1917 românii au fost pui de lei. Iată cum arăta o telegramă a Comandamentului Frontului Român: ,,De la Comandamentul Frontului Român, Militar-Secret: Comunicat operativ. În ziua de 11 Iulie, începînd dela ora 4, bravele unităţi ale Armatei a II-a română şi a 4-a au pătruns prin puternicile poziţiuni ale inamicului şi au ieşit pe linia cotei 711, care este la 6 km, nord-est de Cîmpurile Mărăşeşti, cota 404 care este la 2 km. Nord-est de Găurile şi de satul Voloşcani. Satele Mărăşti şi Voloşcani se găsesc în mîinile noastre. Numărul prizonierilor se stabileşte“.

Importanţa frontului românesc
 

     Istoricul Glenn Torry a spus: ,,Atrăgînd şi implicînd în luptă trupe inamice suplimentare în vara lui 1917, românii şi-au ajutat aliaţii care luptau pe Frontul de Vest şi pe cel italian. Frontul românesc a fost unul dintre puţinele episoade favorabile dintre toate operaţiunile militare al Antantei din acel an…O victorie a duşmanului ar fi obligat guvernul şi Armata Română să capituleze sau să se retragă în Rusia revoluţionară. Consecinţele politice şi militare ale unei asemenea acţiuni ar fi fost dezastruoase. Admirabila comportare a Armatei Române a jucat un rol crucial şi în convingerea Antantei de a-şi respecta promisiunile făcute prin tratatul din 1916“. Alexandru Averescu- viitorul mareşal al României consemna: ,,Moralul ofiţerilor şi trupei Armatei II române s-a ridicat foarte mult, căci pentru întîia oară după 11 luni de la intrarea României în război, ei au văzut că inamicul atacat fuge din faţa lor, că el cedează terenul, că-i iau prizonieri, că-i capturează material (arme, mitraliere, tunuri)“. Regele Ferdinand consemna în Ordinul de zi emis către armată: Luptele crîncene ce s-au dat în timpul ultimelor săptămîni de către trupele ruso-române puse sub comanda mea au dat din nou la iveală însuşirile ostăşeşti ale armatei aliate pe frontul român. După ce bravele mele regimente din armata II, cot la cot cu vitejii lor fraţi din armata IV rusă, au alungat pe vrăjmaş din poziţiile ţinute atîta timp…au ştiut să ţină în respect valurile inamice ce încercaseră a rupe frontul Nord de Focşani, Mărăşti şi Mărăşeşti, Panciu şi Oituz…Cu piepturile voastre aţi ridicat un zid mai tare decît granitul. Voinţa voastră, vitejia copiilor ţărilor noastre aliate au pus o stavilă potopului vrăjmăşesc ce a vrut să se reverse asupra cîmpiilor Moldovei pentru a purta valurile sale şi mai departe pînă în sînul Rusiei. Cu mîndrie mă uit la voi şi vă aduc mulţumirile mele călduroase şi recunoştinţa mea ofiţerilor şi trupei, care v-aţi purtat atît de brav. Onoare acelor cari şi-au lăsat viaţa pentru apărarea patriei lor!…“. Generalul Von Morgen spunea: ,,Românii au devenit adversari respectabili“ în timp ce serviciile austriece de informaţii vorbeau despre ,,energie şi sfidarea morţii“ în rîndul ostaşilor români. Armata a IX-a germană a pierdut la Mărăşeşti 16.000 de oameni morţi sau scoşi din luptă, printre care şi generalul Weninger. Artileriştii ruşi îi ovaţionau pe camarazii lor, români: ,,bravo rumînskii!“ Alături de Averescu s-au mai evidenţiat şi alţi generali ai Armatei române precum Christescu sau Eremia Grigorescu- comandantul Armatei I în timpul luptelor de la Mărăşeşti. Un soldat al unei divizii bavareze spunea- ,,nici la Verdun nu am văzut un tir de artilerie atît de groaznic“

După 100 de ani
 

      La împlinirea celor 100 de ani de la victoriile Armatei române de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz ne gîndim la faptul că spiritul de sacrificiu, curajul şi determinarea soldaţilor români au constituit justificarea faptului că momentul 1918 a fost un act al luptei politicienilor şi ostaşilor români, dincolo de culisele tratatelor de pace. Alexandru Vaida Voevod a trebuit să intre în francmasonerie pentru succesul de la masa tratativelor, o altă luptă care nu a fost deloc uşoară. Vara lui 1917 ne duce la gîndul că sîntem o naţie demnă, dincolo de ,,legendele“ urbane cu rromi mîncători de lebede şi alte re-centrări vis a vis de ,,neputinţa“ românească.
(Ştefan BOTORAN)

Comments
Comentariu nou Cautare
Conștiința vie.  - Nu, tribalismului!   |18-08-2017 17:58:55
ROMÂNIA TREBUIE SĂ INTERZICĂ PARTIDELE CONSTITUITE PE CRITERII ETNICE (gen
U.D.M.R.). ASTFEL DE PARTIDE SUNT O RUŞINE PENTRU DEMOCRAŢIE!
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Scriitorul Irvine Welsh vine în România

În ediţia tipărită

Monitorul de Făgăraş este singurul ziar fără influenţă politică

 

      În Ţara Făgăraşului mai mult decît în orice zonă a ţării, mass-media abundă. S-au scos ziare pe bandă rulantă, iar tv-urile sau radiourile se închid şi se deschid, îşi schimbă finanţatorul, unul după altul. Dacă lucrurile ar merge în linii normale, făgărăşenii ar trebui să fie cei mai bine informaţi români. Dar nu este aşa pentru că informaţiile care le sînt ,,servite” de această breaslă sînt greu credibile. Dacă am face o istorie a presei locale, lesne am constata că puţini ziarişti fac cinste acestei bresle. Şi asta pentru că majoritatea dintre ei s-au vîndut politicului pentru o brumă de bani sau mai grav pentru puţină atenţie din partea celor cu funcţii atunci cînd au fost măguliţi cu titulatura de ,,ziarişti”. Orice ziarist ar trebui să ştie că trăieşte zilnic între cei despre care scrie, doar că nu poate fi ca ei. Dacă am face comparaţie cu presa de la 1910 sau măcar cu cea interbelică, puţini sînt ziariştii de azi care ar putea ajunge la nivelul celor de atunci. Un singur exemplu am da, dr. Ioan Şenchea. Monitorul de Făgăraş, ziar editat după modelul ,,The Sun”, a rămas pînă astăzi, după 19 ani (17 octombrie 1998 ediţia cu numărul ZERO), în inimile cititorilor.(continuarea doar în ediţia tipărită)

 

Citește mai departe...

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 1478 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

1.JPG

Cartea

Informatii utile

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 728
Număr afişări conţinut : 3875082

FaceBook

Horoscop zilnic



Ziare