Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Înfricoşîtorii domnitori români
Înfricoşîtorii domnitori români Email
Marţi, 09 Noiembrie 2010 13:02

 

 

Iancu de Hunedoara şi Vlad Ţepeş i-au speriat pe turci prin actele de cruzime sãvîrşite

 

     Lupta împotriva pretenţiilor Înaltei Porţi de a domina ţãrile române continuã şi dupã succesele lui Mircea cel Bãtrîn şi ale lui Ştefan cel Mare, avînd exponenţi de seamã. Iancu de Hunedoara se evidenţiazã în Transilvania, iar în Ţara Româneascã politica anti-otomanã este urmatã de Vlad Ţepeş. Cei doi domnitori au fost recunoscuţi prin cruzimile lor şi prin mãiestria de a mînui armele.



Familie de rãzboinici desãvîrşiţi
 

     Huniazii au fost o familie româneascã şi a intrat în solda regilor unguri dînd regatului apostolic ungar pe cel mai de seamã general din istoria acestuia: Iancu de Hunedoara. Românii din Ardeal au trãit într-un stat cu o bisericã dominantã strãinã. Pentru a evolua pe scara societãţii ei erau nevoiţi sã se maghiarizeze şi sã îmbrãţişeze religia conducãtorilor strãini: catolicismul şi, ulterior calvinismul sau unitarianismul. Familia lui Iancu de Hunedoara era româneascã şi se trãgea din împrejurimile Hunedoarei. Tatãl lui Iancu se numea Voicu şi era fiul unui anume Şerb ( ,,Voik filii Serbe“ ). În anul 1409 regele Sigismund îi dãruieşte domeniul regal al Hunedoarei ca dovadã a preţuirii sale pentru meritele sale de ,,oştean al Curţii“. Donaţia a fost fãcutã însã întregii familii astfel încît şi fraţii lui, Voicu Mogoş şi Radu beneficiazã de aceastã donaţie, inclusiv fiul sãu Ioan-celebrul general cunoscut în istorie sub numele de Iancu de Hunedoara, care a mai avut un frate cu acelaşi nume dar care a murit în anul 1442 fiind îngropat în catedrala catolicã din Alba Iulia. Numele familiei este Corvin şi provine, conform unei legende, de la de la Corb care i-ar fi adus lui Voicu un inel princiar.

 

 

Strãlucit om de arme
 

     Iancu de Hunedoara a fost numit ,,atletul lui Hristos“ de cãtre Papa Calist al III-lea într-o scrisoare datatã din anul 1456, iar cronicarul ungur Ioan Thuroczi spunea despre el: ,,Era pe atunci în regat un ostaş cu suflet mare, nãscut în sînul unei nobile şi vestite familii de peste munţi; se numea Iancu de Hunedoara şi era om rãzboinic şi nãscut pentru a purta armele şi a sta în fruntea rãzboaielor...Se povesteşte cã regele Sigismund, îndemnat de faima vitejiei tatãlui acestui ostaş, l-a adus din pãrţile transalpine în regatul sãu, fãcîndu-şi-l supus. Totodatã, l-a dãruit cu vrednica şi veşnica stãpînire a cetãţii Hunedoara, unde acum se înalţã un castel cu o înfãţişare mîndrã şi plãcutã. Iarã pomenitul Iancu de Hunedoara, stînd necurmat alãturi de stãpînul sãu şi întãrindu-se mereu în virtute, într-atît a devenit vestit, încît de la slujbele mãrunte, cu care fusese rãsplãtit încã de tînãr, s-a ridicat pînã la rangul de voievod al Transilvaniei“. Deci aflãm din sursele documentare cã Iancu era un strãlucit om de arme şi a ajuns voievod al Transilvaniei. Istoricul Constantin Giurescu adoptã ca datã a naşterii lui Iancu anul 1386, cînd Mircea cel Bãtrîn şi-a început domnia. El se bazeazã pe o scrisoare pe care Iancu o trimite papei în anul 1448 comunicîndu-i acestuia cã pleacã la rãzboi împotriva turcilor cerîndu-i ajutorul. Cu acest prilej el îi spune papei cã numãrã ,,peste şaizeci de ani“. Cercetãtorii unguri afirmã însã cã în anul 1409 avea 23 de ani şi cã a intrat împreunã cu tatãl sãu în serviciul voievodului Transilvaniei Nicolae Csaki. Deşi în istoriografia româneascã existã pãreri conform cãrora Iancu a murit de tînãr Constantin Giurescu le demonteazã spunînd cã la data în care a murit Iancu ar fi avut în jur de 70 de ani.

Mercenar în slujba europenilor
 

     Iancu îşi începe cariera ca soldat profesionist, perioadã în care îşi desãvîrşeşte cunoştinţele tehnice militare excelînd totodatã în lupta corp la corp. Între 1431-1432 intrã în solda episcopului din Zagreb comandînd o micã unitate de cãlãreţi. Dupã aceastã perioadã pleacã în Italia unde intrã în garda de corp a ducelui Milanului care se numea Filip. În anul 1435 primeşte împreunã cu fratele sãu districtul Comiat din Banat ca zãlog pentru suma de 1500 de florini pe care a dat-o cu împrumut tezaurului. În anul 1437 intrã în slujba regelui conducînd un detaşament iar în anul 1438 este numit Ban de Severin. În anul 1440 cei doi fraţi primesc comunele Şoimuş, Bârsãu, Nevoiaşi şi Burueni din comitatul Hunedoarei şi domeniul Boşar din Banat cu satele şi veniturile lui drept rãsplatã pentru vitejia arãtatã de Ioan cel Tînãr cu turcii în Muntenia cînd a fost rãnit de moarte cît şi pentru apãrarea cetãţilor Severin, Mehadia şi Gureni. În anul 1441 lui Iancu i se doneazã tîrgul Dobra din comitatul Hunedoarei care pînã atunci a aparţinut castelanilor de Deva.

 

 

Voievod al Transilvaniei şi guvernator al Ungariei
 

     În anul 1441 Iancu este ales voievod al Transilvaniei, iar în anul 1446 se întîmplã un eveniment care îl va propulsa în fruntea ierarhiei de stat. În anul 1446 regele Ungariei Vladislav moare în timpul luptei de la Varna. În acest moment dificil pentru statul ungar baronii şi prelaţii îl aleg pe Iancu drept guvernator al Ungariei pe data de 5 iunie dar în anul 1452 acesta îşi va da demisia din cauza intrigilor aceloraşi nobili. Regele Ladislau Postumul îi apreciazã însã meritele şi îi dãruieşte în anul 1453 oraşul Bistriţa împreunã cu întregul district. Tot atunci hotãrãşte ca în emblema lui Iancu sã intre corbul cu inelul în cioc iar pe viitor sã fie reprezentat şi un leu în picioare de culoare roşie pe fundal alb ţinînd o coroanã de aur ca simbol al vitejiei lui Iancu şi serviciilor pe care acesta le-a adus statului ungar. În anul 1454 poartã titlul de ,,cãpitan suprem“ al armatei ungureşti.

Rãzboaiele duse de Iancu
 

     Timp de douã decenii Ianucu a avut numeroase conflicte cu cu turcii. Ia parte în anul 1437 la lupta de la Semendria iar în anul 1441 duce lupte pe Dunãre împotriva paşei Isak undeva în jurul Belgradului. La Sântimbru se ciocneşte cu Mezed Paşa pe data de 18 martie 1442 repurtînd peste numai cîteva zile o strãlucitã victorie (23 martie). În toamna aceluiaşi an distruge la Porţile de Fier un întreg detaşament turcesc comandat de Şehabeddin, beglerbegul Rumeliei iar pe data de 2 septembrie nimiceşte grosul armatei turceşti pe Ialomiţa luînd de la aceasta o pradã bogatã. În anul 1443 aduce armatele creştine în inima Balcanilor, dincolo de Sofia. În aceastã expediţie un rol important îl au luptele de la Niş (1-3 noiembrie) şi cele de la trecãtoarea Kunoviţa la 5 ianuarie 1444. În toamna anului 1444 are loc lupta decisivã de la Varna menitã sã-i alunge pe turci din Europa şi totodatã sã ducã la ocuparea Constantinopolului. Regele Vladislav al Ungariei va face însã o greşealã strategicã şi îl va costa viaţa dar va duce şi la un dezastru al armatei creştine care va pierde aceastã luptã strategicã cu tot eroismul lui Iancu de Hunedoara. În anul 1448 se reediteazã lupta din 1389 de la Kosovopolje dar şi aici oastea creştinã pierde lãsînd pe cîmpul de luptã 17.000 de morţi.

Prizonier la sîrbi
 

     Dupã întoarcerea de pe Cîmpia Mierlei despotul Serbiei, Gheorghe Brancovici îl ia prizonier pe Iancu şi îl închide în cetatea Semendriei pînã în luna decembrie cînd Iancu este eliberat iscãlind condiţii destul de grele. Brancovici plãteşte scump însã acest afront întrucît Iancu îi confiscã întinsele proprietãţi pe care acesta le avea în Ungaria şi întreprinde o expediţie de pedepsire în anul 1450. În anul 1451 se ajunge la o înţelegere: nepata lui Brancovici, Elisabeta, fiica lui Ulrich de Cilly, trebuia sã devinã peste doi ani soţia lui Mateiaş, fiul lui Iancu iar în cazul în care nu se respecta aceastã înţelegere toate proprietãţile pe care le are despotul în comitatele Bereg, Sãtmar, Bihor, Zãrand şi Banat vor intra în stãpînirea lui Iancu şi a fiilor sãi.

Victoria de la Belgrad
 

     În anul 1454 are loc o nouã campanie anti-turceascã în Serbia în urma cãreia este cuceritã cetatea Kruşevac. Comandantul Firuz-Beg cade în mîinile lui Iancu împreunã cu alte cîteva mii de soldaţi turci. Belgradul era o locaţie strategicã pentru Mahomed al II-lea pentru cã îi înlesnea drumul de acces spre Ungaria, de aceea acest oraş mai era numit ,,clavis regni Hungariae“ adicã ,,cheia regatului Ungariei“, dupã cum Chilia şi Cetatea Albã constituiau ,,cheile“ Moldovei. La începutul lunii iulie sultanul însuşi în fruntea unei armate ce numãra potrivit surselor vremii 200.000 de oameni, 300 de tunuri şi 200 de vase ajunge în faţa cetãţii. Iancu întãreşte garnizoana de la Belgrad şi o pune sub conducerea cumnatului sãu Mihail Szilagy concentrînd o flotã de 200 de vase la Petrovaradin. Asediul propriu-zis începe pe data de 5 iulie, iar în 14 iulie are loc lupta navalã de la Salankemen în care turcii sînt învinşi. Curînd dupã aceastã victorie soseşte la Belgrad şi Iancu în fruntea unei armate ce cuprindea şi un corp de cruciaţi conduşi de cãlugãrul Ioan de Capistrano. În data de 21 iulie turcii încep asaltul general reuşind în faza iniţialã sã pãtrundã în oraş cetatea însã rezistã cu îndîrjire. Un contraatac puternic îi face sã se retragã. A doua zi are loc o altã luptã la marginea oraşului. Artileria lui Iancu îi izbeşte pe turci din plin şi tot atunci cavaleria combinatã cu cruciaţii lui Capestrano atacã cu furie creînd panicã şi degringoladã în tabãra turcilor care se retrag în dezordine. Mahomed însuşi este rãnit în luptã. Vestea victoriei face senzaţie în Europa iar Papa trimite o scrisoare entuziastã

A murit de ciumã
 

     Bucuria victoriei n-a durat însã prea mult pentru cã turcii aduc odatã cu armele şi temuta boalã a ciumei. Iancu, care avea o vîrstã destul de înaintatã, contracteazã boala pe cînd se afla în tabãra de la Zemun, lîngã Belgrad. La data de 11 august 1456 încercatul general moare la Zemun. Vestea morţii sale produce un val de tristeţe generalã în întreaga Europã. Se spune cã însuşi sultanul Mahomed a îmbrãcat haine de doliu şi a postit din respect pentru adversarul sãu redutabil. Tristeţea lui Mahomed a fost cu adevãrat sincerã pentru cã sultanii turci îi respectau pe marii oameni de arme chiar dacã fãceau parte dintr-o tabãrã adversã.

Influenţa lui Iancu de Hunedoara
 

     Iancu a avut o mare influenţã asupra românilor din Ţara Româneascã şi Moldova care timp de cincisprezece ani au fost sub directa lui conducere. Iancu a luptat în general pentru creştinãtate indiferent de latura confesionalã dîndu-le mari speranţe tuturor celor care se aflau sub ocupaţie turceascã. Vlad Dracul şi-l face duşman şi plãteşte cu viaţa acest lucru. Sã nu uitãm cã Vlad Ţepeş şi Dan al III-lea au ocupat tronul cu ajutorul lui. Petru al II-lea din Moldova i-a fost cumnat în timp ce Bogdan, tatãl lui Ştefan cel Mare şi Alexãndel îl considerau ca pe un venerabil ,,pãrinte“. Dupã Mircea cel Bãtrîn, Iancu de Hunedoara a fost a doua mare personalitate de caracter european pe care a dat-o neamul românesc, Ştefan cel Mare fiind a treia. Cu toatã influenţa sa beneficã şi ataşamentul faţã de neamul din care fãcea parte, Iancu a servit direct coroana maghiarã fiind un supus al acesteia. Însuşi fiul sãu Matei Corvin care va deveni rege al Ungariei face o expediţie împotriva lui Ştefan cel Mare fiind învins la Baia. Cu toate cã aveau o genealogie pur româneascã familia Corvinilor rãmîne ataşatã faţã de coroana şi statul ungar.

Controversatul Vlad Ţepeş
 

     Vlad Ţepeş rãmîne o figurã controversatã a istoriografiei româneşti. Ca şi lui Mihai Viteazul, generaţia paşoptistã şi în special regimul comunist îi fabricã o aurã de erou. Istoricul Petre P. Panaitescu infirmã însã aceste exagerãri, cu toate cã Vlad Ţepeş rãmîne unul dintre adversarii marcanţi ai turcilor. În timp ce unii istorici au vãzut în el un apãrãtor al celor sãraci şi slabi alţii au afirmat cã personalitatea sa este un caz patologic, a unui om bolnav ce chinuia şi ucidea dintr-o plãcere sadicã. Constantin Giurescu afirma însã cã cruzimea şi execuţiile publice ale lui Vlad Ţepeş aveau ,,raţiuni de stat“ servind drept exemplu pentru ,,pretendenţii la tron care ar fi vrut sã tulbure ordinea instituitã şi pentru susţinãtorii lor, apoi pentru fãcãtorii de rele, atît de numeroşi în urma necontenitelor lupte interne, în sfîrşit, chiar pentru duşmanii din afarã care simţeau astfel cã e în ţarã o voinţã puternicã“. Este adevãrat însã cã la acea vreme întregul context european era dominat de violenţã şi monarhii acţionau cu cruzime. Nu Vlad Ţepeş a creat aceastã lume ci fãcea parte din ea.

Un domnitor mereu însetat de sînge
 

     Iatã cum prezintã un alt istoric de seamã personalitatea lui vlad Ţepeş: ,,Unii scriitori, între care şi marele nostru poet Eminescu, au vãzut în figura lui Ţepeş un fãcãtor de dreptate, un domn care a fost crud numai pentru a stîrpi hoţia şi nedreptatea din ţarã. În realitate însã el a fost un tiran neomenos, care iubea suferinţa altora, un degenerat la minte întocmai ca Ivan cel Groaznic din Rusia. Meritul sãu stã însã în apãrarea ţãrii împotriva lui Mahomed II. ....Se spune cã în timpul cît stãtea în închisoare (N.R- este vorba despre prizonieratul petrecut în închisoarea de la Buda), neavînd împotriva cui sã-şi astîmpere setea de sînge, crudul domn prindea şoareci şi-i trãgea în ţepe de lemn fabricate de dînsul“

Portretul fãcut de saşi
 

     Vlad Ţepeş a dus o campanie de pedepsire împotriva saşilor şi cu acest prilej localitatea Şercaia din Ţara Fãgãraşului este fãcutã una cu pãmîntul. Saşii, care au suferit foarte mult de pe urma lui Vlad Ţepeş, s-au rãzbunat publicînd şi tipãrind în nemţeşte o broşurã intitulatã ,,Cruzimile lui Dracul Vodã“ care va face înconjurul Europei. Tot în aceastã carte este descris un capitol amuzant din timpul domniei lui Ţepeş- o adevãratã comedie macabrã: o solie turceascã ajunge în faţa lui Ţepeş şi refuzã sã-şi scoatã turbanele din cap în faţa lui considerîndu-l inferior. Domnitorul valah le porunceşte soldaţilor sã le ţintuiascã cu piroane în cap turbanele turcilor. O altã nuvelã se referã la un servitor care strîmba din nas pentru cã domnitorul l-a pus sã slujeascã sub ţepele în care erau înfipte cadavrele condamnaţilor. Ţepeş porunceşte atunci ca servitorul sã fie pus într-o ţeapã mai înaltã ca sã nu ajungã la el mirosul. Trebuie sã recunoaştem cã Vlad Ţepeş a fost un personaj cu un simţ al umorului aparte. Existã şi o ecranizare româneascã a vieţii lui Vlad Ţepeş dar filmul poartã amprenta paradei comuniste astfel încît realitatea istoricã este deformatã.

Vlad Dracul, tatãl lui Vlad Ţepeş
 

     Vlad Dracul, unul dintre fiii lui Mircea cel Bãtrîn a fost tatãl lui Vlad Ţepeş. Marele personaj de talie europeanã, învingãtorul turcilor la Rovine, este astfel bunicul lui Vlad Ţepeş. Conform datelor furnizate de Constantin Giurescu, Vlad Dracul a ocupat tronul Ţãrii Româneşti la începutul anului 1437. Povestea sa este una interesantã. La 8 februarie 1431 el se gãseşte la Nurnberg lîngã Sigismund, protectorul sãu intitulîndu-se într-un document din acea zi scris în latinã: ,,Io, Vlad, cu mila lui Dumnezeu, domn al Valahiei Transalpine şi duce al Amlaşului şi Fãgãraşului“. Sigismund îi recunoaşte aceastã calitate şi îi dã însemnele într-un grad înalt, ale Ordinului Dragonului. Se pare cã de la acest ordin vine şi porecla de Vlad Dracul. La început recunoaşte suzeranitatea turceascã evitînd astfel sã expunã ţara la desele prãdãciuni care aveau loc. Cronicarul bizantin Dukas povesteşte cã soseşte la Brusa împreunã cu alte 300 de persoane supunîndu-se sultanului şi fãgãduind drum liber armatei turceşti prin ţarã împotriva Ungariei. Alte izvoare susţin cã ar fi fost de fapt prins şi fãcut prizonier la Galipoli. Istoricul Constantin Giurescu este însã adeptul primei informaţii conform cãreia Dracul s-a închinat sultanului la Brusa. Vlad însoţeşte expediţia turceascã din Transilvania care a avut loc în anul 1438 în urma cãreia au fost prãdate valea Mureşului, Mediaşul, Sighişoara, suburbiile Braşovului şi Sebeşul. Totuşi Vlad nu era lipsit de sentimente româneşti sfãtuindu-i pe locuitorii oraşului sã se predea pentru cã ar fi fost nişte victime sigure în cazul în care ar fi opus rezistenţã promiţîndu-le cã va interveni la autoritãţile turceşti ca fruntaşii sã fie duşi în Ţara Româneascã de unde se vor întoarce iar sãrãcimea în Turcia de unde va putea reveni de asemenea. Sultanul bãnuieşte cã Vlad ar înclina de partea forţelor creştine fapt pentru care îl cheamã la Adrianopol şi-l închide împreunã cu mai mulţi boieri. Cert este cã în anul 1444 îl gãsim pe Vlad Dracul de partea cruciadei creştine. Relaţiile cu Iancu de Hunedoara se deterioreazã însã, nu se ştie cauza sigurã, existã doar ipoteze istorice. Una spune cã Vlad ar fi fost prins fãcînd un tratat cu turcii. Ştim sigur însã cã Iancu de Hunedoara soseşte în Ţara Româneascã în fruntea armatei ungureşti aducîndu-l cu sine pe pretendentul la tron-Dan, fiul lui Dan II. Vlad este prins şi decapitat în satul Bãlteni.

 

 

Începutul domniei şi pustiirea Ţãrii Fãgãraşului
 

     Vlad Ţepeş ocupã tronul Ţãrii Româneşti în anul 1456 cu ajutor unguresc. Datoritã faptului cã saşii adãposteau pe unii dintre pretendenţii la tronul Ţãrii Româneşti-Vlad Cãlugãrul este adãpostit în Ţara Amlaşului în timp ce un alt pretendent, Basarab voievod se afla la Sighişoara-Vlad Ţepeş va începe o politicã durã de represalii împotriva acestora. Patruzeci şi unu de negustori saşi aflaţi în Ţara Româneascã sînt traşi în ţeapã iar alţi trei sute care erau spioni au fost arşi de vii. Este atacat Sibiul -sînt prãdate Noul Sãsesc, Hosmanul şi Bendorful; suburbiile Braşovului şi Biserica Bartolomeu sînt arse. Dan, unul dintre pretendenţii la tron, trece cu un corp de oaste peste munţi avînd sprijinul braşovenilor dar este învins în luptã. Aceste lucruri se întîmplau în anul 1460. Dupã ce Dan este învins el cade prizonier. Are însã loc un alt episod care stîrneşte hazul în ciuda unei crime abominabile. Vlad Ţepeş, plin de sarcasm, porunceşte sã i se facã groapa lui Dan şi aduce cîţiva popi sã-i facã slujba înmormîntãrii întreagã de viu dupã care îi taie capul.Vlad nu uitã cã Dan a venit cu ajutoare din Fãgãraş şi Amlaş şi trimite împotriva acestor ţinuturi o oaste care le jefuieşte. Şercaia şi Mica sînt nimicite în întregime. Braşovenilor le scrie însã sã stea liniştiţi cã nu are nimic personal cu ei, socoteala lui a fost doar cu Fãgãraşul-,,posesia noastrã“ dupã cum spunea domnitorul.

Luptele cu turcii
 

     Dupã ce-şi consolideazã tronul, Ţepeş refuzã sã mai plãteascã tribut turcilor punîndu-se de partea ofensivei creştine. Sultanul încearcã mai întîi sã-l înlãture prin vicleşug trimiţîndu-i vorbã printr-un grec pe nume Catavolinos sã vinã la Giurgiu pentru reglarea unor chestiuni de hotar. Ţepeş vine aducînd pentru a-i amãgi pe turci tributul şi chiar un numãr de 50 de copii avînd însã pregãtitã în secret o oaste care la ordinul sãu înconjoarã detaşamentul turcesc luîndu-l prozonier şi pe comandantul Hamza, begul de Nicopole împreunã cu grecul Catavolinos. Au fost duşi la Tîrgovişte şi traşi în ţeapã cu toţii. Giurgiu este ocupat de domnitorul valah iar malul drept al Dunãrii, de la guri şi pînã la Zimnicea, este ars şi prãdat. La data de 11 ianuarie 1461 Vlad îi face cunoscut regelui ungar Matei Corvin printr-o scrisoare cã au fost ucişi 23.809 oameni-precizia cifrei constã în faptul cã se strîngeau cu grijã capetele tãiate ,,afarã-spune el în scrisoare-de 884 care au fost arşi în casele lor şi ale cãror capete n-au putut fi înfãţişate“. Este vorba în total de 24.693 de turci. Mahomed al II-lea nu se lasã provocat mult astfel încît în anul 1462 o armatã turceascã se îndreaptã spre Dunãre. Cronicarul grec Halcocondil spune cã numãrul soldaţilor turci care se îndrepta spre Ţara Româneascã se ridica la 250.000. Ţepeş foloseşte tactica tradiţionalã a hãrţuirii în locuri alese de el şi a prãdãrii recoltelor din calea nãvãlitorilor precum şi otrãvirea fîntînilor. Cronicile spun cã în noaptea de 16 spre 17 iunie a avut loc un atac al oastei muntene în tabãra turcã ce viza uciderea sultanului-a avut loc un mãcel groaznic în care au murit mulţi turci. Sultanul Mahomed şi-a abandonat armata decimatã de ciumã şi atacurile neaşteptate ale muntenilor. Vlad însã nu reuşeşte sã-şi fructifice succesul deoarece este trãdat. Radu cel Frumos-porecla şi-a cãpãtat-o în haremurile sultanului-un frate de-al lui Ţepeş, atrage un grup de boieri de partea sa şi este investit domn al Ţãrii Româneşti.

Retragerea în Ardeal şi prizonieratul de la Budapesta
 

     Vlad se retrage în Ardeal aşteptînd sprijinul lui Mateiaş. Acesta porneşte cu o armatã pentru a-l restabili pe tron dar o intrigã pusã la cale de saşi îl deruteazã pe Matei Corvin cãruia i se prezintã trei scrisori ca din partea voievodului, dintre care una adresatã lui Mahomed al II-lea prin care Vlad i-ar fi cerut iertare sultanului şi l-ar fi rugat sã-i înlesneascã cucerirea Ardealului. Constantin Giurescu considerã aceste scrisori ca pe nişte falsuri: ,,Nu era nici o raţiune ca Ţepeş sã scrie un asemenea text, dupã toate cele ce se întîmplaserã; apoi localitatea de unde au fost trimise scrisorile , ,,Rothel“ nu existã. Matei le dã însã crezare şi îl închide pe Vlad într-o închisoare la Budapesta mai bine de zece ani.

A doua domnie
 

     Întrucît toţi domnitorii care i-au urmat lui Vlad s-au dat de partea turcilor, Matei Corvin cautã sã-l reabiliteze şi sã-i redea domnia. Conform datelor furnizate de P.Panaitescu Vlad a fost trimis sã lupte cu oastea ungureascã din Bosnia împotriva turcilor, dupã care este rechemat în Ardeal de unde cu ajutor unguresc şi de la Ştefan cel Mare trece Carpaţii şi-l alungã din Ţara Româneascã pe Laiotã Basarab în anul 1476. Turcii trimit ulterior o oaste în frunte cu Laiotã Basarab sã-l alunge pe Vlad din ţarã. Este ucis în lupta împotriva turcilor, conform lui Panaitescu. Aceastã informaţie este folositã şi de marele scriitor Alexandru Mitru în trilogia ,,Legendã valahã“. Alţi istorici vorbesc despre un complot pus la cale de boieri. Se pare cã varianta lui Panaitescu este cea mai plauzibilã. Cronicarul austriac Iacob Unrest a consemnat cã Vlad Ţepeş a fost ucis mişeleşte de un turc, angajat ca slugã a domnului, plãtit de Sublima Poartã sã-l asasineze. Se pare cã în tabãra lui Ţepeş au existat cîţiva trãdãtori şi cã în timpul bãtãliei în care oastea munteanã pãrea biruitoare Vlad a fost asasinat. Locul unde Vlad Ţepeş a fost ucis mişeleşte se aflã în apropierea mãnãstirii Snagov, în apropierea pãdurii Boldu-Creţuleasca, pe partea stîngã a drumului ce duce spre Ştefãneşti. Cãlugãrii de la Mãnãstirea Snagov au ridicat în tainã cadavrul decapitat al domnitorului şi l-au dus la mãnãstire îngropîndu-l într-un mormînt anonim de frica represaliilor. Mormîntul unde a fost depus trupul domnului rãmîne şi în ziua de azi o enigmã.

Familia domnitorului
 

     Istoricul Constantin Giurescu ne furnizeazã informaţii cu privire la viaţa intimã a lui Vlad Ţepeş: ,,Vlad Ţepeş a fost cãsãtorit cu o catolicã, rudã a lui Mateiaş Corvinul, a avut mai mulţi fii; unul dintre ei, Mihnea, zis cel Rãu, a domnit în Ţara Româneascã între 1508 şi 1510, dupã Radu cel Mare; un altul, Vlad, e constatat ca pretendent la tron în 1495, pe timpul lui Vlad Cãlugãrul; despre un al treilea ne vorbeşte naraţiunea ruseascã în care se povestesc ,,cruzimile“ lui Ţepeş“. La castelul Ambras din Tirol s-a pãstrat un portret al domnitorului care corespunde realitãţii: faţa smeadã, ochii mari, sprîncene bine arcuite, nasul subţire, bãrbia ascuţitã; plete lungi revãrsate pe umãr, mustaţã. Pe cap avea o cãciulã împodobitã în partea inferioarã de jur-împrejur cu şiruri de mãrgãritare avînd în faţã un ,,surguci“ bãtut cu pietre preţioase. ( Ştefan Botoran )

Comments
Comentariu nou Cautare
bibiloiu  - Mari Domni am avut,acum avem hoti   |18-06-2013 10:21:56
Istoria acestei tari este aparte,oamenii plini de respect si dedicare,pacar t de
sangele varsat si de protia care conduce Romania!
IUBESC ACEASTA TARA. Doamne
ocrotestei pe romani si dale mintea cea din urma sa nu ajungem sa lasam altora
acest DAR IMENS de la Dumezeu.
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Caută in site ...

Curs valutar BNR

FaceBook

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

3.JPG

Portretul luptatorului la tinerete

Vizitatori online

Avem 505 vizitatori online

Vremea in Fagaras

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 646
Număr afişări conţinut : 1615662

Cartea

Publicitate

Horoscop zilnic 2011

Informatii utile



 

Magazinul de Ziare Ziare