Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Liderii nonconformişti ( II )
Liderii nonconformişti ( II ) Email
Marţi, 16 Iunie 2009 11:31

 

 Sorin Melinte, fascinat de AC/DC

 

     Puţini făgărăşeni bănuiesc acum că Sorin Melinte, comandantul Poliţiei Făgăraş, era în tinereţe DJ-ul atît de fascinat de rockerii de la AC/DC încît punea muzica lor chiar şi la discotecă. Omul legii îşi găseşte şi acum liniştea în muzică, iar cei care merg cu el în maşină o să asculte cu siguranţă Dire Straits sau ,,Thunderstruck-ul“ celor de la AC/DC. Adolescentul Sorin Melinte mînca muzică pe pîine şi era , în mod normal, ascultător fidel al Europei Libere.

 ,,Încă din şcoala generală am cochetat cu trompeta, cu chitara şi am luat lecţii în acest sens la Casa Pionierilor. Cert este că mi-a plăcut muzica şi mulţumită părinţilor am pornit de la cel mai simplu casetofon şi am ajuns să am cel mai bun magnetofon din perioada comunistă, un Rostov, cu boxe de 75 de waţi. Ascultam la radio emisiunea Metronom a lui Cornel Chiriac şi apoi Europa Liberă. Împreună cu doi colegi ţineam la Casa de Cultură din Victoria discotecă în fiecare sîmbătă şi duminică, iar joia pe platoul liceului industrial făceam audiţii. Eram cei mai tari DJ şi din cauza asta eram la cuţite cu un profesor de fizică pentru că vroia şi el să facă discotecă. Noi aveam însă scule mai bune şi fiind în mijlocul elevilor ştiam mai bine ce se ascultă“ povesteşte Sorin Melinte.


,,Puneam copiii mici să ţină de şase ca să nu ne prindă miliţienii“
 

     Una dintre primele amintiri legate de muzica rock pentru Sorin Melinte se leagă de un comandant în uniformă militară. ,,Maiorul Suciu, comandantul de atunci al unităţii de pompieri din Victoria, un om pe care îl respectam mult, era prieten cu părinţii mei. Văzînd că îmi place muzica a făcut o chestie extraordinară şi a vrut să îmi deschidă nişte drumuri. Mi-a adus o casetă cu Janis Joplin şi Jimi Hendrix care m-a impresionat. În perioada aia înregistram însă şi muzică de la radio şi fără să îmi dau seama am tras exact peste acel material. Cînd mi-a cerut caseta şi i-am zis ce s-a întîmplat, comandantul pompierilor s-a înverzit efectiv. Atunci am realizat cît de importantă era pentru el acea casetă. După un timp, cînd am descoperit trupa AC/DC am rămas şi eu extrem de impresionat şi am înţeles ce înseamnă să pierzi ceva ce îţi place. Eram aşa de înebunit după această muzică încît am ajuns să o promovez chiar şi la dicotecă, la decibelii corespunzători unui astfel de gen. Gaşca în care eram eu oricum asculta rock, deci eram la curent cu tot ce însemna Deep Purple, Led Zeppelin, Rolling Stones şi aşa mai departe. Mă împărţeam cu greu între cele două genuri care îmi plăceau mult, hard-rockul şi muzica pop, dar cea făcută de Smokie, Tina Turner, Ray Charles, deci un pop elaborat. Eram înebunit şi după formaţile româneşti ca Semnal M sau Phoenix, de la care mi-a plăcut foarte mult albumul Cantofabule.Erau vremuri frumoase în care luam casetofoanele mergeam seara pe tribuna stadionului din Victoria, puneam copiii mai mici să ţină de şase să nu vină miliţienii şi cu o stică de ceva ascultam muzică, făceam schimburi de casete, benzi şi aşa mai departe. Atît de tare m-a marcat muzica rock încît ajunsesem să mă speriu, o auzeam şi în somn. Genul acesta m-a deschis însă din punct de vedere muzical şi m-a trimis şi spre alte genuri de muzică“ povesteşte Melinte.

,,Rock-ul era o formă de revoltă“
 

     Într-un orăşel muncitoresc precum Victoria, tinerii din perioada comunistă aveau puţine mijloace să se simtă cu adevărat liberi. ,,Foarte mulţi dintre noi se refugiau în muzică însă erau informaţii puţine. Eram înebuniţi de Jimi Hendrix şi de Janis Joplin dar educaţia pe care o primisem, anti drog, anti alcool, anti capitalism nu te lăsa să îi înţelegi. Îţi plăcea linia melodică, te captiva instrumentaţia, dar nu prea înţelegeai. Eu făceam la şcoală limba rusă şi mă rugam de prieteni să îmi traducă textele ca să înţeleg şi eu mesajul. La foarte mulţi a prins rock-ul şi pentru că reprezenta o formă de revoltă împotriva comunismului. Sistemul interzicea genul ăsta de muzică, marile noastre trupe au emigrat afară şi au dau astfel un exemplu celor care vroiau să trăiască liber. Normal că îţi doreai plete, că îţi doreai să se schimbe ceava. Din păcate rock-ul a evoluat în forme mai dure şi s-a asociat uneori cu violenţa şi drogurile, lucruri cu care eu nu am fost niciodată de acord aşa că am început să îmi selectez genurile pe care le ascult. Odată cu trecerea timpului gusturile mele muzicale s-au mai rotunjit pentru că nu e potrivit să zic cizelat. M-am dus şi către alte genuri, dar ascult cu aceeaşi plăcere şi hard rock. Transformare continuă, cum e firesc, dar nu cuprinde manelele. Liniştea şi energia mi-o găsesc mergînd la Cover Club, la seratele muzicale, iar dacă nu, îmi scot discurile şi DVD-urile din colecţie, las totul la o parte şi mă hrănesc din acest hobby“ spune Sorin Melinte.

Mihai Ninu, ucenicul sunetistului de la Pink Floyd

 

 

     Mihai Ninu şi fratele său Gheorghe Ninu, au reuşit să le dea făgărăşenilor un loc în care pot oricînd să îşi vadă în condiţii excelente formaţia preferată. Este vorba despre Cover Club, locaţia despre care artişti ca Marcian Petrescu sau A.G. Weinberger au ,,decretat“ că este printre cele mai bine dotate cluburi din ţară. Sunetul deosebit nu vine însă doar din instalaţia de sunet în valoare de zeci de mii de euro ci şi din ,,urechea“ şi profesionalismul lui Mihai Ninu. Făgărăşeanul este unul dintre singurii ingineri de sunet veritabili din ţară, este printre puţinii absolvenţi ai unui institut de profil din Germania şi a ,, furat“ meserie, printre alţii, chiar de la sunetistul celebrilor Beatlesi.

Toboşar la 14 ani
 

     Gheorghe şi Mihai Ninu, acum oameni de afaceri de succes, şi-au petrecut tinereţea cîntînd în formaţia pe care au înfiinţat-o, Prolis. Pasiunea pentru muzică, păguboasă la prima vedere şi fără prea mare viitor, i-a făcut apoi să devină oameni împliniţi. ,,Pasiunea pentru muzică şi tehnică am avut-o încă din copilărie. Pentru că fratele meu era mai mare cu 5 ani şi nu mă lua cu el la joacă îmi făceam viori din coceni de porumb, sau pe o scîndură băteam nişte cuie, puneam elastic şi îmi făceam chitară. Prima dată am pus mîna pe un instrument adevărat cînd Ghiţă şi-a cumpărat o chitară Reghin pe care nu mă prea lăsa să o folosesc şi am putut să abuzez de ea doar cînd a plecat el în armată. Ghiţă înfiinţase deja Prolis-ul şi eu cîntam acasă la tobe confecţionate din nişte oale pe care am pus nylon. Cînd am intrat în clasa a IX -a am fost cu Prolisul la un bal. Ei aveau toboşar pe unul Bella , foarte bun la jazz şi bosa nova, dar ei cîntau mai mult rock, rock n roll şi coveruri. Bella cam avea darul băutului şi la balul respectiv, după pauza de la 12 noaptea nu s-a mai întors. Aşa că m-am pus eu la tobe şi am bătul aproape tot restul balului. Metea, care era chitaristul şi vocalul formaţiei a zis atunci că i-a plăcut cum bat, că mă potrivesc mai bine şi să rămîn eu în formaţie. Aşa că îl minţeam pe Bella că nu avem bal, luam tobele lui de la Casa de Cultură şi mergeam la bal. După un timp mi-am cumpărat tobe, cu 25.000 de lei , o avere pe vremea aia, din bani de la părinţi. Apoi am început noi să tot cumpărăm scule, pentru că nimeni din trupă nu era dispus să investească, şi pe vremea aia fiecare formaţie încerca să aibă echipament cît mai bun, să sune cît mai bine, ca să fie cît mai căutată. În plus preferam să cumpărăm decît să închiriem sculele. Eu eram încă în liceu şi tot timpul lunea eram mort de oboseală după baluri, dar am reuşit să mă ţin în paralel de amîndouă“ poveseşte Mihai Ninu.

Cursuri traduse cu dicţionarul
 

     După revoluţie trupa a început să să destrame aşa că mi-am făcut paşaport, am vrut să plec în Suedia, dar pînă la urmă destinul m-a dus în Germania. Am lucrat în gastronomie, dar nu am renunţat la pasiunea pentru muzică. În 1994 văzut într-o revistă de specialitate un anunţ că se organizează sesiune de admintere la School of Audio Engineering Hamburg. Şcoala era condusă de fostul sunetist a lui Elton John , un australian. Am fost la o zi a porţilor deschise, am văzut ce dotare au şi m-am hotărît să mă înscriu, chiar dacă asta însemna că nu mai aveam deloc timp liber şi că trebuia să plătesc lunar 780 de euro. În plus, după 4 ani de stat în Germania nu luasem niciun curs de limbă. La primele cursuri de teorie nu înţelegeam nimnic, decît frînturi pe care nu le puteam pune apoi cap la cap. La un moment dat mi-am luat un reportofon, înregistram cursurile şi acasă, cu dicţionarul de termeni tehnici lîngă mine încercam să înţeleg despre ce e vorba. Mai grav era că la şcoală se foloseau termeni tehnici împrumutaţi din engleză şi devenea cu atît mai greu. Cu foarte multă muncă suplimentară faţă de colegii mei vorbitori de limba germană am reuşit însă să devin un elev bun“ îşi aduce aminte Mihai.

Nu s-a speriat de concurenţă
 

     Pentru că la School of Audio Engineering Hamburg era o concurenţă acerbă, elevii erau evaluaţi tot timpul. ,,Abia începuse era digitală şi la primele cursuri foloseam bandă magnetică pe 24 de canale, o tehnologie care apoi nu s-a mai folosit. Făceam teorie puţină şi accentul se punea pe practică şi în fiecare săptămînă aveau un număr de ore pe care trebuia să le faci în studio. Chiar la început pentru a ne forma ureche foloseam o tehnică rudimentară, în care tăiai ştirile pentru radio şi televiziune. Ideea era că nu o făceai cu ajutorul computerului ci luai efectiv banda magnetică, o puneai pe suport, o tăiai cu lama şi apoi o lipeai acolo unde vroiai să continue. Cel care asculta produsul finit nu trebuia să simtă niciun fel de diferenţă. Tot în primii ani ni se dădea să facem remixuri după anumite piese. De exemplu, primeai o piesă a lui Michael Jackson care avea 3 minute şi tu trebuia să o faci de 6 minute Trebuia să speculezi refrenul, bridge-ul să inserezi dacă era cazul efecte frumoase. Asta tot pe bandă . Acolo am învăţat unul dintre cele mai celebre trucuri, cel cu reversul pe bandă. Adică tăiai cu grijă o bucată din bandă unde era o tobă cu hall, o întorceai invers de se auzea întîi ecolul şi apoi toba şi ieşea un efect interesant. Se aprecia creativitatea dar şi acurateţea cu care operai“ povesteşte Mihai Ninu.

A absolvit şcoala germană fără să cunoască limba


     Din generaţia de 60 de elevi din care a făcut parte Mihai Ninu, doar opt au reuşit să îşi ia diploma de inginer de sunet. Unul dintre ei, spre surprinderea multora, a fost chiar făgărăşeanul. Restul a primit doar o adeverinţă că au urmat cursurile şcolii. ,,Nimeni nu se aştepta să îmi iau licenţa pentru că eu abia vorbeam germana. A trebuit să pregătesc pentru examen un proiect de la A la Z, cu o trupă de rock formată din adolescenţi. Nu era ceva nou, pentru că şi în timpul cursurilor am avut proiecte de genul ăsta. Era o adevărată aventură, pentru că trebuia să găseşti tu formaţii care aveau deja un material făcut la ei în garaj, pentru comparaţie, trebuia să faci o lucrare scrisă despre cum vrei să înregistrezi, cum să mixezi, a ce să sune produsul finit, pe ce canal tragi vocea, instrumentele şi aşa mai departe. Apoi treceai la lucrul propriu zis care era apoi evaluat de profesori. Am înregistrat şi mixat în perioada aceea multe trupe de rock, jazz şi latino, am început să fiu mai deschis la tot, să descoper noi chestii în muzică“ spune Mihai.

Sunetistul de la Pink Floyd i-a fost profesor făgărăşeanului
 

     Pe lîngă muncă şi şcoală, Mihai şi-a făcut timp şi pentru a asista la diferite producţii muzicale. ,,Mergeam destul de des prin studiouri să fur meserie. Atunci l-am cunoscut şi pe Gunter, un moş care abia mai mergea, extrem de interesant, care venise pentru o producţie latino-jazz. Era o înregistrare deosebită, cu suflători, cu oameni angajaţi de la conservator. Gunter era un mare expert în microfoane, în poziţionarea lor , în alegerea lor şi umbla tot timpul după el cu două valize de microfoane, toate vechi, dar extrem de apreciate pentru soundul unic pe care îl aveau. Nici cele ultramoderne nu puteau să dea sunetul pe care îl obţineau acele microfoane. După înregistrări am mers într-un bar, unde am stat cu el la discuţii pînă la ora 9.00 dimineaţa şi am aflat mai multe secrete ale meseriei de la el. Tot atunci mi-a povestit mult şi despre cei de la Beatles, cu care lucrase. A fost o perioadă sunetistul lor şi la celebrul concert din 1969 de pe acoperişul studioului londonez, el făcuse înregistrarea. Mulţi dintre cei care imi erau profesori sau oamenii din studiou participaseră la producţii importante şi unul dintre profesorii cu care mă aveam bine era chiar unul dintre sunetiştii de concert a trupei Pink Floyd. Erau oameni de la care am învăţat multe“ spune Mihai.

Şi-a dorit să aplice la Făgăraş ceea ce a învăţat în Germania


     Visul lui Mihai Ninu a fost însă să se întoarcă acasă, la Făgăraş. Împreună cu fratele său au construit un complex comercial, iar subsolul l-au păstrat pentru un club cît mai apropiat de dorinţele lor. „M-am lovit de lipsa unui spaţiu adecvat pentru că dacă vrei să îl faci aşa cum trebuie, eşti obligat să investeşti poate de trei ori mai mulţi bani în pereţi decît în scule. În plus e locaţia, e Făgăraş, şi la Bucureşti se dă ora exactă. Nu mă încălzeşte cu nimic dacă iese pe piaţă un produs făcut de mine la care cîştig cîteva zeci de euro, dar apare numele meu pe el.

Muzica este viaţa lui

     Dacă vrei să vorbeşti despre muzică fie că e rock, blues sau jazz, cu toate subgenurile, cel mai potrivit om din Făgăraş este Viorel Morărescu. O adevărată enciclopedie, fostul director comercial de la Nitramonia, are talentul nativ de a reţine amănuntele şi istoriile din jurul muzicii. ,,Format“ la şcoala marelui colecţionar Sorin Dorneanu, Viorel îţi vorbeşte cu pasiune şi de giganţii de la Beatles, dar şi de intrumentiştii de jazz polonezi pe care chiar şi cei de acolo i-au uitat. Cu o colecţie de 2.100 de albume originale, purtate din Germania la Chicago via Canada, Morărescu este unul dintre cei mai importanţi organizatori ai Seratelor Muzicale din Cover Club.

Fabrica studenţească de înregistrat benzi de magnetofon

 

 

 

     ,,Am început să ascult muzică în anii 60 şi în mod sistematic la Europa Liberă pe Cornel Chiriac. Avea acest om un har fantastic de a-ţi descrie albume şi de a-ţi povesti. Avea şi calităţi mari de manager şi el i-a descoperit pe cei de la Phoenix. Pot să zic faptul că datorită lui Cornel Chiriac am intrat în contact cu lumea bună a rockului. O bună vreme am fost revoluţionat şi de Sincron şi soundul acela de chitară electrică, unic la vremea aceea în România. În 1972 am plecat la Iaşi ca student la Politehnică şi l-am cunoscut pe Sorin Dorneanu, un adevărat guru al colecţionarilor de discuri, în jurul căruia se formase o adevărată reţea. La început, colecţionarii erau specializaţi doar pe cîteva discografii complete nu dădeau discurile la tras de teamă că se strică, lucru adevărat de altfel pînă la apariţia pick-upurilor cu doze electromanetice. De atunci am început să colecţionez pe benzi de magnetofon muzică, deşi eu nu aveam magnetofon. Făceam adevărate sesiuni de înregistrări cînd prindeam ceva de afară. Un lector universitar american a adus odată 24 de viniluri cu Bob Dylan, practic toată discografia lui la acel moment. Într-o seară le-a dat cuiva să le înregistreze, ăla a dat sfoară în complex şi ne-am adunat să tragem muzică. Era destul de greu, pentru că se trăgea în timp real, 1/1, de pe pickup pe magnetofon. Ne-am dus cu vreo 10 magnetofoane şi eu am reruşit să îmi trag doar 6 benzi, cît am avut timpul fizic. Prin aceeaşi metodă mi-am făcut rost şi de o colecţie de jazz din Polonia, tot prin intermediul unui profesor şi tot după o sesiune de înregistrări. Era destul de scumpă această pasiune pentru că un disc se vindea cu 400 de lei, în condiţiile în care salariul unui inginer pornea de la 2.000 de lei. Găseai şi cu 200 de lei, dar greceşti, dar de calitate foarte proastă. Învăţasem că merită să îţi cumperi discuri de calitate de cînd făcusem rost de Woodstock în varianta originală americană şi care chiar dacă era numai şanţuri se auzea impecabil. În tehnica asta a înregistrării s-a făcut un mare progres cînd au apărut magnetofoanele Tesla 200, care puteau fi comparate cu Dacia. Pentru banii pe care îi dădeai pe el îşi făcea treaba în mod exemplar. Am terminat facultatea cu 60 de benzi cu Dylan, Beatles, Rolling Stones, Santana , jazz şi diferite chestii mai obscure. În 1978 m-am mutat la Făgăraş, dar am ţinut legătura cu Dorneanu, care mă alimenta cu tot ce îi ceream, ba mai mult îmi şi trimitea diferite noutăţi ca să mă ţină la curent“ povesteşte Viorel Morărescu.

I-a anulat miliţia buletinul pentru că avea plete
 

     La fel ca orice rocker şi Morărescu a avut o perioadă în care a purtat plete. Şi în mod previzibill pentru perioada comunistă, a avut probleme din această cauză. ,,Începusem anul doi la facultate şi îmi trimiseseră părinţii bani să îmi fac un Alain Delon la un blănar de lîngă Putna. Am plecat împreună cu un coleg să ne facem hainele şi cînd ne-am dat jos în gară la Putna, pe la ora 8.00 dimineaţa, ne-a cerut un miliţian buletinele. Ne-a luat la întrebări ce facem, i-am spus că ne plimbăm, şi s-a luat de faptul că nu corespundeau pozele din buletin cu felul în care arătam, şi susţinea sus şi tare că el ne anulează actele dacă nu ne tundem. Normal că nu corespundeau pozele că eram amîndoi pletoşi şi imaginile erau de cînd aveam noi 14 ani. Aşa că ne-a dus la secţie să ne anuleze buletinele. Bietul miliţian ne ameninţa că ne dă amendă, că ne anulează buletinele şi noi eram foarte calmi, i-am zis că plătim amendă sau să păstreze el buletinele dar noi nu ne tundem. Nu îi venea să credă că eram dispuşi să dăm bani, vreo 150 de lei, pentru pletele noastre. Pînă la urmă ne-a anulat buletinele. Ulterior, în Iaşi, pentru că aveam un coleg al cărui tată era maior chiar la evidenţa populaţiei am aranjat de ne-am făcut poze de buletin chiar cu plete. Oricum Iaşul era singurul oraş în care nu prea existau probleme cu cei care au părul lung sau cu fetele care purtau minijup. Miliţia nu prea avea treabă cu noi, pe cînd la Timişoara sau Bucureşti erau razii zilnice“ îşi aduce aminte Viorel.

Enciclopedie muzicală
 

     Ceea ce îl şochează pe orice om care stă de vorbă cu Viorel despre muzică este vasta lui cultură care merge din rock, în jazz şi blues. Ştie chiar şi numele instrumentiştilor din trupa despre care discută, fie că este vorba de formaţii mari sau de trupe experimentale şi uneori obscure de jazz. Şi mai interesant este faptul că Morărescu a acumulat fără efort multe din aceste informaţii în era comunistă, cînd sursele documentare erau extrem de limitate şi internetul era doar un vis în mintea unor informaticieni. ,,Cred că reţin atîtea nume şi poveşti din jurul muzicii într-un mod nativ, pentru că eu nu fac niciun efort în acest sens. O mare parte din formarea mea o datorez însă lui Sorin Dorneanu, care este cel mai mare colecţionar de muzică din România şi din sud estul Europei. Omul are tone de documentaţie şi este genul care nu merge la mare, nu cheltuie aiurea şi e dedicat în totalitate pasiunii sale. El m-a învăţat, şi se ţinea de capul meu, ca atunci cînd copiam un disc pe o bandă de magnetofon să scriu tot ce se afla pe disc, inclusiv cine a făcut poza de pe copertă. Făceam cataloage şi aşa mi-au intrat în memorie tot felul de informaţii din istoria muzicii. Dar multe lucruri legate de muzică îmi vin nativ, fără să fac un efort. Trec fără probleme de la un album de rock la unul de free jazz şi mă regăsesc la fel de bine în amîndouă“ spune Viorel Morărescu.

,,Live“ în România, Germania şi Statele Unite
 

     Pentru orice pasionat de muzică, mai ales pentru cei care ascultă genuri ca rock şi blues, concertele sînt o parte importantă a vieţii. Întîlnirea cu artiştii, emoţiile unei audiţii live rămîn tot timpul în memorie. Fire nonconformistă şi liberă, Viorel Morărescu a plecat în 1990 în Germania unde i-a văzut pe viu pe cei care stăteau la loc de cinste în colecţia sa. Apoi a început să participe, chiar în Chicago,la concerte de blues, gen de care a fost tot timpul pasionat. ,, Primele concerte mari în România le-am văzut la Iaşi cu Phoenix şi Sfinx, două formaţii fenomenale pentru acea perioadă. Trupele astea dacă aveau şansa să iasă dincolo ar fi avut succes fără niciun fel de probleme. Am văzut apoi la Bucureşti pe Procul Harum în 1977, într-un concert superb şi pe Locomotiv GT. Am apucat să prind şi sfîrşitul marilor concerte de jazz de la Bucureşti. La ambasada americană era un domn care agreea foarte mult genul şi a facilitat la organizarea a tot felul de concerte foarte importante pentru vremea aia, cu cei mai mari artişti ai momentului respectiv . Au fost astfel în România nume mari ca Duke Elington, Louis Armstrong. Asta doar pînă prin 1975 cînd s-a tăiat macaroana. După 1990 am plecat în occident şi încă din primele luni de locuit în Germania am reuşit să îl văd pe John Mayne, părintele bluesului alb, care îi avea în trupa sa la chitară pe Albert Kraus şi Toto Montoya, deci o formaţie extraordinară. La concertul acesta m-am întîlnit întîmplător şi cu A.G. Weinberger cu care mă ştiam dinainte. Tot în Germania i-am văzut pe Eric Barton fostul solist de la Animals, Santana, BB. King, Emerson Lake and Palmer şi Bob Dylan. Am ratat din păcate un concert cu Rory Galager, pe care îmi doream mult să îl văd şi care a şi murit după cîţiva ani. M-am întors în 1992 la Făgăraş şi am stat aici încă un an şi jumătate şi după aceea am încercat să plec cu soţia în Canada. Din motive necunoscute nu am avut succes, dar am reuşt să îi păcălim pe cei de la Ambasada Americană să ne dea viză pentru State, la o conferinţă din Ohio pe probleme de mediu. Noi de fapt am plecat în Chicago. Acolo am început să frecventez unul dintre cluburile de blues legendare, unde în fiecare seară erau evenimente. Tot în State am reeuşit să îi văd şi pe Rolling Stones şi Pink Floyd. În perioada aia m-a ajutat foarte mult să rezist muzica pentru că deşi financiar ne descurcam bine, eu eram scîrbit de modul de viaţă american şi de platitudinea peisajului din jurul Chicago-ului. De altfel după doi ani m-am şi întors acasă“ povesteşte Morărescu.

Colecţia de contrabandă
 

     Viorel Morărescu este şi un colecţionar respectabil, iar ,,averea“ lui are o poveste interesantă, fiind una plimbată peste ocan şi considerată drept marfă de contrabandă. ,,În Germania, am cumpărat vreo 60 de viniluri şi pentru că exact atunci apăruseră CD-urile am început să colectionez şi din acestea. Am început noua colecţie de la zero şi acum am peste 2.100 de albume originale pe CD. În Germania am cumpărat 610 bucăţi, fiecare cu aproximativ 18 mărci. Cînd am plecat în America le-am băgat în nişte lăzi şi le-am trimis cu vaporul în Canada la un prieten în ideea că le aduce apoi el la mine în Chicago. La graniţa americană l-au oprit însă vameşii şi l-au întrebat ce are în lădoaiele alea. Cînd le-a spus prietenul meu că sînt 600 de CD-uri au zis că e marfă de contrabandă şi s-a întors omul cu ele la Toronto. Din Chicago mi-am luat vreo 600, pe care le-a adus în Româna, în bagaj de mînă, scoase din coperţile şi carcasele lor, pe care le-am trimis separat. Alea din Canada, cumpărate în Germania, le-am recuperat pînă la ultimul, în 5-6 ani, pe măsură ce mai venea cineva de acolo şi avea loc să le aducă. Apoi, în România am prins o filieră rusească prin care să îmi fac rost de albume de o calitate fantastică, rarităţi pe care nu le-am găsit în 6 ani nici în Germania şi nici în America“

Poveştile din jurul muzicii
 

     Unul dintre organizatorii Seratelor Muzicale care se desfăşoară la Cover Club este şi Viorel Morărescu. Tot timpul bine documentat, el reuşeşte să ţeasă poveşti interesante în jurul muzicii şi să pună în context orice material prezentat. ,,În facultate, începînd din anul doi am început să organizez audiţii de jazz şi muzică progresivă în cantina complexului studenţesc Tudor Vladimirescu din Iaşi. Veneau cîte 150 de oameni, făcem rost de material documentar de la Sorin Dorneanu şi au avut un asemnea succes încît am ajuns să le facem şi la Casa de Cultură din Iaşi. Tot în perioada aceea am avut şi o serie de emisiuni la radioul local în care am prezentat toată istoria Beatles, cu albumele în ordine cronologică. Cînd am venit în Făgăraş, Mihai Maga, care era prieten cu Florian Pitiş a luat de la acesta traducerea de la piesa de teatru ,,Cei patru Beatleşi“. Pitiş o juca la Bulandra, am mers acolo mi-am făcut o idee şi am reuşit să dăm apoi vreo două spectacole la Casa de Cultură Făgăraş, unde eu am asigurat coloana sonoră“. Acum, pe lîngă Seratele Muzicale, Viorel Morarescu are şi o emisiune intitulată Anticariat Muzical la un radio local, ale cărei înregistrări au un mare suces şi pe internet.

Comments
Comentariu nou Cautare
Radu N.   |16-06-2009 15:17:33
Extraordinare aceste interviuri! Felicitari autorului pentru idee!
Zoltan Máthé  - formidabil   |17-06-2009 00:39:26
am trait 21 de ani in FGRS ( 1968-89) cunosc pe toti cei care au facut ceva pt.
sufletul muzical al Orasului,azi cind romania se scufunda in mlastina manelelor
Coverul e un 'izvor al tamaduirii sufletelor muzicale fagarasene'
jazz,blues,rock .......va iubesc de deparet
Zoli Máthé fost prof. de physica
in FGRS merci merci merci J. Zawinul
Alin Bujor   |17-06-2009 12:37:33
Am auzit multe despre dumneavoastra de la oameni ca Mihai Ninu, Gheorghe Ninu
si Stelian Sapatorul. Am inteleles ca ati fost recent in tara insa din pacate nu
v/am putut intilni. Sper ca poate prin intermediul internetului o sa reusim sa
vorbim si sa redau si povestea dumneavoastra.
dorin   |17-06-2009 16:22:31
Ma bucur ca ati scris acest articol.Cred ca ar fi f. interesant sa scrieti si
despre cei care au "facut"muzica, cei care au fost implicati direct in
aceste evenimente.Ar fi bine sa stie si locuitorii Fagarasului ce formatii au
fost de-a lungul timpului, cine a incantat oamenii in timpul regimului
comunist,ce probleme au avut ei(mai ales lipsa instrumentelor) cand muzica era
unul dintre putinele mijloace de "evadare".
Alin Bujor   |17-06-2009 16:50:43
Am in proiect si un astfel de material. Deocamdata sint in stadiul de
predocumentare. Daca sinteti in domeniu, sau daca imi puteti da informatii
despre oamenii cu care ar trebui sa iau legatura va rog sa ma contactati.
dorin   |22-06-2009 14:01:19
In limita timpului meu liber va stau la dispozitie.
Datele de contact le gasiti
pe site-ul meu:
www.muzicoterapie.ro
tarausanu   |17-06-2009 23:30:34
numele tau imi zice ceva ; ma , daca suntem veri si tu nu sti ; ce zici de asta
? ai stat in Alexandri , da sau nu , raspunde ; mai ai o sora Alina sau asa ceva
; da sau nu ; aaaaaaa scuza-ma nu esti tu , uita toate astea ; e imposibil sa ne
cunoastem ; fa proiecte , fa ce vrei tu dar contacteaza-ma ; de ce nu ? ce ai de
pierdut ? cine stie ?
tarnausanu  - plastelina   |17-06-2009 03:48:26
si noi credeam ca ai murit Mathe ; am vazut muzica buna pe video in 89 la tine ;
tot tu esti cel mai mare din Fagaras si din Romania si din Europa si din lume si
din universul cosmic sau acum esti pe locul doi ; de ce nu raspunzi Mathe ? mai
sunt tunurile cu ghiulele de lemn pe zidurile cetatii ? da sau nu ?
tarnausanu   |17-06-2009 03:50:00
lansarea ghiulelelor pe titirobil
tarnausanu   |17-06-2009 04:14:30
Mathe , Mathe , tu ne-ai adus la banchet in 87 o formatie buna , stai ca iti
spun eu cum se chema ; da ; Semnal M , adu-ti aminte ca l-am imbatat pe Dalea -
tun - ; dupa banchet am fost la tine ( parca ai doau fete ) , ne-ai servit cu
chesti fine si delicate ; speram cu totii ca ti-au sarit fluturi din cap , ce
zici ? apropo ce mai sti de Csutac si de Pal ; prin 89 le-am facut niste
giumbuslucuri cu sare de lamaie ; sfaritul lumi pleca din Fagaras ; am vazut
niste poze din Fagaras si " mi s-au taiat picioarele" ; aoleu daca m-ai
pun odata piciorul acolo ce fac sa fereasca Dumnezeu ; inca ceva , nu te-ai
plictisit in Germania , hai la Tokio , vino sa punem tara la cale , s-au te-ai
hodorogit ; uite ce , vezi ce faci si raspunde-mi cat de repede ; nu o sa-ti
para rau ; cu prima ocazie bagam calusari la dospit
zoli mathé  - sa nu ne tragem de bracinar !!!   |17-06-2009 19:33:51
Sorry D-le tarnausanu ( da cu t mic )
de cind sintem per Tu ????
eu am ramas
un Domn ( te nasti nu te faci )

zoli máthé
tarausanu  - custov   |17-06-2009 23:16:00
Mathe cu M mare ; magaroiule , de ce te-ai bosumflat ; noi o sa fim la per Tu
toata viata indiferent daca tu iti dai seama sau nu de lucrul acesta ; ajunge cu
"impaunarea" ; grija mare cu pianul pe scari sa nu se zgarie ; asteapta
sa aprecieze altii ce ai ramas si nu te lauda singur ; si totusi se pare ca nu
ti-au sarit fluturi din cap ;
tarausanu   |17-06-2009 23:18:13
uite o sa vezi tu ca ne tragem de bracinar , si inca cum ; crezi nu crezi , asta
e
tarausanu   |17-06-2009 23:22:40
ce faci ai adormit ? trezeste-te si da cu apa pe fata , scoate prunele din gura
, trage aer in piept baga-ti nasul in formulele de fizica ca viata-i scurta ;
hai , incet , incet , si acum nu te lasa deloc
zoli máté   |18-06-2009 00:43:56
e vorba despre minunata viata muzicala a Fagarsului ???
are sens o asemenea
aberatie verbala despre cine esti tu si cine sint eu ??
hai sa raminem la
muzica la Oamenii care au promovat muzica ( buna ) in oraselul Nostru ..de
concerte neuitate : Phönix, ExperimentaQ. Prorgesiv TM, Semnal M .....etc. de
Oamenii care au adus LP-uri cu Led Zepelin si Deep Purpel facind foame
studenteasca ( Stelica !!!) cu mii de metrii de benzi de magnetofon ( Vio
Morarescu ) despre asta e vorba,treaba.. in Fagaras a exista un samizadat
muzical ( sa nu-i uitama pe Cineasti !!! ) inpotriva dobitocilor comunisti si al
lor creduli prozeliti

zoli máthé
tarnausanu  - corect   |18-06-2009 01:58:16
abea acum , te recunosc Zoli ; bravo , imi cer scuze daca te-am jignit ;
pomenesti de Sapatoru , merita ; traiesc nostalgie ce ai rezumat in cateva
cuvinte ; te respect din tot sufletul meu , asa cum sunt dar lasa-ma sa raman
"campionul glumelor proaste" ; nu te-am vazut de 20 de ani , dar pentru
mine ca fagarasean ramai o referinta ; cine cunoaste elita fagaraseana are
obligatia sa te respecte ; te imbratisez cu multa cadura si iti doresc fericire
viorel morarescu  - mici corecturi   |18-06-2009 20:58:30
Ma bucura acest articol dar in linia a ceea ce s-a scris despre mine intervin cu
niste mici corecturi probabil inerente la niste nume mai putin cunoscute (var.
corecte in dreapta):
Procul Harum = Procol Harum
Eric Barton = Eric Burdon
John
Mayne = John Mayall
Albert Kraus = Walter Trout
Toto Montoya = Coco
Montoya
Mersi Aline si foarte buna si ideea unui articol despre istoria
rock-ului fagarasan, sa nu-l uiti pe Eugen Tunaru!
tarna  - cetatea   |20-06-2009 03:48:16
Morarescule , tu sa nu te amesteci ; ce te bagi ? lasa corecturile si treci la
tobe ; de ce insisti ? nu insista ; te vrem in stilul Phil Ruth acum
Michele  - asadeci   |18-06-2009 21:04:26
Si pentru ca s-au temperat spiritele - fapt care ma bucura - va invit si pe
dumneavoastra domnii mei sa va alaturati lui AG in "campania impotriva
recesiunii mentale" Aici likul pe
youtube:
http://www.youtube.com/user/coverclubfaga ras
viorel morarescu  - AG live la Coverclub pe Youtube   |18-06-2009 21:20:33
Din concertul lui AG din Coverclub mai puteti
accesa:

http://www.youtube.com/watch?v=92UjRVqblP o

Este un jam-session cu
invitatul Flavius Hosu (8 ani) la tobe
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Caută in site ...

Adio, Majestate!

 

      România iubeşte monarhia. Ar fi concluzia la care ar ajunge orice persoană care deschide televizorul, ascultă radioul sau citeşte presa scrisă, pentru că mijloacele media abundă de articole despre regele Mihai şi monarhie. Dar dacă ne-am întoarce în urmă cu vreo două decenii, lucrurile n-ar sta chiar aşa. Regele Mihai a fost alungat din ţară de regimul post-decembrist condus de Iliescu şi Roman, aşa cum s-a întîmplat în 1947, pe vremea regimului bolşevic. Urmaşii acelor comunişti, pesediştii actuali, depun flori şi lumînări pentru monarhul României care a trecut la cele sfinte, iar pe bloguri postează mesaje de compasiune arătîndu-şi astfel nesimţirea.
     Fiind într-o vizită în Danemarca, am avut ocazia să trăiesc vizita familiei regale în oraşul în care am poposit vreme de o săptămînă. Au fost multe pregătiri, oficialităţile au fost băgate în priză cu mult timp înaintea vizitei. Localnicii erau preocupaţi să-şi întîlnească Regina, iar în ziua sosirii familiei regale, locul era înţesat de lume. Oraşul nu avea mai mult de vreo 20.000 de locuitori, dar atunci numărul celor prezenţi era şi de cinci ori mai mare. Era puhoi de lume. Eu nu mai văzusem atîta agitaţie şi oameni la un loc de pe vremea cînd Ceauşescu vizita vreo localitate. Pe cînd eram în anul I de facultate, era anunţată participarea preşedintelui ţării la deschiderea anului universitar, la Cluj. Cîtă zarvă, eram forţaţi să ieşim, să-l aclamăm! Pe noi, bobocii, ne-au închis pe stadionul din Cluj ca pe nişte oi, pentru a vedea iubitul conducător cît de ovaţionat este de tineri. Ceva similar era şi în oraşul danez, la vizita Reginei. Deosebirea însă consta în faptul că acei cetăţeni au mers la întîlnirea cu Regina din plăcere, pe cînd noi eram forţaţi. Le zîmbeau feţele, plîngeau oamenii de emoţie.

Citește mai departe...

Vizitatori online

Avem 1247 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

1.JPG

Cartea

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 738
Număr afişări conţinut : 3966203

FaceBook

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare