Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Bibliotecă transformată în centru pentru tineri
Bibliotecă transformată în centru pentru tineri Email
Luni, 04 Iunie 2018 17:21

 

     Biblioteca orăşenească din Victoria se va transforma în Centru de informare pentru tineri. Cel puţin aşa arată proiectul propus de directorul Casei de Cultură, Corina Hoajă, pentru a atrage tinerii spre lectură. Fondul de carte al bibliotecii numără 16.000 care urmează să fie aranjate în noul centru.

Rafturi pentru cărţi
 

     Deocamdată cărţile zac în mijlocul 

încăperii de la etajul Casei de cultură, acolo unde va fi amenjat centrul de informare. . ,,Am achiziţionat rafturi pentru bibliotecă, însă pînă în prezent au fost livrate jumătate dintre ele. Pe toţi pereţii vom monta rafturile şi apoi aşezăm cărţile. Ne-am gîndit să transformăm biblioteca într-un centru pentru tineri ca să-i implicăm în activităţile culturale din oraş. La biblioteca oraşului, elevii nu vin pentru că instituţiile de învăţămînt au biblioteci bine dotate” a spus Corina Hoajă, directorul de la Casa de Cultură. Achiziţionarea rafturilor a fost finanţată de la bugetul local. 

 

Bibliotecă veche de 4 decenii
 

     Biblioteca oraşului are o istorie de peste 4 decenii. La începuturi funcţionau mai multe biblioteci, fiecare cu volume de carte specifice domeniului de activitate, la Combinatul Chimic Victoria, la şcoala chimică liceală şi profesională, la şantierele de construcţii, etc. De exemplu la data de 31 decembrie 1971 fondul de carte al bibliotecilor din oraş era de 25.871 volume. După 1990, activitatea bibliotecii oraşului s-a mai redus, numărul volumelor scăzînd pînă la 16.000. Perioada critică s-a înregistrat între 2009 şi 2016, cînd clădirea casei de cultură a intrat în reabilitare. Atunci cărţile au fost depozitate în saci. Se poate spune că de 2 decenii, fondul de carte n-a mai fost îmbogăţit. A fost perioada în care s-au dezvoltat bibliotecile şcolilor din oraş, iar cititorii de carte au devenit abonaţii acestora.

Școli cu mii de volume de carte
 

     La Centrul de Documentare şi Informare din cadrul Liceului Teoretic ,,IC Drăguşanu” sînt înregistrate 30.000 de volume. Aici sînt înscrişi peste 700 de elevi şi 150 de localnici. În perioada 2007 – 2010 liceul teoretic a achiziţionat cărţi şi calculatoare pentru CDI în valoare de 81.793,93 lei. La biblioteca CT. ,,Dr. Alexandru Bărbat” sînt înregistrate 24.900 de volume. Biblioteca din incinta internatului este frecventată de 900 de cititori dintre care 800 elevi şi profesori, iar restul pensionari.

Evenimente culturale în bibliotecă
 

     De doi ani biblioteca a fost deschisă, însă i-au lipsit cititorii. Aici s-au organizat mai multe evenimente cum ar fi lansări de cărţi, cursuri de pregătire şi conferinţe. ,,Nu s-au achiziţionat cărţi de mulţi ani, dar nu ne plîngem, avem dicţionare, atlase, volume de poezii, romane, legende, basme, proză şi poveşti. Cu finanţare de la bugetul local am achiziţionat şi o scenă care va fi montată în bibliotecă, unde se vor organiza evenimente restrînse. Ne-am gîndit la această variantă, pentru că sala mare de spectacol cu 325 de locuri nu se umple la toate evenimente. În bibliotecă, există suficient spaţiu şi este păcat să nu profităm de el” a mai spus Corina Hoajă.
 

Activitate diversificată
 

     Populaţia din Victoria s-a dezobişnuit să participe la evenimentele culturale organizate la Casa de Cultură. Din acest motiv multe spectacole au fost amînate din lipsa publicului. ,,Rugăm părinţii să fie receptivi cînd organizăm piese de teatru, filme şi spectacole pentru copii. Preţul unui bilet nu depăşeşte 12 lei” a mai spus Corina Hoajă. La Casa de Cultură au fost înfiinţate mai multe cercuri pentru copii. Este vorba despre muzică, dansuri populare, şah şi tenis de masă. Părinţii care vor să-şi înscrie copiii la aceste cercuri pot obţine informaţii de la Victor Hoajă. (Carla TATU)

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

EDITORIAL

Cu spatele la altar!

 

      Oamenii bisericii privesc, aplaudă şi se complac în mocirla politică. Preoţi, primari, miniştri mint în faţa altarului. O şedinţă politică în faţa altarului. Au fost ingredientele unei acţiuni desfăşurate într-o biserică din judeţul Prahova, organizată de preoţi, parlamentari, primari, miniştri. Toţi s-au înşirat la o masă împodobită, amplasată în faţa altarului, dar cu spatele la altar. S-a vorbit mult şi degeaba. 

     S-a aplaudat, s-a bisat, iar la sfîrşit s-a trecut la îmbrăţişări şi pupături de mîini. Care pe care. Pe oameni îi pot înşela şi manipula, dar pe Dumnezeu, cu siguranţă, nu!Încă o dovadă că în ziua de azi religia şi biserica nu mai înseamnă credinţă. Aşa vor ei, tagma preoţească şi acei inşi care au impresia că stăpînesc lumea. În ziua de azi, omul trăieşte în nimicnicia lui, fără principii morale. Mare păcat!

Citește mai departe...

În ediţia tipărită

Făgărăsenii spun că s-au săturat de emisiunile politice de la TV

 

     Piaţa mass-media din România abundă de televiziuni şi de radiouri care completează presa scrisă ca formatori de opinie. Toate sînt urmărite, într-o măsură mai mare sau mai mică, de cetăţeni, pentru că le consideră surse de informaţii. Mai nou şi internetul sau reţelele de socializare sînt folosite ca surse de informaţii, deşi nu arată întotdeauna realitatea. În ultimii ani, cetăţenii s-au maturizat în ceea ce priveşte alegerea sursei din care obţin informaţiile care le arată ce se întîmplă în jurul lor, în oraşul, judeţul în care locuiesc sau în ţară. Tocmai de aceea, numărul celor care urmăresc emisiuni Tv sau radio este diferit. (Continuarea doar în ediţia tipărită)

Citește mai departe...

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 671 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

4.JPG

Cartea

Publicitate

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 774
Număr afişări conţinut : 4528118

FaceBook

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare