Istoria românilor este istoria unui popor statornic aşezat în una şi aceeaşi vatră. Plămădit ca popor unitar pe teritoriul străbun al Daciei, românii şi-au păstrat neîntrerupt continuitatea în pofida tuturor vicisitudinilor cu care au fost confruntaţi. Întinse teritorii populate de români erau stăpînite de vecini puternici: Imperiul Habsburgic (Ardealul, Banatul, parte din Ţara de Sus a Principatului Moldovei, Bucovina şi Imperiul Ţarist-Basarabia). Moldova de Sus-Bucovina devenită Ducatul Bucovinei în Imperiul Habsburgic, este o regiune istorică cuprinzînd un teritoriu de 10.842 mp, care acoperă zona adiacentă a mai multor oraşe precum Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Frasin, Milisăuţi, Rădăuţi, Siret, Cernăuţi, Suceava, Solca, etc. Denumirea a intrat oficial în uz în 1774, răpită de Imperiul Habsburgic prin Tratatul de la Palamutca. Toponimia numelui provenită de la ,,pădure de fag” apare într-un document emis de Roman Muşat, domnul Moldovei, la 30 martie 1392, prin care dăruieşte lui Ionaş Viteazul trei sate, aflate pe malul Siretului. În anii 1774-1775 populaţia Bucovinei era de 75.000 de locuitori din care 63.700 erau români, 8.400 ruteni şi 3426 de altă etnie. Pînă în 1786, Bucovina a fost menţinută sub administraţie austriacă, din anul 1790 a fost alipită la Galiţia ca o simplă ,,circumscripţie administrativă”. Hotărîrea s-a adoptat în ciuda protestului din Ţara de Sus a Moldovei care în memoriul adresat Curţii de la Viena se cerea să nu fie alipiţă nici la Galiaţia, nici la Ţinutul Grăniceresc al Năsăudului, ci să rămînă provincie independentă. La 4 martie 1849, Guvernul de la Viena a fost obligat de mişcarea revoluţinară din Bucovina să decreteze prin Constituţia Imperială Austriacă, autonomia Bucovinei. Atunci i s-a dat titlul de Ducat şi a fost trecută în subordinea Guvernului central austriac, situaţia păstrîndu-se pînă în 1918.
Deznaţionalizarea populaţiei româneşti
Ca realitate istorică şi ca nume de teritoriu, Bucovina începe să existe în cuprinsul Imperiului Habsburgic vreme de 144 ani (1774-1918), răstimp în care autorităţile imperiale au aplicat o politică de deznaţionalizare a populaţiei româneşti prin colonizarea germanilor, a ungurilor care au fugit de pe moşiile nobililor polonezi din Galiţia şi Polonia. În 1793 s-a introdus învăţămîntul obligtoriu în limbile germană şi română, iar în 1875 s-a înfiinţat Universitatea ,,Franz Iosef” la Cernăuţi. Conform recensămîntului din 1910, populaţia Bucovinei era de 800.198 locuitori dintre care 38,88% ruteni, 34,38% români, 21,24% germani, 12,86% evrei, 4,55% polonezi, 1,31% unguri, 0,12% alţii. Prin rezoluţia imperială din 26 august 1861, Bucovina primeşte dreptul de a avea drapel propriu, cu două culori, albastru şi roşu, dispuse orizontal, avînd la mijloc stema Bucovinei, reprezentînd capul de bour încadrat cu trei stele. Românii din Bucovina, aparţinînd tuturor generaţiilor care s-au succedat pînă la Mica Unire de la 1859, au opus rezistenţă politicii de deznaţionalizare şi asuprire promovată de autorităţile habsburgice. Cărturarii români, clerul şi ţăranii şi-au ridicat nu odată glasul de protest, revendicînd drepturi politice, naţionale şi economice.
Gazetele vremii au apărat interesele românilor
Printre primele periodice care au apărat interesele românilor a fost ,,Bucovina” scoasă de fraţii Gheorghe şi Alecu Hurmuzachi, urmată de alte publicaţii: Revista Politică”, ,,Gzeta Bucovinei”, ,,Deşteptarea Bucovinei”. Merită menţionată sărbătoarea de la Putna din 1871 organizată de un comitet format din Ioan Slavici, Mihai Eminescu, C-tin Istrati, A.D. Xenopol cu prilejul aniversării a 400 de ani de la zidirea mănăstirii Putna, o adevăratăn demonstraţie a solidarităţii naţionale a tuturor românilor. Au participat şi Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Grigore Tocilescu, Ciprian Porumbescu care a interpretat ,,Hora a Daciei întregi”. Un moment important în organizarea luptei naţionale a românilor din Bucovina l-a reprezentat constituirea în martie 1892 a Partidului Naţional Român din Bucovina, programul acestuia fiind publicat încă din 2 mai 1891 în ,,Gazeta Bucovinei. În preajma declanşării Primului Război Mondial, din cauza politicii de deznaţionalizare, români mai erau doar 300.000, fiind depăşiţi cu puţin de ruteni, se adăugau 200.000 de germani, polonezi, armeni, maghiari. Bucovina a fost teatru de război, fiind ocupată de trei ori de trupele ruseşti şi recucerită de tot de atîtea ori de cele austro-ungare. Se adăuga divizarea elitei politice româneşti, între adepţii unirii cu România şi cei, foarte puţini, conduşi de Aurel Onciul, care propunea o înţelegere cu ucrainienii în vederea împărţirii între România şi Ucraina. Delegaţii Radei ucrainene au cerut la Brest-Litovsk ca Bucovina, Galiţia şi Carpato-Rusia să fie incluse în Ucraina de Vest. Manifestul împăratului Carol I ,,către popoarele mele credincioase” (3/16 octombrie 1918) proclama federalizarea Imperiului Austro-Ungar, prin crearea a şase state: austriac, maghiar, ceh, iugoslav, polonez, ucrainean. Nu se spunea nimic despre românii din Transilvania şi Bucovina.
- La 14/27 octombrie 1918, s-a desfăşuratla Cernăuţi adunarea naţională a românilor din Bucovina cînd s-a hotărît alegerea unui Consiliu Naţional alcătuit din 50 de membri, cu un comitet executiv condus de Iancu Flondor. În replică, la 3/16 noiembrie 1918, adunarea ucrainenilor de la Cernăuţi a hotărît încorporarea celei mai mari părţi a Bucovinei în Ucraina.
- La 11/24 noiembrie, Divizia 8 Infanterie sub comanda generalului Iacob Zadic a intrat în Cernăuţi şi a restabilit ordinea.
- Astfel, la 15/28 noiembrie, la Palatul Metropolitan, s-a desfăşurat Congresul General al Bucovinei la care au participat 74 de delegaţi ai Consiliului Naţional Român, 13 delegaţi ai comunelor ucrainene, şapte ai populaţiei germane şi şase ai populaţiei poloneze. Basarabia era reprezentată de Pantelimon Halippa, Ion Pelivan, Ion Buzdugan, Grigore Cazacliu, iar Transilvania de Gh. Crişan, Victor Deleu, Vasile Osvada. Congresul a votat în unanimitate ,,Declaraţia de Unire cu România”, prezentată de Iancu Flondor, prin care se hotăra ,,Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare pînă la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României”. Au fost adresate telegrame guvernelor Antantei, prin care se făcea cunoscută hotărîrea de unire cu România. O delegaţie condusă de Flondor s-a deplasat la Iaşi pentru a prezenta regelui Ferdinand actul de unire.
- La 19 decembrie 1918/ianuarie 1919 a fost publicat decretul-lege, senmat de regele Ferdinand şi de prim-ministrul I.C. Brătianu, privind recunoaşterea Unirii Bucovinei cu România. Un alt decret stabilea intrarea în guvern a doi miniştri fără portofolii pentru Bucovina, unul la Cernăuţi şi altul la Bucureşti. Primii numiţi au fost Iancu Flondor şi Ion Nistor.
- Unirea Bucovinei cu România a fost recunoscută oficial prin tratatul de Pace de la Saint Germain, încheiat cu Austria la 10 septembrie 1919. (col (r) Gheorghe Serendac, preşedinte PRM Făgăraş)