Sărbătorile de iarnă aduc în actualitate ritualuri practicate de sute de ani în Ţara Făgăraşului. Ceata de feciori, irozii, colindatul, steaua, pluguşorul, capra sînt cîteva dintre obiceiurile şi tradiţiile care fac din satul făgărăşan o scenă deschisă. Se spune că o casă necolindată este o casă pustie. Prin urmare, toate uşile sînt deschise în Ajunul Crăciunului pentru a primi colidătorii, pe acei mesageri care duc în casele românilor vestea Naşterii Mîntuitorului. Colindele din Ţara Făgăraşului sînt pline de spiritualitate, de simboluri, de mesaje, de dorinţe şi năzuinţe ale oamenilor. Gazdele îşi recompensează colindătorii cu colaci, iar în ziua de azi cu bani.
Irozii
În Ajunul Cracinului se fac „ Irozii“, ritual la care participă copiii. Această dramă religioasă ne înfăţişeaza misterul Naşterii Domnului Iisus Hristos, iar personajele dramei sînt Irod, un ofiţer şi soldaţii îmbrăcaţi în portul ostaşilor romani, trei crai sau magii: Melchior, Baltazar şi Gaşpar, un cioban, un prunc şi în unele părţi o paiaţă. Obiceiul Irozilor a apărut la noi pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea, însă originea lui este apuseană şi se leagă de misterul celor trei magi. La noi a pătruns prin saşii din Transilvania. În fiecare sat din Ţara Făgăraşului, copiii se organizează în Irozi, îşi împart rolurile, învaţă textele şi scenariul, astfel că în Ajunul Crăciunului se prezintă în faţa sătenilor.
- Cei care merg cu Steaua sînt copiii de la 7 la 14 ani. Acest obicei are conotaţii religioase referitoare la Naşterea Domnului.
- În ajunul Anului Nou, cete de flăcăi şi de bărbaţi de curînd însuraţi pleacă prin sat cu Plugul – străvechi obicei agrar derivat dintr-o practică primitivă. Urarea de pluguşor este de fapt un adevărat poem care deschide cu har, recurgând la elemente fabuloase, toate muncile agricole. Obiceiul contribuie la veselia generală a sărbătorilor de Anul Nou, colorînd desfăşurarea acestei sărbători cu acele elemente care ilustrează una din principalele ocupaţii ale poporului nostru – agricultura. În ajunul Anului Nou şi cetele de copii intră din casă în casă să ureze purtând bice (harapnice) din care pocnesc, clopoţei, tălăngi, etc. Urarea este un lung poem în versuri care prezintă succesiunea muncilor agricole – de la aratul ogorului pînă la coptul colacilor.
- În zona Banatului Montan, în Ajunul Crăciunului, focul din casă nu este stins deloc, pentru ca anul ce vine să fie luminos şi spornic. În această zi se împodobeşte bradul cu dulciuri, sub brad se pune un colac, un cîrnat şi o sticlă de răchie, daruri pentru Moş Crăciun, iar pentru calul acestuia se pun grăunţe şi fîn. Seara sînt aşteptaţi piţărăii (colindătorii) care îşi fac apariţia începînd cu miezul nopţii şi pînă dimineaţa, în funcţie de vîrstă. Ei colindă din casă în casă, apoi sînt primiţi în ogradă, unde li se oferă nuci, mere şi răchie; răchia este adunată într-o damigeană de către vătav (conducătorul colindătorilor); acesta are pe faţă o mască, pentru a nu fi recunoscut. Spre dimineaţă vin la colindat copiii mai mici. Tot în seara de Ajun, exista şi un alt obicei. Tinerii se strîngeau pe la case în grupuri de fete şi feciori şi se mascau: băieţii purtau măşti de femei, iar fetele purtau măşti de bărbaţi, apoi plecau prin sat. Se adunau în mai multe case şi, acolo, începeau să danseze: fetele cu măşti de băiat luau cîte o tînără la joc, iar băieţii, cu măşti de fete, luau cîte un fecior; în timpul jocului, mascaţii sărută perechea aleasă. Aceşti mascaţi purtau numele de Bloji. La miezul nopţii, tinerii se îmbrăcau în portul popular şi plecau la colindat prin sat. Oamenii îi cinsteau cu colaci, cîrnaţi şi răchie sau vin.
- Pe Valea Almăjului se obişnuia ca micii colindători să aibă cu ei beţe de alun împodobite cu Tricolor. Colindătorii băteau cu ele în podeau casei, pentru a alunga duhurile rele, norii de ploaie şi de grindină, şerpii şi alte duhuri rele, precum şi pentru a aduce prosperitate. În unele sate se colindă în dimineaţa zilei de Ajun, dar în majoritatea satelor de pe Valea Almăjului şi din Caraş-Severin, se colindă după-amiaza, pînă seara tîrziu.
- În Transilvania, pregătirile pentru Crăciun se făceau încă de pe 15 noiembrie, dată la care începe postul Crăciunului; din acea zi muncile agricole se încheiau, oamenii nu mai mîncau deloc carne, iar femeile se întîlneau la şezători, pentru a ţese straiele de sărbătoare. În Ajunul Crăciunului începeau să-şi facă apariţia colindătorii: mai întîi veneau copiii mici, care intonau colinde şi urau de bine; apoi, în seara de Ajun urmau copiii de şcoală, care colindau la fereastră şi primeau nuci şi colaci; ultimii şi cei mai aşteptaţi erau flăcăii. Aceştia erau cel mai bine primiţi în casele cu fete de măritat; ei repetau colindele încă din timpul anului, pentru a nu se face de rîs. Unul dintre aceşti tineri era responsabil cu adunatul vinului într-o bute (sau butoi), iar un altul se ocupa de adunatul darurilor, el fiind denumit şi ,,iapa”. În Transilvania există şi obiceiul mersului ,,cu capra” , un tip de colindat la care participau flăcăii, dar şi tinerii însuraţi: unul dintr ei se deghiza în capră şi făcea doar năzbîtii în casa celor ce erau colindaţi. În anumite sate din Transilvania, în Ajunul Crăciunului se pun pe un scaun, în tinda casei, o grămăjoară de fîn şi, deasupra, un colac. În jurul colacului se aşază mai mulţi ştiuleţi, potrivit numărului de animale din gospodărie. Ştiuleţii se dădeau la animale împreună cu fînul, ca să se înmulţească şi să fie un ,,an bun”.
- În Maramureş, datinile de Crăciun sînt un amestec de credinţe păgîne cu cele creştine; aici are loc ,,jocul moşilor”, vizitarea gospodarilor de către colindători deghizaţi cu măşti, care vin să ureze sănătate şi fericire gazdelor. Toţi colindătorii, indiferent de vîrstă, primesc un colac. În aceste locuri nu se spală rufele şi nu se dă nimic de împrumut, iar animalele din ogradă primesc mîncare din belşug. În popor, se spune că dacă animalele se culcă pe partea stîngă, atunci iarna va fi lungă şi geroasă. De Crăciun, toate locuinţele sînt curate, iar mesele îmbelşugate. Bradul nu lipseşte din nici o casă, el fiind împodobit cu mere, nuci şi fasole uscată. Fetele de măritat îşi scot zestrea la iveală şi aşteaptă flăcăii la colindat. În noaptea de Crăciun, focul din sobă nu are voie să se stingă, de aceea bărbatul din casă aşază pe foc o buturugă mare, denumită şi buturuga de Crăciun.
- În Moldova, toate activităţile ce au loc în ziua Ajunului sînt, de fapt, un ritual pentru protecţia animalelor, a livezilor şi a gospodăriei. Potrivit datinii, femeile curăţau toată casa şi făceau colaci, iar bărbaţii aveau grijă să înapoieze orice lucru luat cu împrumut. Tot în această zi, femeile coceau un colac în forma cifrei 8, care, în primăvară, avea să fie afumat şi pus între coarnele boilor ce arau pămîntul. În Ajun, femeile pregăteau masa de Crăciun, conţinînd vreo 12 feluri de mîncare, multe dintre acestea fiind preparate din carnea porcului sacrificat cu cîteva zile mai înainte. Nimeni nu mănîncă pînă cînd preotul nu vine să sfinţească bucatele. Tot în ziua Ajunului începeau şi colindătorii să meargă pe la casele oamenilor; de dimineaţă colindau copiii cei mai mici, spre după-amiază urmau şcolarii, iar spre seară colindau tinerii. Colinda începea de la cei mai importanţi oameni ai comunităţii, cum ar fi preotul şi învăţătorul, apoi urmau rudele şi familiile ce aveau fete de măritat. Fetele, pentru a-şi vedea viitorul soţ, pun sub fereastră, peste noapte, cîte puţin din toate felurile de bucate, negustate. Ursitul va veni şi va gusta, iar fata îl va vedea.
- În Bucovina există credinţa că toate colindele sînt rostite pentru ca diavolii să dispară, iar satul să fie curat în noaptea de Crăciun; de asemenea, se spune că este un mare păcat dacă o gospodărie are uşa închisă în ajunul Crăciunului şi nu-i primeşte pe colindători. O altă credinţă respectată în Bucovina este aceea potrivit căreia nu este bine să ai lucruri împrumutate pe durata sărbătorilor de iarnă. De aceea, în preajma Crăciunului se recuperează sau se restituie toate lucrurile împrumutate. În ziua de Crăciun, cei care colindă sînt tinerii căsătoriţi, oamenii maturi şi chiar bătrînii; aceştia din urmă colindă doar la rude şi prieteni. Mersul cu Steaua avea menirea de a le duce oamenilor vestea naşterii lui Christos; copiii care mergeau cu Steaua se deghizau în magi şi anunţau marea minune. De Anul Nou, tinerii merg cu ,,Pluguşorul”, iar flăcăii merg la colindat la fetele nemăritate, numai că, în acest caz, colindele nu mai sînt urări de bine, ci sînt satire şi ironii în versuri, care au menirea de a atrage atenţia asupra unor năravuri ale gazdelor. Tot în această zi are loc şi ,,jocul caprei”, sau ,,jocul cerbului”, un ritual bine regizat, cu măşti şi personaje mitice.
- În zona Olteniei, tradiţiile de Crăciun sînt strîns legate de ritualuri de purificare şi de aflare a ursitului de către fetele nemăritate. În Ajunul Crăciunului are loc ,,scormonitul în foc”. În ziua de Crăciun are loc ritualul strîngerii gunoaielor din curtea gospodăriei, pentru ca anul ce vine să aducă pui mulţi. În fiecare gospodărie sînt pregătite ,,colinzile”, beţe de alun, curăţate de coajă; acestea sînt, mai apoi, trecute prin fum de pin. Femeia bătrînă din casă lua o ,,colindă”, o lumînare, un colac, nuci, mere, zahăr şi bomboane şi dădea de pomană unui membru al familiei, rostind numele unui mort. Apoi, toată familia se aşeza la cină, iar cei mici plecau la colindat. Colindătorii sînt conduşi de un ,,vătav”, sau ,,vătrai”; el intră primul în gospodăria omului şi are rolul de a scormoni în foc; vătraiul primeşte de la gazdă o cotovaică – adică o coajă de dovleac, în care se află seminţe de in, cînepă, porumb, grîu şi dovleac, pe care vătavul le aruncă în toate colţurile gospodăriei, pentru ca anul ce vine să fie bogat şi roditor. Colindătorii primesc apoi covrigi, mere, pere, boabe fierte, colivă, ţuică fiartă şi vin.