Site icon Monitorul de Făgăraș

Pediatria, secţia bolnavă a Spitalului Municipal Făgăraş. Ce spun părinţii micuţilor pacienţi

 

Secţia Pediatrie a spitalului a rămas încremenită în timp. O spun atît medicii şi asistentele medicale, inspectorii DSP şi conducerea spitalului, dar mai ales pacienţii. Totul este vechi, de la dotări,  saloane, clădire, astfel că orice investiţie nu-şi mai atinge scopul. O secţie în care pacienţii sînt copiii, de la cîteva luni pînă la majorat, ar trebui să arate, în acest secol, cu totul altfel. Un loc călduros din toate punctele de vedere, în care micuţii pacienţi să nu fie speriaţi şi de ambient. ,,De mulţi ani aici nu s-au mai făcut investiţii  decît igienizări. DSP şi-a dat avizul pentru mutarea secţiei. Solicitarea spitalului pentru asistenţă de specialitate a fost înregistrată în 20 iulie 2017 şi a fost dată din partea DSP Braşov” a  spus purtătorul de cuvînt al DSP Braşov, Anca Bâtiu. Toată lumea aşteaptă mutarea secţiei în pavilionul central, un proiect despre care se face vorbire de aproape un deceniu. Dar au fost doar vorbe nepuse încă în  practică. Aşteptarea are însă urmări  pe care le suportă copiii bolnavi care sînt internaţi aici.

Sala de aşteptare din Ambulatoriu, sursă pentru transmiterea virusului gripal

O zi în care gripa bate la uşă înseamnă pentru pacienţii ajunşi la Pediatria din Făgăraş un chin. Sala de aşteptare era arhiplină încă de la ora 10.00, iar părinţii continuau să ajungă aici. Sala de aşteptare este o reală sursă de infecţie pentru copii întrucît  este un spaţiu mult prea mic pentru numărul mare de pacienţi. Sala de aşteptare nu are mai mult de 3m lăţime şi 4 metri lungime, iar copiii însoţiţi de părinţi stau înghesuiţi pînă pot ajunge  în faţa medicului. Doar fularele îi pot proteja, aici,  de virusul gripal. Nu este vina personalului medical că în Ambulatoriul de aici există pe tură un singur medic.  La începutul lunii ianuarie, secţia avea internaţi 19 copii, dar afluxul mare de solicitări a dus la ocuparea tuturor celor 25 de paturi existente. Au fost identificate şi două cazuri de gripă, iar copiii au fost internaţi la secţia Infecţioase a spitalului.

 

Primarul Făgăraşului: Şantierul se va deschide la sfîrşitul lunii februarie

Conducerea actuală a spitalului spune că investiţia de la Pediatrie va intra în linie dreaptă în luna următoare cînd se va deschide şantierul pentru organizarea secţiei în clădirea principală. Acelaşi lucru susţine şi primarul Gheorghe Sucaciu care, spune el, a semnat contractul pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor cu firma desemnată prin licitaţie. ,,La sfîrşitul lunii noiembrie s-a semnat contractul cu executantul şi s-a predat amplasamentul. Se lucrează la proiectare şi la obţinerea avizelor. Ultimul aviz ce trebuie obţinut este cel de la ISU. Estimez ca în termen de 2 luni să eliberăm  avizul de începere al lucrărilor. La sfîrşitul lunii februarie se va lucra la Pediatrie. Conform proiectului şi contractului semnat, lucrările trebuie să dureze 6 luni” a explicat primarul Făgăraşului. Cu alte cuvinte la sfîrşitul lunii august, micuţii pacienţi ar trebui să beneficieze de servicii medicale în noua secţie de Pediatrie din pavilionul central.

Proiectul cel mai lăudat de conducerile urbei

Investiţia de la pediatrie are o poveste lungă. Toate conducerile care s-au perindat la municipiu şi la spital au invocat proiectul de mutare al secţiei Pediatrie în pavilionul central. Dar niciuna n-a depăşit stadiul de vorbe. Asta în condiţiile în care clădirea în care funcţiona secţia era improprie. Au fost ani în care pacienţii erau ţinuţi în frig, ca să nu mai vorbim de saloanele  şi de dotările din interiorul acestora care îţi aduc aminte de un spital de campanie. Părinţii copiilor au depus reclamaţii la cei responsabili cu această stare de fapt, dar lucrurile nu s-au schimbat. ,,Paturi din metal, vechi, mult prea înalte pentru copii, fără chiuvete, fără hîrtie igienică, fără apă caldă, băi neamenajate, învechite, holuri reci, sala de mese  neprimitoare, picturile pe pereţi sînt de 30 de ani cel puţin, etc” sînt cîteva dintre criticile aduse de părinţi. Este motivul pentru care părinţii cu venituri bune îşi duc copiii la alte spitale.

Părinţii se declară şocaţi de condiţiile în care sînt ,,trataţi”  copiii  lor

Ping pong cu fondurile de la investiţia Pediatrie

Investiţia de la pediatrie se realizează cu fonduri de la bugetul local. Sumele necesare au fost repartizate în fiecare an, începînd cu 2016, dar banii au fost redistribuiţi de fiecare dată pe alte cheltuieli întrucît proiectul nu era finalizat. Şi în 2018 a fost alocată suma de 2.000.000 de lei, dar pe parcursul anului aceasta s-a realocat prin rectificări bugetare repetate altor lucrări. De exemplu, la rectificarea de buget aprobată de CL Făgăraş în şedinţa din luna noiembrie 2018, suma de 1.186.000 de lei a fost luată de la  Pediatrie şi repartizată  altor capitole de buget. În plenul din luna decembrie 2018, pentru investiţia de la Pediatrie a fost realocată suma de 1.205.000 lei. Valoarea lucrărilor la această secţie nu depăşeşte  1.800.000 de lei. (Lucia BAKI)

 

Exit mobile version