Site icon Monitorul de Făgăraș

La mila statului. Mulţi abonaţi la Cantina de Ajutor Social

Pe strada IC Drăguşanu din Făgăraş, la nr. 17,  este forfotă mare în jurul prînzului. Zeci de persoane vin la Cantina de Ajutor Social să-şi ridice porţia de mîncare. Sînt făgărăşeni fără venituri, persoane cu dizabilităţi, pensionari cu pensii foarte mici, copii şi adulţi. În această lună vor primi hrană zilnic 113 nevoiaşi, printre ei aflîndu-se şi oamenii străzii care sînt cazaţi în adăpostul amenajat de primărie. Raţia zilnică oferită de cantina săracilor este de  12 lei/zi/persoană.

Persoanele fără adăpost pe lista beneficiarilor

Pe lîngă abonaţii obişnuiţi ai cantinei, mai primesc hrană caldă 11 persoane fără adăpost. Este vorba despre trei femei şi opt bărbaţi care în sezonul rece, respectiv  perioada 1 noiembrie 2018 – 31 martie 2019,  vor beneficia de o masă caldă de la această cantină. Alimentele se distribuie zilnic în intervalul orar 12.00 – 13.30, iar  beneficiarii aşteaptă cu nerăbdare ca bucătăresele să le deschidă uşa să primească hrana. În fiecare vineri, abonaţii primesc şi  hrană rece pentru zilele de sîmbătă şi duminică. Este vorba dspre pîine conserve de carne, de peşte, salam şi lapte. ,,Mîncarea este foarte bună şi mă bucur că beneficiez de acest ajutor” a spus Gheorghe Oancea de 63 de ani, om al străzii.

 

Cei mai mulţi abonaţi sînt din Combinat

Majoritatea beneficiarilor sînt din cartierul Combinat, mulţi dintre ei vin cu bicicletele să-şi  ridice porţia de  hrană. Săracii urbei care mănîncă de la cantina socială se declară mulţumiţi de hrana primită.

 

Meniul  pentru perioada 11 – 15 februarie 2019

Luni: ciorbă de fasole verde, piure de cartofi cu cîrnăciori, un pateu

Marţi: ciorbă de zarzavat,  musaca de cartofi, conservă de peşte

Miercuri: ciorbă ardelenească, iahnie de fasole cu ciolan, margarină

Joi: ciorbă bănăţeană, mămăligă cu carne, conservă de fasole

Vineri: supă de pui cu tăiţei, pilaf cu ciuperci, salam, lapte, conservă de carne

Multe donaţii

Aprovizionarea cantinei se face prin contractele încheiate de Direcţia de Asistenţă Socială. ,,Pe lîngă produsele distribuite de firme mai primim donaţii de la persoane fizice din oraş, ulei, pulpe de pui, orez, paste.  În data de 6 februarie a.c., o persoană a adus  pulpe, ulei, orez, paste făinoase şi a doua zi am schimbat meniul să pregătim respectiva mîncare” au spus bucătăresele.

 

Cine poate beneficia de acest ajutor

Ajutorul de hrană se acordă conform Legii 208 din 17 decembrie 1997 şi pot beneficia  următoarele categorii de persoane:

 

Cantina funcţionează de 48 de ani

Cantina de ajutor social funcţionează din anul 1971 în municipiu, dar în mai multe locaţii. În primii ani cantina avea doar 70 de abonaţi, dar cu timpul numărul lor a crescut. Cei mai mulţi beneficiari au fost înregistraţi în  perioada 2004 – 2005, peste 200 de persoane. La cantina de Ajutor Social apelează  şi persoane care plătesc pentru a beneficia de mîncare caldă. (Carla TATU)

Exit mobile version