Site icon Monitorul de Făgăraș

Cronica vorbirii: Terminaţia ,,-ii” la unele verbe

Literele din forma scrisă a cuvântului încearcă să reproducă rostirea corectă. În cazul cuvintelor flexibile (care îşi schimbă forma în vorbire) auzul nu percepe uneori toate sunetele, mai ales acolo unde apare grupul vocalic ,,-ii” la sfârşit şi unde doar unul din ,,-i” se pronunţă accentuat. Scrierea însă nu poate  ignora structura morfologică a cuvintelor, nici rigorile ortografiei. Dacă în enunţul ,,Eu stiu totul, dar tu nu ştii mare lucru”, vom analiza formele verbului ,,a şti”, observăm la persoana  I (eu), desinenţa ,,-u”, iar la persoana a II-a (tu), desinenţa ,,-i”. Cum şi una şi alta se adaugă temei ,,a şti”, înţelegem de ce verbul respectiv se va scrie la persoana a II-a singular, întotdeauna cu ,,-ii”. Primul ,,-i” aparţine temei cuvântului, iar al doilea reprezintă desinenţa pentru persoana a II-a, singular. Situaţiile de acest fel nu sunt numeroase şi ele apar doar la câteva verbe aparţinătoare conjugării a IV-a: ,,a fi”, ,,a şti”, ,,a veni”. Conjugarea a IV-a grupează acele verbe terminate la modul infinitiv în ,,-i”, precum cele enumerate, ca şi ,,a citi”, ,,a privi”, ,,a vorbi”, ş.a. Ele se termină într-un singur ,,-i”, rostit  accentuat.

Exit mobile version