Site icon Monitorul de Făgăraș

Vocile Făgăraşului: Făgărăşenii cer Municipalităţii drumuri, trotuare şi ocolitoarea

La fiecare început de an, aleşii locali şi instituţiile publice arondate UAT Făgăraş conturează bugetul local  în care pun în balanţă veniturile şi cheltuielile. Cam 48 milioane de lei are la dispoziţie Municipalitatea în fiecare an pentru a asigura cetăţenilor  investiţiile pe care aceştia şi le doresc din banii plătiţi pe taxe şi impozite locale. De aproape 3 decenii însă, doleanţele făgărăşenilor rămân doar pe hârtie fără să fie realizate de aleşii locali ajunşi în funcţiile publice în urma votului organizat din 4 în 4 ani. Făgărăşenii şi-au dorit ocolitoarea,  dar a rămas o simplă promisiune cu care reprezentanţii partidelor şi-au făcut campanie electorală. Şi-au dorit drumuri şi trotuare. Tot o promoisiune care nu s-a realizat. Făgărăşenii spun că-şi rup maşinile pe străzile din municipiu, iar despre trotuare spun că mai bine le ocolesc decât să le folosească. Oamenii au enumerat trotuarele de pe 1 Decembrie, Gării, Uniunii, Şoseaua Combinatului şi lista continuă. În urmă cu câţiva ani s-a reuşit atragerea de fonduri pentru reabilitarea unei bune părţi a străzilor din municipiu, dar incompetenţa celor implicaţi a tărăgănat deschiderea efectivă a şantierului. Astfel că suma de 25 milioane de lei a rămas şi în prezent necheltuită, iar străzile şi trotuarele sunt degradate, în unele locuri lipsite de asfalt. Făgărăşenii critică modul în care sunt cheltuiţi banii contribuabililor, dar şi întârzierea proiectelor promise de edilii locali. Făgărăşenii spun că şi-ar dori investiţii în fiecare cartier care să satisfacă doleanţele tuturor categoriilor de persoane. Pensionarii vor un centru de recreere, în acest sens fiind promisă clădirea fostului cinematograf Transilvania  care trebuia reabilitată. Iubitorii de animale, dar şi părinţii copiilor îşi doresc un  parc mare în care să se relaxeze, dând exemple alte oraşe, unele de mărimea Făgăraşului, care şi-au organizat astfel de obiective. Alţi făgărăşeni îşi doresc reabilitarea clădirilor de patrimoniu care au rămas în paragină. Cele mai expuse fiind cele din centrul municipiului, dar şi Sinagoga. ,,S-a promis un proiect pentru Sinagogă, dar nu s-a întâmplat nimic” spun dezamăgiţi făgărăşenii.  Făgărăşenii aşteaptă să fie întrebaţi de aleşii locali, primar, viceprimar, consilieri locali, ce investiţii îşi doresc în municipiu în 2019. Până în prezent, spun ei, nu le-a fost cerută părerea. Monitorul de Făgăraş a stat de vorbă cu făgărăşenii pe acest subiect, iar o parte  din părerile lor sunt titrate în rubrica ,,Vocile Făgăraşului”, în funcţie de spaţiul editorial.

Alina, 47 ani, Făgăraş

Corşatea Longin, 53 ani, Făgăraş

Buzdugan Mircea, 65 ani, Făgăraş

Stoica Gheorghe, 65 ani, Făgăraş

Constantin Brăileanu, 80 de ani, Făgăraş

Stiniguţă Gheorghe, 66 ani, Făgăraş

Costache Ilie, 80 de ani, Făgăraş

Taloş Ioan, 70 ani, Făgăraş

Grecu Ioan, 72 ani, Făgăraş

B.T., 78 ani, Făgăraş

Corina A., 59 ani, Făgăraş

 

Exit mobile version