Site icon Monitorul de Făgăraș

Vocile Ţării Făgăraşului: ,,Medicii încă primesc şpagă, deşi au salarii foarte mari”

Deşi  salariile medicilor au fost cel puţin dublate,  românii încă scot bani grei din buzunar atunci când ajung în spital, pentru a da şpagă doctorilor şi asistentelor medicale.  Este o practică    la care românii   vor renunţa cu greu,  chiar dacă ştiu că medicii sunt foarte bine plătiţi.  Unii doctori   câştigă chiar şi 30.000 de lei pe lună, dar nu mai puţin de 4800 lei. La Spitalul Municipal Făgăraş sunt medici care pleacă acasă lunar cu cel puţin 20.000 de lei.   Chiar ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea,  admite că pacienţii nu au renunţat la plic odată ajunşi în spital.   „Nu am rezolvat problema şpăgii. Este un fenomen intrat în sânge”, a declarat ministrul, care spera ca, odată cu majorarea lefurilor din sănătate, fenomenul corupţiei să se estompeze.  Cei din sistemul medical  afirmă, la rândul lor,  că bolnavul român va renunţa cu greu la a da bani în plic medicului. În fapt, şpaga este o consecinţă a disfuncţionalităţilor din sistem, aşa cum descrie  Radu Gănescu, preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC) citat de adevărul.ro.    „Vorbim de un sistem împământenit de ani de zile. Cu toate că salariile au crescut, sistemul medical este neperformant. Ştim că este foarte aglomerat în spital, că de multe ori trebuie să aşteptăm până să putem beneficia de un serviciu medical, ştim că de multe ori nu găsim medicul de care avem nevoie. Şi atunci, pentru a obţine aceste lucruri, cumva trebuie ocolit sistemul. Iar asta duce, în final, la această vestită şpagă din Sănătate. Şpaga se dă ca pacienţii să ajungă cât mai repede la diagnosticul şi tratamentul de care au nevoie. Şpaga se dă pentru că sistemul nu poate asigura ceea ce promite”, a declarat  Radu Gănescu.  Dacă analizăm platforma  piaţadeşpaga.ro, putem vedea amploarea fenomenului şi care este cuantumul şpăgii primite de medici. În mai 2018, un un medic de la Spitalul Municipal din Roman ar fi primit 4.000 de lei şpagă pentru o naştere, un ortoped din Braşov ar fi primit 2.000 de lei pentru o operaţie de ligamente încrucişate în timp ce un medic anestezist de la Spitalul de Arşi din Capitală a primit 300 de lei pentru a face o anestezie. La spitalul  Fundeni pentru chirurg/anestezist, şpaga a fost de 8000 euro. La 6 iunie 2013, un medic de la Spitalul Municipal  Făgăraş a luat mită  100 euro scrie această platformă.  În martie 2018, un ginecolog de la spitalul Filantropia Bucureşti a primit 4300 lei mită, iar un medic primar din Arad a primit 200 euro. Şi la Spitalul de Arşi din Bucureşti se practică, un medic primind o şpagă de 300 lei în mai 2018, iar un medic chirurg de la Spitalul de cardiologie din Timişoara a luat 1000 euro şpagă. Un şef de secţie de la Spitalul Judeţean Braşov a primit şpagă,  în mai 2018,  de 1600 lei, iar un medic de la Oncologie Cluj un plic cu 1000 lei. La Spitalul militar Bucureşti un medic chirurg a primit un plic cu 7000 lei în mai 2018. Un chirurg cardiolog de la Spitalul Judeţean Mureş a cerut pentru operaţie în 16 mai anul trecut 2500 euro. Un medic de urgenţe de la Arad a cerut 150 euro, tot în mai 2018. Un medic de la Spitalul Lugoj a cerut 6000 euro în plic, arată postarea din 17 mai 2018 de pe această  pe platformă.  Desigur că sunt şi  medici care nu i-au mită, cazul unor medici din Cluj sau Tg. Mureş. Platforma amintită îşi propune să întocmească o hartă a şpăgilor practicate în spitale. Orice pacient român poate anunţa şpaga dată medicilor sau asistenţelor din spitalul în care a ajuns pe platforma piaţadeşpaga.ro,. Iar site-ul menţionat arată că în ciuda majorărilor salariale, doctorii acceptă plicuri cu bani de la pacienţii pe care îi tratează. Un studiu recent făcut de Institutul Aspen a arătat că 70% din români obişnuiesc să ofere bani sau cadouri pentru a beneficia de mai multă atenţie din partea cadrelor medicale. 84% din respondenţii la studiu afirmă că au dat şpagă în instituţiile publice, doar 5% menţionând că au dat şpagă în sistemul privat de sănătate. În ceea ce priveşte stimulentele, valoarea medie a acestora este de 340 de lei, cel mai frecvent fiind recompensate asistentele medicale, ele fiid urmate de chirurgi şi infirmiere. Despre acest subiect, Monitorul de Făgăraş a stat de vorbă cu făgărăşenii, iar o parte din părerile lor sunt titrate în rubrica ,,Vocile Ţării Făgăraşului”.

Nicolae Bărtuş, 62 ani, Făgăraş

Ursu Letiţia, 65 ani, Felmer

Cristea Cali, 44 ani, Codlea

Alice Chiujdea, 58 ani, Făgăraş

Sîrbu Mihaela, 46 ani, Făgăraş

Iordache Lia, 35 ani, Hurez

Emilia Racoţea, 51 ani, Perşani

Exit mobile version