Site icon Monitorul de Făgăraș

,,Călătorie prin Boholţ”. Vernisajul Taberei de creație ,,Pro Boholț“

 

Vernisajul celei de-a VIII-a ediții a Taberei de creație ,,Pro Boholț“ s-a desfășurat, în ,,Sala Tronurilor“ din incinta Cetății Făgărașului, miercuri, 24 iulie a.c., începând cu ora 18.00.  Evenimentul  a fost organizat de Asociația ,,Pro Boholț“ și Muzeul Țării Făgărașului ,,Valeriu Literat“. ,,Tabăra a început în 15 iulie, iar acum celebrăm vernisajul celei de-a VIII-a ediții. A fost o tabără internațională, cu participarea unor artști plastici consacrați pe plan național și internațional, atât din țara noastră dar și din Polonia, care s-au îndrăgostit de obiceiurile noastre. Sunt prezenți și aici Mihai Chiseliță, Valeriu Șușnea, Serge Vasilendiuc, Ioana Galecka, jurnaista Daniela Vlad de la Radio Pro Fm care s-a ocupat și de copii și artistul Croitor Brădescu Ioan care s-a stabilit de vreo câțiva ani la Boholț și ne-a făcut onoare prin acest lucru. Au expus lucrări artiștii pe care o să-i vedeți și o secție de pictură pe sticlă lucrată de copii. Vrem să inițiem un muzeu care să adune la un loc toate valorile. Sper să fac încă două ediții, dacă mă ajută bunul Dumnezeu, pentru că, la ediția a X-a, voi împlini și eu 80 de ani. Ideea aceasta mi-a venit de mai multă vreme, eu sunt un colecționar de artă și m-am gândit să inițiez o tabără la Boholț, am găsit oamenii și m-am apucat de șapte ani, am avut și străini și români, bine cotați în țară. Sper să mai continuăm până la ediția a X-a, după care să facem un muzeu. Scopul acestei tabere a fost să creem o memorie materială a satului, satul se schimbă, multe case s-au stricat, altele s-au schimbat, nu tottdeauna schimbat în bine, spun eu, din punct de vedere arhitectural. Vreau să creez o memorie pentru cei care vin după noi, să le arătăm cum arăta Boholțul. În tablouri artiștii pun suflet, și prin ochii sufletului lor se vede satul“ a spus inginerul Vasile Joanta, inițiatorul acestei acțiuni culturale.

Primarul comunei: Numele şi valorile satului sunt duse mai departe

,,Găzduim cea de-a VIII-a ediție a Taberei de Creație ,,Pro Boholț“, tabără care încearcă să surprindă sufletul satului transilvan“ a spus Elena Băjenaru, directoarea Muzeului Țării Făgărașului. La eveniment a participat  Claudiu Motrescu, primarul comunei Beclean. ,,Este o onoare și o deosebită plăcere de a ne afla alături de boholțeni și alți cetățeni din Țara Făgărașului la vernisajul celei de-a VIII-a ediții a Taberei de Creație ,,Pro Boholț“. Deosebite felicitări vreau să-i transmit domnului Vasile Joanta, fiu al satului Boholț, care face un  lucru extrem de important, și anume imortalizarea pe pânză a valorii, autenticității și frumosului satului românesc prin penelul acestor artiști. Faptul că aici se află și copiii este foarte important, pentru că ei duc mai departe valorile. Cu siguranță, numele satului Boholț și al Țării Făgărașului este dus mai departe.  Autenticitatea, frumosul și valorile satului ajung în sufletul celor de aici și peste hotare“ a spus primarul Claudiu Motrescu.

Artiştii de la  Boholţ

Artistul Ioan Croitor Brădescu s-a  stabilit la Boholț de peste trei  ani.

Picturi inspirate din satul făgărăşean

Făgărășenii prezenți la acest vernisaj au putut admira picturi inspirate din tematici existențialiste, spirituale care imortalizează imaginea satului românesc. ,,Vămile văzduhului“ lucrare a lui Valeriu Șușnea duc în spațiul transcendental și leagă mundanul de cer. ,,Călătorie prin Boholț“ a aceluiași artist propune ochiului o bucată de timp din viața satului. Elevele Denisa Andreiu și Smaranda Mănduc și-au adus un aport important la tabăra de creație prin temele ,,Așteptând“, ,,Singuraticul“, ,,Liniște“. Au mai fost expuse tematici precum ,,Casa albastră“ a lui Sterică Bădălan, ,,Dincolo“, ,,Biserica satului“ sau ,,Boholț- panoramă de la balcon“, lucrarea artistului polonez Mariusz Drohomirecki, ,,Crucea de la capul satului“ etc. Prin prezentarea lucrărilor, munca artiștilor și valoarea vernisajului, cea de-a VIII-a ediție a taberei de Creație de la Boholț s-a dovedit încă o dată un succes cultural și un demers important în ceea ce privește istoria artei locale,  dar și a locurilor minunate din Țara Făgărașului, o țară de poveste. (Ștefan BOTORAN)

 

Exit mobile version